RV 29 feb 2016. ”Suntem frați și surori în Cristos. Ceea ce ne unește este mai mult decât ceea ce ne desparte”: papa Francisc l-a primit cu aceste cuvinte în audiență pe patriarhul Bisericii ortodoxe etiopiene (tewahedo) Abuna Matthias I, cu ocazia primei sale vizite la Roma. Este a doua întâlnire a papei Francisc cu un patriarh ortodox în mai puțin de o lună, după dialogul de la Havana, în Cuba, cu patriarhul Kirill al Bisericii ortodoxe ruse.
Vizita efectuată de patriarhul Bisericii ortodoxe etiopiene, a remarcat Pontiful
în discursul său, ”întărește legăturile fraterne care unesc deja Bisericile noastre”.
Papa a evocat cu gratitudine vizita patriarhului precedent etiopian, Abuna Paulos,
la Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1993 și la papa Benedict al XVI-lea în 2009. Cu
aceeași ocazie, pontiful de origine germană îl invitase pe Abuna Paulos să vină din
nou la Roma, în octombrie 2009, pentru a lua cuvântul în plenul celei de-a doua adunări
speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor. ”În Biserica primară”, a subliniat
papa Francisc, ”era o practică obișnuită ca o Biserică să-și trimită reprezentanții
săi la sinoadele celorlalte Biserici”. Sfântul Părinte a remarcat faptul că din 2004
Biserica catolică și Bisericile ortodoxe răsăritene au căutat împreună să aprofundeze
comuniunea lor prin intermediul dialogului teologic sprijinit de Comisia mixtă internațională.
Papa Francisc: ”Suntem fericiți să
constatăm participarea din ce în ce mai mare a Bisericii ortodoxe etiopiene Tewahedo
la acest dialog. În decursul anilor, Comisia a analizat conceptul fundamental de Biserică-comuniune,
înțeleasă ca participare la comuniunea dintre Tatăl și Fiul și Duhul sfânt. În acest
fel, am descoperit că avem aproape toate în comun: o singură credință, un singur Botez,
un singur Domn și Mântuitor, Isus Cristos”.
”Suntem uniți în virtutea Botezului, care ne-a încorporat în unicul Trup al lui Cristos”, a continuat Sfântul Părinte. ”Suntem uniți grație diverselor elemente comune ale bogatelor noastre tradiții monastice și practici liturgice. Suntem frați și surori în Cristos. Cum s-a observat de mai multe ori, ceea ce ne unește este mult mai mare decât ceea ce ne desparte”.
Referindu-se mai departe la suferințele la care creștinii sunt supuși în zilele
noastre în diferite țări, papa Francisc a spus că acestea au făcut în așa fel încât
”creștinii, de altfel despărțiți în multe privințe, s-au apropiat mai mult unii de
alții”.
Papa Francisc: ”După cum vărsarea
sângelui martirilor a devenit sămânță de noi creștini în Biserica primară, tot la
fel astăzi sângele unui număr atât de mare de martiri din toate Bisericile devine
sămânță de unitate a creștinilor. Martirii și Sfinții din toate tradițiile ecleziale
sunt deja una în Cristos; numele lor sunt înscrise în unicul «martyrologium» al Bisericii
lui Dumnezeu. Ecumenismul martirilor este un îndemn adresat nouă, aici și acum, de
a parcurge împreună drumul către o unitate tot mai deplină”.
Recunoscând că Biserica ortodoxă etiopiană este o Biserică a martirilor încă de
la începutul existenței, papa Francisc a spus că credincioșii acestei Biserici sunt
și astăzi supuși ”unei violențe devastatoare împotriva creștinilor și a celorlalte
minorități din Orientul Mijlociu și în unele țări din Africa”.
Papa Francisc: ”Nu putem să ne eschivăm
de la a cere, încă o dată, celor care dețin soarta politică și economică a lumii,
să promoveze o coexistență pașnică bazată pe respectul reciproc și reconciliere, pe
iertarea reciprocă și solidaritate”.
Cât privește colaborarea creștinilor în domeniul social, Sfântul Părinte a spus că ”există un amplu spațiu pentru colaborare între Biserici în favoarea binelui comun și salvgardarea creației și nu mă îndoiesc de disponibilitatea Bisericii catolice din Etiopia de a lucra împreună cu Biserica ortodoxă Tewahedo”. Printre domeniile evidențiate, se numără eforturile de ameliorare a condițiilor de viață ale populației, construcția unei societăți tot mai juste, bazată pe statul de drept și pe respectul pentru rolul femeii, precum în lupta cu problema lipsei de apă, cu repercusiunile sociale și economice ale acesteia.
În fine, papa Francisc și-a exprimat speranța ca această întâlnire să marcheze
începutul unui nou anotimp de ”prietenie fraternă” între cele două Biserici, ”conștienți
că istoria a lăsat o povară de neînțelegeri dureroase și de neîncredere pentru care
cerem iertarea și vindecarea lui Dumnezeu”.
Papa Francisc: ”Duhul Sfânt să continue
să ne lumineze și să ne călăuzească spre înțelegere și pace, alimentând în noi speranța
în ziua în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi uniți în jurul altarului Jertfei
lui Cristos, în plinătatea comuniunii euharistice”.
(rv – A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |