Trei ani cu papa Francisc: reflecțiile pr. Federico Lombardi

RV 09/18 mar 2016. La 13 martie 2016 se împlinesc trei ani de la alegerea papei Francisc la conducerea Bisericii Catolice. La 19 martie, în solemnitatea «Sfântul Iosif, soțul Sfintei Fecioare Maria, patronul Bisericii universale», papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie de inaugurare a pontificatului său. După un suveran pontif polonez, Sfântul Ioan Paul al II-lea, și unul german, Benedict al XVI-lea, cardinalii l-au ales atunci ca Succesor al Sfântului Petru pe cardinalul argentinian Jorgé Mario Bergoglio, arhiepiscop de Buenos Aires, care în seara alegerii sale a spus că vine de la ”capătul pământului”. Ultimul an al pontificatului său a fost marcat, fără îndoială, de proclamarea Jubileului Milostivirii, promulgarea enciclicei «Laudato si’», despre ocrotirea creației lui Dumnezeu, dar și de călătoriile apostolice în Asia, Africa, America și în Europa, la Sarajevo.

 

În contextul celei de-a treia aniversări a alegerii papei Francisc, colegii de la redacția centrală Radio Vatican au realizat un interviu cu directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, părintele iezuit Federico Lombardi, care trasează un scurt bilanț al pontificatului și evidențiază provocările actuale.

RV: Vă oferim mai jos textul interviului realizat cu pr. Lombardi:
F. Lombardi: «Eu am impresia că este în creştere autoritatea papei ca învăţător al Bisericii şi al omenirii, într-o perspectivă globală. În cursul ultimului an de pontificat, Papa a ajuns, practic, pe toate continentele, cu excepția Oceaniei. Este prezent la scară globală şi tratează cu autoritate preocupările de astăzi ale omenirii şi ale Bisericii. Vorbeşte despre pace și război, teme care îi ating într-adevăr pe toţi oamenii. Vorbeşte despre marile teme din societăţile actuale în contextul globalizării, de "cultura rebutului", dreptate şi participare. În enciclica Laudato si', îndeosebi, a trasat o viziune de ansamblu cu privire la exigențele urgente şi cruciale ale omenirii pentru prezent și viitor. Iată, acesta mi se pare aspectul pe care eu îl observ, și anume, faptul că omenirea priveşte la papa Francisc ca la o persoană care o ajută să-și găsească orientarea, să găsească mesaje de referinţă într-o situaţie în care, din multe puncte de vedere, este de mare nesiguranţă. Deci, un lider și un învăţător credibil, care  îndeplinindu-și slujirea sa religioasă şi morală, oferă și un ajutor eficace. Papa Francisc este ascultat de mai marii acestui pământ, dar atât cei puternici cât şi cei săraci sunt la fel de importanţi şi necesari pentru a privi cu încredere la drumul omenirii de mâine».

RV: Milostivirea este, desigur, inima celui de-al treilea an de pontificat sau chiar a întregii slujiri petrine a papei Francisc. Care sunt trăsăturile cele mai puternice pe care Papa le imprimă acestui Jubileu?
F. Lombardi: «Cred că vestirea iubirii lui Dumnezeu, sub acest cuvânt specific al milostivirii, vestirea prezenţei şi a apropierii iubirii lui Dumnezeu, este caracteristica mesajului şi a slujirii pe care papa Francisc o dă omenirii, și face aceasta încă de la începutul pontificatului său. Papa a găsit această formă, să-i spunem, nouă şi originală a unui Jubileu care este însă un Jubileu răspândit în întreaga lume. Nu este un jubileu centralist: Roma este prezentă, ca o inimă naturală pentru drumul Bisericii, dar milostivirea lui Dumnezeu poate fi întâlnită trecând prin Porțile Sfinte care sunt deschise pretutindeni în lume. Referinţa la faptele de milostenie trupească şi sufletească dă o concreteţe şi mare atenţiei faţă de cei săraci, faţă de periferii, faţă de persoanele respinse și marginalizate, spre care Papa și-a îndreptat mereu atenția sa pentru că acestea sunt în centrul atenţiei lui Cristos şi a Evangheliei. Prin acest jubileu, așadar, aș spune că ne aflăm chiar în inima spirituală a acestui pontificat, un pontificat cu o spiritualitate nicidecum lipsită de concretețe, pentru că își găsește o aplicare imediată și în faptele de caritate».

RV: Cu privire la momentele din acest al treilea an de pontificat, mulţi au rămas uimiţi după cuvintele Papei de la rugăciunea ”Angelus” din 8 noiembrie 2015, când a spus că aşa-numitul "Vatileaks 2" nu-l abate de la lucrarea sa de reformă, care merge înainte cu încredere. De ce este reforma atât de importantă pentru Papa?
F. Lombardi: «Reforma este o misiune permanentă în Biserică - "Ecclesia semper reformanda" - şi asta pentru că nimeni nu poate crede că este credincios la desăvârșire și în mod stabil faţă de Evanghelia Domnului şi faţă de exigenţele sale atât de profunde şi angajante. Venind de la capătul pământului, cu o nouă perspectivă, Papa are şi o capacitate deosebită de a vedea şi a percepe aşteptările de reînnoire a Bisericii şi a structurilor ei de conducere în raport cu misiunea universală şi de a veni în întâmpinarea exigenţelor Bisericii din diferite părţi ale lumii. Aceasta este o misiune pe care Papa ştie că i-a fost încredinţată şi de cardinali, atunci când l-au ales. În cadrul cursul congregaţiilor generale de dinaintea conclavului, ei au spus acest lucru şi Papa ştie. Dar el face totul cu o perspectivă spirituală foarte marcantă şi foarte importantă pentru a înţelege bine ceea ce face. O face într-un climat de efort continuu de ascultare faţă de Duhul Sfânt care îl conduce la înfruntarea, rând pe rând, a problemelor în spirit de ascultare faţă de Evanghelie cu încredere, speranţă şi mare libertate. Sinoadele sunt o expresie caracteristică a acestei atitudini iar faptul de a fi abordat la Sinoade o temă centrală, cum este familia, înseamnă tocmai această dorinţă de a merge cu încredere şi curaj la inima marilor întrebări pastorale despre aspectele care califică viaţa creştină, întrupată în cotidianitate, lăsându-se interpelați de problemele timpului nostru, dar întotdeauna sub călăuzirea Evangheliei.

RV: În pofida popularităţi mari de care se bucură, n-au lipsit criticile aduse la adresa Papei, inclusiv din medii catolice, ca să spunem adevărul. Cum se explică acest fapt?
F. Lombardi: «Acestea are o explicație destul de simplă. Faptul de a merge pe terenuri noi, a încerca să dai răspuns la chestiuni de mare urgenţă pe care le pune o lume în schimbare, este ceva care, în mod natural, provoacă îngrijorare, teamă, nesiguranţă; se pășește pe un teren care, în multe aspecte, este obscur. Motiv pentru care nu este aşa de simplu să înaintezi cu curaj, sprijinindu-te fundamental pe credinţă şi pe speranţă, pe convingerea că Duhul Sfânt însoţeşte Biserica în efortul de  a pune în practică voinţa lui Dumnezeu într-un anotimp nou. În această privință, papa Francisc este, desigur, un învăţător care ne conduce cu curaj şi realism. El însuşi spune de multe ori că încurajând Biserica să pornească la drum, nu o face pentru că el ar şti cu claritate deplină care este punctul de sosire sau care este planul de ansamblu care ar trebui realizat. Nu, el ştie doar că pornim la drum, dar adesea fără a şti cu exactitate încotro. Aceasta este şi condiţia patriarhului biblic Abraham, este din totdeauna condiţia drumului în credinţă».

RV: Dintre numeroasele momente şi imagini din acest al treilea an de pontificat, există unul pe care vi-l amintiţi cu o emoţie deosebită?
F. Lombardi: «Există atât de multe... Este un pontificat care prezintă o bogăție imensă de gesturi concrete și imagini deosebite încât e greu să identifici unul dintre ele. Eu nu, nu sunt capabil. Însă, dacă vrem, există o categorie de experienţe, deci şi de gesturi şi de imagini, care mă atinge şi pe care o consider caracteristică: este atenţia sa faţă de cei bolnavi, îmbrăţişarea celor suferinzi. Faptul că Papa ştie să-și arate apropierea sa într-un mod atât de concret, atât de liber şi prin gesturi fizice, este un semn care lasă să se întrezărească apropierea lui Dumnezeu. Sunt gesturi care, într-adevăr, vorbesc întregii omeniri şi ne ating profund pe fiecare dintre noi. Pentru acestea, îi suntem profund recunoscători». 

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)