Exercițiile spirituale. Inima noastră poate fi atât leagănul, cât și mormântul lui Dumnezeu

RV 9 mar 2016  Au început duminică, 6 martie, și continuă până vineri, la Ariccia, în afara Romei, exercițiile spirituale pentru papa Francisc și Curia Romană. După cum s-a spus, în centrul meditațiilor, prezentate anul acesta de preotul italian Ermes Ronchi, se află ”Întrebările directe ale Evangheliei”. Zilele de reculegere pentru Sfântul Părinte și colaboratorii săi se vor încheia vineri iar activitatea pontificală din această perioadă este suspendată, inclusiv tradiționala audiență generală de miercuri.

”Biserica trebuie să știe să se dea deoparte, pentru ca prin vestirea ei să facă să strălucească întotdeauna chipul lui Dumnezeu și nu pe sine însăși”: a spus pr. Ronchi la meditația de marți. După primele meditații, în care a vorbit despre întrebările lui Isus ”Ce căutați?” (In 1,37), ”De ce sunteți fricoși, încă nu aveți credință?” (Mc 4,40) și ”Dacă sarea își va pierd gustul, cu se va săra?” (Mt 5,13), predicatorul a abordat la meditațiile de marți întrebarea lui Isus din Cezareea lui Filip: ”Cine spun oamenii că sunt eu?” (Mc 8,27).

Întrebarea pe care Isus o adresează discipolilor săi răsună la adăpostul unui ”loc retras”, unde Învățătorul și-a condus prima sa comunitate. Pentru câteva momente, erau departe de obișnuita mulțime din jurul lor și de glasurile celor care se îmbulzeau să-l asculte pe Isus. Atmosfera era făcută din tăcere, singurătate și rugăciune. Era un moment de intimitate între ei și, pe de altă parte, între ei și Dumnezeu. În această atmosferă densă de tăcere, Isus pune o întrebare ce se aseamănă cu un sondaj de opinie: ”Cine spun oamenii că sunt eu?” (Mc 8,27). 

În aceeași atmosferă de tăcere și rugăciune de la casa de reculegere din Ariccia, predicatorul i-a pus pe papa Francisc și colaboratorii săi în fața aceleiași solicitări, dar mai ales în fața acelui ”dar voi?” pe care Isus îl adaugă și care sapă în adâncul sufletului: ”Dar voi, cine spuneți că sunt eu?” (v. 29). Este un fel de a se adresa celor din jurul său prin care Isus, remarcă predicatorul, îi îndeamnă să nu se mulțumească cu ceea ce spun oamenii pentru că credința nu înaintează grație celor auzite.
Pr. Ermes Ronchi: «Răspunsul pe care Isus îl caută nu este făcut din cuvinte. El caută persoane. Nu definiții, ci participare: ce ți s-a întâmplat atunci când m-ai întâlnit? Isus este învățătorul inimii, Isus nu dă lecții, nu sugerează răspunsuri, te conduce cu delicatețe să cauți înăuntrul tău. Și eu unul aș vrea să răspund: întâlnirea cu tine a fost afacerea vieții mele, tu ești lucrul cel mai frumos care mi s-a întâmplat!»

”Cine sunt eu pentru tine?”, a reluat pr. Ronchi, este o întrebare pe care și-o pun îndrăgostiții. Impresionează faptul că Isus nu îndoctrinează pe nimeni. Discipolii nu trebuie să se teamă că trebuie să dea răspunsuri prefabricate la întrebarea lui, nu există nici un crez care trebuie impus. Pe Isus îl interesează să știe dacă discipolii săi și-au deschis inima. A spune, cum face apostolul Petru, că Isus este ”Cristos, fiul lui Dumnezeu cel viu”, este un adevăr care are sens dacă Cristos este ”viu înăuntrul nostru”. Inima noastră, observă predicatorul, poate să fie atât leagănul cât și mormântul lui Dumnezeu:
Pr. Ermes Ronchi: «Vreți să știți cu adevărat ceva despre mine, spune Isus, și în același timp, ceva despre voi? Vă dau o întâlnire: un om pe cruce. Unul care este pus la înălțime. Mai înainte de aceasta, joi, întâlnirea lui Cristos va fi alta: unul care este pus la pământ, care se încinge cu un ștergar și se apleacă pentru a spăla picioarele discipolilor (…) Are dreptate Paul: creștinismul este scandal și nebunie. Acum înțelegem cine este Isus: este sărut pentru cel care-l trădează. Nu-l frânge pe nimeni, se frânge pe sine. Nu varsă sângele nimănui, își varsă sângele său. Nu-l sacrifică pe nimeni, se sacrifică pe sine».

Până la momentul acelei întrebări care a sfâșiat tăcerea, discipolii nu au înțeles încă prin ce avea să treacă Învățătorul lor. De aceea Isus este clar în a le impune să nu spună nimic oamenilor. O poruncă severă care cuprinde Biserica toată, subliniază predicatorul, pentru că uneori am predicat un chip deformat al lui Dumnezeu. ”Se pare că noi, ecleziasticii”, a remarcat pr. Ronchi, ”suntem cu toții la fel: aceleași gesturi, aceleași cuvinte, aceleași veșminte. Dar lumea ne întreabă: vorbește-mi despre experiența ta cu Dumnezeu”. Iar Cristos ”nu este ceea ce spun despre El, dar ceea ce trăiesc despre El”. Nu noi suntem mijlocitorii dintre Dumnezeu și omenire, adevăratul mijlocitor este Cristos iar noi, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, trebuie să-i pregătim calea și apoi să ne dăm deoparte:
Pr. Ermes Ronchi: «Gândiți-vă la frumusețea unei biserici care nu îndreaptă asupra sa lumina reflectoarelor, ca în aceste zile când suntem adunați aici, ci asupra unui Altul. Avem încă un drum lung de făcut. Să ne micșorăm (…). Isus nu spune ”să ia asupra lui crucea mea”, ci pe a lui, fiecare să-și ia crucea sa (…) Visul lui Dumnezeu nu este un alai interminabil de bărbați și femei care duce fiecare pe umeri crucea lui, ci oameni care pășesc spre o viață bună, senină și creatoare. O viață care costă un preț înalt de efort și perseverență, dar și un preț dulce, de lumină: a treia zi va învia».

La meditația de marți după amiază, 8 martie, predicatorul s-a referit la pagina Evangheliei despre atitudinea lui Isus față de femeia păcătoasă în casa lui Simon fariseul. Dacă fariseul pune în centrul raportului dintre om și Dumnezeu păcatul, Isus, a remarcat pr. Ronchi, nu pune în centru legea, dar persoana umană.

(rv – A. Dancă)