2016-04-02 09:31:00

Raportul dintre milostivire și politică la congresul european de la Roma


2 aprilie 2016. Continuă la Roma, la bazilica Sant'Andrea della Valle, lucrările Congresului Apostolic European al Milostivirii, cu desfășurare între 31 martie și 4 aprilie.

În cursul serii de sâmbătă, 2 aprilie, participanții la congres se reunesc în Piața Sfântul Petru, la ora 18, împreună cu acei credincioși care aderă la spiritualitatea divinei milostiviri, pentru a participa, alături de papa Francisc, la veghea de rugăciune care precede Duminica a II-a a Paștelui sau a Divinei Milostiviri. Duminică, 3 aprilie, vor fi prezenți la celebrarea euharistică din Piața Sfântul Petru, prezidată în cursul dimineții de papa Francisc.

Raportul dintre milostivire și politică s-a numărat printre temele abordate vineri, 1 aprilie, în cea de-a doua zi a lucrărilor. Dacă politica implică reflecție și ascultarea celorlalți, milostivirea reprezintă cheia pentru aflarea adevărului și a justiției necesare luării unei decizii în numele binelui comun. În contextul acestei considerații a fost amintită figura omului politic francez Robert Schuman, părintele fondator al Europei unite, declarat Slujitor al lui Dumnezeu, în 2004, a cărui cauză de beatificare este în curs.

Prezent la congres, părintele Joseph Jost, vice-postulator al cauzei de beatificare și canonizare a omului politic creștin Robert Schuman, a indicat binele comun și slujirea aproapelui ca fiind obiectivele politicii, adăugând necesitatea unei ascultări milostive a aproapelui, căci Schuman spunea: "Mai întâi trebuie să asculți persoana până la capăt, fără să o întrerupi; să o asculți pentru a înțelege ce vrea să spună și apoi să vorbești". Din păcate însă, politica nu aplică acest criteriul ascultării, ce reprezintă un aspect al bunăvoinței, al milostivirii".

Milostivirea și atenția față de aproapele stau și la baza Cartei pentru Compasiune, un proiect gândit în Statele Unite ale Americii și ratificat de numeroase orașe din aproximativ 70 de țări ale lumii. Rod al colaborării dintre exponenții tuturor religiilor, documentul promovează respectul, inviolabilitatea persoanei umane și condamnarea oricărei violențe.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.