2016-04-01 11:20:00

A murit la Roma cardinalul Georges Cottier, teolog emerit al Casei Pontificale


RV 01 apr 2016. A murit în noaptea de joi, 31 martie 2016, cardinalul elvețian Georges Marie Martin Cottier, din Ordinul Fraților Predicatori, teolog emerit al Casei Pontificale. Cardinalul a murit la policlinica ”Agostino Gemelli” din Roma. Funeraliile vor fi celebrate sâmbătă dimineață în bazilica Sfântul Petru și vor fi prezidate de cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor. La sfârșitul celebrării euharistice, papa Francisc prezidează ritul ultimului rămas bun. Într-o telegramă de condoleanțe, Sfântul Părinte în numește pe regretatul cardinal ”slujitor plin de râvnă al Evangheliei”, înzestrat cu ”o credință viguroasă și o amabilitate părintească”, calități pe care le-a folosit în ”intensa sa activitate culturală și bisericească, în special în serviciul papilor Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea” ca teolog al Casei Pontificale. Papa Francisc înalță rugăciuni la Domnul pentru odihna veșnică a cardinalului Cottier pentru ca, prin mijlocirea Fecioarei Maria și a Sfântului Dominic, să primească ”răsplata făgăduită discipolilor credincioși”.

Născut în 1922 la Carouge, în apropiere de Geneva, într-o familie cu o lungă tradiție în meșteșugul ceasornicăriei, tânărul Cottier a absolvit Facultatea de Litere a Universității din Geneva în 1944. Un an mai târziu a intrat în Ordinul Dominican (Frații Predicatori), urmând cursuri de specializare la institutul ”Angelicum” din Roma. După bacalaureatul în filozofie și doctoratul în teologie, a fost sfințit preot în 1951. A revenit la Geneva, unde și-a luat doctoratul cu o teză despre ateismul tânărului Karl Marx și rădăcinile hegeliene ale acestuia. Devenit profesor la Facultatea de Litere a Universității din Geneva, a continuat activitatea didactică până la pensie, în 1987. A fost numit responsabil de cursuri și la Universitatea din Fribourg, la catedra de istorie a filosofiei moderne și contemporane, misiune îndeplinită până în 1990. Între timp, a desfășurat o bogată activitate de învățământ la universitățile din Montréal, Paris, Milano și Padova.

A participat ca expert la Conciliul Vatican II, mai întâi ca expert privat al mons. Charles de Provenchères, arhiepiscop de Aix-en-Provence, iar la ultima sesiune conciliară, ca expert al Conciliului, împreună cu cardinalul Charles Journet. A fost consilier la Consiliul pentru Dialogul cu cei care nu cred, participând astfel la diferite colocvii științifice de la Ljubljana, Budapesta, Strasbourg și Moscova.

În 1986 a fost numit membru în Comisia Teologică Internațională iar din 1989 a devenit secretar al Comisiei. În 1990, Ioan Paul al II-lea l-a numit teolog al Casei Pontificale.  Consilier la Congregația pentru Doctrina Credinței și Consiliul Pontifical al Culturii, regretatul cardinal a fost membru în diferite instituții pontificale și internaționale. El a fost și președinte al Comisiei istorico-teologice înființată de Comitetul Central al Marelui Jubileu al Anului 2000. A fost director al revistei de teologie ”Nova et Vetera”, fondată de cardinalul Charles Journet. Numit arhiepiscop titular și consacrat în 2003. A fost creat cardinal de Ioan Paul al II-lea în consistoriul din 21 octombrie 2003. Cardinalul Georges Cottier a îndeplinit misiunea de teolog al Casei Pontificale până la 1 decembrie 2005.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.