RV 13 mar 2016. Cu o reflecție despre evanghelia duminicii, despre iertarea femeii prinsă în adulter, și cu distribuirea a patru zeci de mii de exemplare a Evangheliei după Sf. Luca, papa Francisc a recitat duminică, 13 martie 2016, rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu pelerinii și romanii prezenți în Piața Sfântul Petru. La trei ani de când a fost ales ca Succesor al Sf. Petru, Pontiful a cerut credincioșilor să-l amintească în rugăciune.
Vorbind pe larg despre pagina Evangheliei proclamată
la Sfânta Liturghie în cea de-a cincea duminică din Post în calendarul roman sau latin
(In 8,1-11), papa Francisc a subliniat milostivirea lui Dumnezeu care nu vrea moartea
păcătosului ci ca acesta să se convertească și să fie viu. Femeia prinsă în păcatul
de adulter este târâtă înaintea lui Isus care în acel moment învăța mulțimile pe esplanada
templului din Ierusalim. ”Femeia aceea se afla, astfel, între Isus și mulțime, între
milostivirea Fiului lui Dumnezeu și violența acuzatorilor ei”.
Papa Francisc: «În realitate
ei n-au venit la Învățător ca să-i ceară părerea ci ca să-i întindă o cursă. Într-adevăr,
dacă Isus va urma severitatea legii, aprobând uciderea cu pietre a femeii, va pierde
faima sa de blândețe și bunătate, care trezește în popor atâta fascinație; dacă, în
schimb, vrea să fie milostiv, va trebuie să meargă împotriva legii, pe care El însuși
a spus că nu vrea să o anuleze ci să o ducă la împlinire (cf Mt 5,17)».
Isus nu răspunde la întrebările fariseilor. El
tace, scrie cu degetul pe pământ, îndemnându-i pe toți la calm și la căutarea dreptății
lui Dumnezeu. La insistențele lor, dă răspunsul care îi dezarmează pe toți: ”Acela
dintre voi care este fără de păcat, să arunce primul cu piatra în ea” (v. 7). La aceste
cuvinte, toți au lăsat pietrele pregătite, atât cele vizibile, pe care intenționau
să le arunce asupra femeii, cât și cele nevăzute, gata să le arunce împotriva lui
Isus. În cele din urmă, au rămas acolo numai femeia și Isus, mizeria și milostivirea.
E îndeajuns această constatare și privirea lui plină de milostivire și iubire pentru
ca acea persoană să simtă, poate pentru prima dată, că are o demnitate, că ea nu este
totuna cu păcatul ei, că poate să-și schimbe viața, că poate să iasă din robia ei
și să pășească pe o cale diferită.
Papa Francisc: «Femeia aceea
ne reprezintă pe noi toți, cei păcătoși, adulteri înaintea lui Dumnezeu, trădători
ai fidelității sale. Experiența ei reprezintă voința lui Dumnezeu pentru fiecare dintre
noi: nu condamnarea noastră, ci mântuirea noastră prin mijlocirea lui Isus. El este
harul care mântuiește de păcat și de moarte. El a scris pe pământ, în țărâna din care
este făcută orice ființă umană (cf Gn 2,7) sentința lui Dumnezeu: ”Nu vreau ca tu
să mori, ci ca tu să fii viu”. Dumnezeu nu ne pironește în păcatul nostru, nu ne identifică
cu răul pe care l-am făcut. Vrea să ne elibereze și vrea ca și noi să vrem aceasta
împreună cu El. Vrea ca libertatea noastră să se convertească de la rău la bine, ceea
ce este cu putință prin harul său. Fecioara Maria să ne ajute să ne încredințăm pe
deplin milostivirii lui Dumnezeu ca să devenim o făptură nouă».
După rugăciunea ”Angelus” papa Francisc a salutat
grupurile de pelerini din diferite țări și a făcut să se distribuie în rândul celor
prezenței o Evanghelie de buzunar:
Papa Francisc: «Este Evanghelia
după Luca, pe care o citim duminica în acest an liturgic. Cartea are următorul titlu:
”Evanghelia milostivirii după Sfântul Luca”. Într-adevăr, evanghelistul scrie cuvintele
lui Isus ”Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (6,36), din care este
luată tema acestui an jubiliar. Va fi distribuită gratuit de voluntarii Dispensarului
de pediatrie ”Sfânta Marta” din Vatican, alături de câțiva bătrâni și bunici din Roma.
Vă invit să luați această Evanghelie și să o citiți zi de zi. În acest fel, milostivirea
Tatălui va locui în inima voastră și o veți duce la cei pe care-i întâlniți».
În fine, în chiar ziua celei de-a treia aniversări a alegerii sale ca Succesor al lui Petru, papa Francisc a îndemnat credincioșii să-l amintească în rugăciunile lor.
Primiți și Binecuvântarea Apostolică a Sfântului Părinte, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
(rv – A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |