Radio Vatican, casa mea timp de 25 de ani: pr. Federico Lombardi

28 februarie 2015. Părintele Federico Lombardi își încheie la sfârșitul lunii februarie misiunea de director general al postului Radio Vatican, pe care a îndeplinit-o în mod admirabil timp de 25 de ani. În 1990 a fost numit director de programe, devenind în 2005 director general. În 2001, superiorii îi încredințează și conducerea Centrului Televiziunii Vaticane, iar în 2006 a fost numit director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, misiune pe care o îndeplinește și în prezent.

Stând de vorbă la microfon cu Roberto Piermarini, de la redacția centrală în limba italiană, părintele  Federico Lombardi reparcurge cei 25 de ani la Radio Vatican:
F.L. Când am venit la Radio nu cunoșteam în mod direct ambientul vatican însă, înainte de a fi Provincialul iezuiților italieni, am activat timp de peste zece ani la revista „Civiltà Cattolica” ce a reprezentat o foarte bună școală pregătitoare pentru înfruntarea ulterioară a chestiunilor de informație și comunicare în sintonie cu slujirea Papei și a Sfântului Părinte, prin această școală trecând înaintea mea preoții Martegani și Tucci, care au fost și ei directori la Radio Vatican. Pe lângă urmărirea în mod continuu și îndeaproape a activității Papei, cum nu mai făcusem până să vin la Radio Vatican, noutatea cea mai fascinantă a fost reprezentată de orizontul mondial al activității informative de la Radio și ampla internaționalitate a personalului de la Radio Vatican, compus din 60 de naționalități, provenind din diferite culturi, cu limbi și alfabete foarte diferite. În plus, trebuia să mă obișnuiesc cu un mod de exprimare diferit de cel precedent: nu mai erau lungile articole foarte bine documentate, ci știri scurte, de prezentat într-un minut sau două, într-o formulare cât mai clară și mai sintetică cu putință. Cred că în acest sens m-a ajutat puțin și formația mea de matematician. În primii 15 ani, din 1991 până în 2005, am fost director de programe, atenția concentrându-se în special asupra conținutului informativ dar și de mare apropiere față de realitatea fiecărei redacții și a persoanelor care le alcătuiau: mă refer la raporturi umane foarte intense și profunde, cu personalul din redacții dar și cu angajații departamentului tehnic cu care am avut o legătură profesională și umană constantă, chiar dacă nu depindeau de mine în mod direct. Trebuie să spun că aceasta a fost perioada cea mai fericită, în care am putut să mă dedic pe deplin misiunii la Radio Vatican, de dimineață până seara, practic zilnic, aproape fără întrerupere.

Întrebat despre alte misiuni care i-au fost încredințate, părintele Federico Lombardi a spus:
F.L. Este adevărat. Din 2001, în contextul unor diverse circumstanțe, superiorii mi-au încredințat și conducerea Centrului Televiziunii Vaticane, îndatorire la care s-a adăugat, din 2006, și Sala de Presă a Sfântului Scaun. Însă în 2005, odată cu plecarea părintelui Borgomeo, am fost numit director general la Radio Vatican, această misiune fiind – în comparație cu cea precedentă – mai mult administrativă din anumite puncte de vedere, ce presupunea mai puțină apropiere continuă de persoane. Noua îndatorire era, într-un anumit sens, mai compatibilă cu alte sarcini care-mi fuseseră încredințate între timp și care solicitau – desigur – o parte consistentă din timpul meu. Pe scurt, în decursul unei zile normale, mă împărțeam mai mult sau mai puțin în acest fel: în prima parte a dimineții și, succesiv, după-amiaza și seara la Radio; în a doua parte a dimineții, la Sala de Presă și dimineața târziu la Centrul Televiziunii Vaticane. Erau multe de făcut, însă nu m-am gândit nici un moment să solicit renunțarea la Radio Vatican. Este misiunea pentru care am fost trimis, de superiorii mei religioși, să slujesc în Vatican. Am considerat-o întotdeauna ca fiind cea dintâi și, totodată, o misiune fundamentală și m-am considerat întotdeauna ca fiind implicat cu fidelitate în slujirea persoanelor care mi-au fost încredințate mai întâi. Desigur, eu am încercat să-mi îndeplinesc cât mai bine posibil celelalte îndatoriri, foarte importante, dar pentru mine, în slujirea în Vatican, acasă a fost Radio Vatican. 

R. În atâția ani nu au lipsit cu siguranță nici greutățile. Cum le-ați înfruntat?
F.L. Dificultățile nu lipsesc niciodată. Perioada cea mai zbuciumată, în ceea ce privește în mod specific Radio Vatican, a fost cea a dezbaterilor și acuzelor pentru așa zisul ”electro-smog”, pentru activitatea Centrului de transmisii de la Santa Maria di Galeria. Chestiunea a explodat la finele Marelui Jubileu, în ianuarie 2001, a fost fierbinte vreme de câteva luni, până în vară, apoi a continuat îndelung dar cu o intensitate mai redusă. Evident, era foarte greu să fii acuzat, pe nedrept, desigur, de a face răul, chiar de ucidere a copiilor, dar din fericire aveam conștiința liniștită și cred că tocmai de aceea am reușit să suportăm încercarea cu simțul răspunderii, răbdare, seriozitate morală și competență științifică.

R. Care sunt lucrurile care v-au adus cele mai mari bucurii și neplăceri în acești ani?
F.L. Bucuria cea mai mare au făcut-o mărturiile ascultătorilor care trăiau în situații grele și reușeau să ne transmită un mesaj de gratitudine pentru serviciul nostru. Îmi amintesc de scrisorile unei infirmiere, voluntară laică în Somalia, singură într-o lume majoritar musulmană, care asculta emisiunile noastre cu regularitate. Îmi amintesc, la fel, de cele 40.000 de scrisori de gratitudine primite din Ucraina în primul an după căderea regimului sovietic. Din fericire, exemplele ar putea continua. Prin contrast, neplăcerea cea mai mare, pe care continui să o duc cu mine, este faptul că n-am reușit să transmitem un program radiofonic în limba hausa. Acesta era solicitat cu insistență de episcopii din nordul Nigeriei, o regiune care, după cum știm astăzi cu toții, este locul unor mari violențe și tensiuni, unde se dezlănțuie (gruparea teroristă) Boko Haram. Eu făcusem deja toată organizarea, practic, fără nicio cheltuială, contând pe colaborarea voluntară a persoanelor consacrate nigeriene din Roma și pe contribuțiile realizate în studioul unui radio catolic din Nigeria. Ar fi putut să aibă o receptare bună iar singura cheltuială adăugată ar fi fost energia electrică a transmițătorului, ceea ce nu însemna mai mult de 10.000 de euro pe an (mai puțin de 30 de euro pe zi). Dar după ce făcusem prima transmisiune, mi s-a impus să o suspendăm, cred că din preocuparea ca Radio Vatican să nu ”se lărgească”… Pentru nigerieni a fost o dezamăgire foarte grea. Eu, unul, consider că a fost o decizie greșită, contrară înțelegerii unei adevărate necesități umane și ecleziale, la care aveam posibilitatea să dăm un răspuns, mărunt dar semnificativ, de atenție și sprijin față de populațiile sărace și supuse încercării.

Însă, în afara acestor insuccese, Radio Vatican a adus numeroase servicii în decursul istoriei…
F.L. Da, acesta a reprezentat un caz tipic de servicii care puteau și se pot încă oferi doar prin intermediul undelor scurte. Este motivul pentru care noi – și eu personal – am apărat cu încăpățânare folosirea undelor scurte până în prezent și sunt extrem de recunoscător colegilor de la Centrul de Transmisie din Santa Maria di Galeria care și-au îndeplinit misiunea cu deosebită competență și dăruire, păstrând operativitatea Centrului, ce-ar putea fi definit o adevărată bijuterie în rândul structurilor similare, chiar și în condițiile unor costuri reduse. Desigur, îmi este foarte clar faptul că tehnologiile din domeniul comunicației au deschis noi spații importante, ce-au devenit în zilele noastre preponderente și vitale, spre care este necesară reorientarea a numeroase resurse. Însă, în ADN-ul postului Radio Vatican și a misiunii sale încă de la fondare și, ulterior, în timpul Bisericii persecutate de regimurile totalitare, mai ales de cel comunist, s-a aflat întotdeauna în primul rând slujirea creștinilor oprimați, a săracilor, a minorităților aflate în dificultate și nu supunere absolută la imperativul maximizării numărului de ascultători. Sigur, trebuie ținut cont de numărul de ascultători, dar criteriul numărului nu trebuie să reprezinte metrul absolut de măsură. Sper ca acest lucru să nu fie uitat nici în viitor în deciziile privind evoluția comunicării vaticane. Preocuparea pentru cum să fie avuți mereu în atenție cei săraci și cum să fie combătută cultura debarasării în noua lume a comunicării reprezintă o provocare.

Sunteți de acord cu faptul că o reformă a comunicării vaticane a fost și este necesară și că acest lucru va schimba profund Radio Vatican?
F.L. Desigur. Marea evoluție în domeniul mass-media s-a impus și în rândul mijloacelor de comunicare vaticane, de aceea era necesară și trebuie realizată în mod curajos, trebuind nu doar să fim conștienți de noua cultură și de noile tehnologii care o caracterizează dar și să le apreciem. De aceea, mai ales după anii '90 am făcut la Radio un mare efort pentru a intra în lumea comunicației digitale și multimediale; nu ne-am gândit doar la producția de programe audio, ci am dezvoltat și un amplu site multilingvistic, fiind totodată prezenți în rețeaua Internet în diferite forme, înclusiv prin folosirea intensă a rețelelor de socializare, trecând astfel de la unidirecționalitate la comunicare și interacțiune. De aceea, când am sărbătorit 75 de ani ai postului Radio Vatican, în 2006, am încercat să fac să treacă mesajul că ne numeam încă "Radio Vatican", dar în realitate nu mai eram un radio în sensul strict al cuvântului, pentru că devenisem un important centru de producție de informație și de aprofundare, multilingvistic și multicultural, care-și îndeplinea misiunea prin tehnologiile și formele cele mai potrivite pentru a ajunge la ascultătorii din diferite părți ale lumii: așa cum a făcut Pius al XI-lea împreună cu Marconi, folosind tehnologiile cele mai inovative ale timpului, tot astfel facem și noi în prezent. Am iubit cu adevărat numele Radio Vatican ce exprimă o mare istorie însă, în ultima perioadă, am perceput acest nume asemenea unei capcane, ca origine a unui echivoc: pentru că lăsa să se înțeleagă că noi am fi fost blocați doar în producerea unor programe audio pentru difuzarea radiofonică tradițională, fapt care întărea obiecțiunile din partea criticilor care ne acuzau că se cheltuiește mult pentru o activitate limitată la un unic mijloc de comunicare și, în plus, unul tradițional. Acest lucru nu era deloc adevărat, fapt ce se poate înțelege și printr-o simplă privire la site. Însă, în orice caz, cred că este bine să se meargă acum dincolo de numele "Radio Vatican", pentru a ne elibera de greutatea acestei nelămuriri. În reforma în curs, acest lucru se va petrece neîndoios.

R. Cu alte cuvinte, vedeți cu încredere reforma care se realizează acum?
F.L. Reforma este cu siguranță bine venită. De fiecare dată când mi se spune că trebuie să facem analize și schimbări la Radio Vatican – de exemplu, în celebrele reuniuni ale Consiliului celor 15 cardinali pentru studierea situației economice – răspundeam că acestea erau, desigur, întotdeauna necesare, dar că ar fi trebuit să se facă în contextul unei analize și al unei reforme de ansamblu a mijloacelor de comunicare vaticane, pentru că acestea veneau dintr-o istorie în care au fost înființate pe rând și separat, ca media specifice, în timp ce acum am pășit în lumea multimedială și a convergenței digitale. Prin urmare, sunt perfect de acord să se procedeze și mi se pare că abordarea de ansamblu este adecvată și corectă. E just, de asemenea, ca responsabilitatea să fie asumată de persoane mai tinere, mai deschise și mai convinse de noile posibilități.

R. Se vorbește deseori de reducerea costurilor la care reforma mass-media vaticane ar trebui să ajungă.
F.L. E adevărat, chiar dacă nu trebuie să uităm că eforturile de economisire n-au început acum. La Radio, încă din 2003 s-a predispus un plan de reducere a personalului în general, profitând mai ales de schimbările tehnologice, dar fără a trimite pe nimeni acasă, care a dus la reducerea cu aproximativ 70 de unități, păstrând în același timp substanța producțiilor de conținut informativ. Deci, în afară de anumite posibilități nesigure de economisire, urmare a raționalizării și a bunei coordonări a anumitor activități, mă îndoiesc că se pot face economii radicale fără a renunța la activități importante. Cât privește Radioul, aceste eforturi au garantat, în realitate, o cantitate considerabilă de servicii diverse, care nu se limitează la producția și difuzarea radiofonică. De exemplu, serviciile de producție și difuzare a sunetului la ceremoniile și activitățile din Vatican și nu numai, reprezentarea Vaticanului în domeniul telecomunicațiilor și a trusturilor internaționale, activitatea de interpretare și traducere în diferite limbi solicitată de Secretariatul de Stat, etc. Toate aceste servicii pot fi reorganizate și redistribuite în contextul mai amplu al reformei, dar dacă nu se urmărește eliminarea acestora, vor avea nevoie de personal și mijloace ca înainte, și în anumite cazuri, chiar mai mult decât înainte. Prin urmare, cheltuieli vor continua să existe, chiar dacă nu vor mai fi trecute în contul Radioului Vatican. Altfel spus, nimeni nu trebuie să-și închipuie că va face mai mult și mai bine investind mai puține resurse. Comunicarea costă și va continua să coste, dar e just și necesar să se investească în acest domeniu, altfel reforma se va vedea închisă într-o colivie prea strâmtă. 

Următorul pas al reformei prevede unificarea dintre Radio Vatican și Centrul Televiziunii Vaticane. Cunoscând Centrul Televiziunii Vaticane, ce ne puteți spune despre ceea ce se prevede?
F.L. Sunt foarte mulțumit de această perspectivă, ce este întru totul naturală. După cum aminteați am fost, timp de 11 ani, și director al Centrului Televiziunii Vaticane, ce a reprezentat pentru mine o a doua familie, după cea de la Radio. În acea perioadă, mandatul meu prevedea promovarea "sinergiei", însă nu a presupus deloc perspectiva unei integrări, de aceea am încercat să promovez o bună colaborare fără a altera identitatea distinctă a celor două entități. Însă o integrare este – după cum spuneam – naturală. Când se urmărește o transmisiune Tv în direct se văd imagini și se ascultă 'sunetul', reprezentând cuvintele Papei. Până acum, pentru același eveniment, imaginile erau produse de o instituție (CTV) iar sunetul de o alta (Radioul). Ciudat, nu-i așa? Nu întâmplător, în aproape toate țările se vorbește despre "Radioteleviziune". Însă, în orice caz, noi am colaborat dintotdeauna cot la cot. O altă dimensiune la care s-a lucrat mult împreună a fost cea a prezenței în rețeaua Internet: astfel, canalele pe Youtube, știrile video privind evenimentele vaticane, etc, au fost dezvoltate împreună. Persoanele se cunosc și sunt obișnuite să lucreze împreună: nu vor fi dificultăți în a se simți și mai strâns uniți. Fac doar o considerație: mica dimensiune a Centrului Televiziunii Vaticane – din punctul de vedere al numărului de persoane – a garantat întotdeauna o mare agilitate de mișcare, proiectare și decizie. Scara ierarhică era foarte scurtă: fiind foarte ușor de decis și de acționat… Un organism mai complex și mai mare poate comporta un anumit risc de greutate în plus. Cred că reforma va trebui să rezolve chestiunea integrării și a coordonării diferitelor structuri mass-media fără să îngreuneze și să complice. 

Întrebat care este principala moștenire pe care Radio Vatican o transmite noii realități legate de mijloacele de comunicare din Vatican, părintele Federico Lombardi a răspuns:
F.L. Aș spune că sunt două, în primul rând: una culturală și una umană. Din punct de vedere cultural, Radio Vatican a dezvoltat și păstrat în istoria sa o excepțională bogăție de comunicare multilingvstică și multiculturală, pentru a transmite mesajul papilor și al Bisericii în numeroase și diferite culturi: aproximativ 40 de limbi și în jur de 15 alfabete diferite, cum se poate vedea imediat la o primă privire la site. Este vorba despre o experiență prețioasă din punct de vedere eclezial; un laborator de unitate în varietate: unitate de misiune și varietate lingvistică. Viața la Radio este asemenea unei școli a universalității catolice. Consider că această bogăție trebuie conservată și sunt bucuros că acest aspect este recunoscut și în proiectul de reformă. Cred o reducere a acestui sector ar reprezenta în realitate o adevărată sărăcire a comunicării vaticane. De fapt, cred că sensul acut al caracterului misionar al Bisericii trebuie să ne facă să găsim alte căi astfel încât să nu reducem varietatea ci, dimpotrivă, s-o îmbogățim și mai mult. Există un semnal recent prin deschiderea, de curând, la Radio Vatican a unei noi pagini web, în limba coreeană, pe care am dorit-o de multă vreme și care s-a realizat în sfârșit fără costuri adăugate de salarizare a personalului grație sprijinului din partea Ambasadei Republicii Coreea pe lângă Sfântul Scaun și a Conferinței Episcopale. Sunt foarte bucuros că prefectul Secretariatului pentru Comunicare și Secretariatul de Stat au dat părere favorabilă acestui proiect. Consider că în această direcție se poate și trebuie să se continue pentru a deschide noi orizonturi misiunii noastre.     

R. Spuneți că există și o moștenire umană. În ce sens?
F. L. Comunitatea de muncă de la Radio Vatican, deși are o complexitate excepțională prin diversitatea de vârstă și culturi, a făcut un parcurs lung și anevoios de conversie – a persoanelor și a grupurilor operative – pentru a trece de la tehnologiile și metodele de lucru tradiționale la cele de astăzi. Când am ajuns la Radio se foloseau numai mașinile de scris și aparatele de înregistrare pe bandă magnetică. Astăzi, tinerii noștri nici nu știu ce sunt aceste aparate. Îmi amintesc de o călătorie în Elveția cu un grup de tehnicieni și redactori pentru a vedea și analiza primele sisteme de elaborare și editare digitală a sunetului ca să alegem unul adaptat necesităților noastre. Ce drum lung s-a făcut împreună de atunci! Iar acum avem peste 300 de persoane dedicate și motivate, care au dorința de a lucra mai departe în serviciul Sfântului Scaun cu capacitățile lor umane și profesionale și cu motivația lor eclezială. Acestea trebuie însoțite și valorizate cât mai mult posibil. Responsabilii reformei au spus de mai multe ori că este asigurată stabilitatea locului de muncă și mi se pare că sunt bine îndreptați pentru a oferi posibilități de ameliorare și calificare profesională. Acest fapt este foarte bun. Acum, când reforma a pornit la drum, dacă se va reuși să se deblocheze, după ce a fost prelungită de ceva vreme, justa recunoaștere privind stabilitatea contractelor și a nivelului adecvat de încadrare, se va contribui la seninătatea climatului de muncă și la entuziasmul tuturor de a păși pe drumuri noi și de a răspunde la noile provocări ale slujirii ecleziale.

R. Dumneavoastră ați fost ultimul director general iezuit la Radio Vatican. Cum se raportează iezuiții la această situație?
F. L. Vă mulțumesc că ați amintit slujirea Societății lui Isus (ordinul iezuit) la Radio Vatican. Este un aspect important din cei peste 80 de ani de istorie, pentru că încă de la început, Papii au încredințat Radioul Vatican iezuiților. Au existat personalități eminente în acești ani. Să ne gândim la Gianfranceschi, Soccorsi, Stefanizzi, Martegani, Tucci, Borgomeo și alții, precum Pellegrino, Farusi, Quercetti, Maffeo, Giorgianni, Moreau, Matis și, în ultima vreme, Arregui, Gemmingen, Koprowski și așa mai departe. Toate aceste persoane au fost fericite să dedice cu generozitate în slujirea Papei și a Bisericii energiile lor mai bune și, în anumite cazuri, însăși viața lor. Permiteți-mi să spun câteva cuvinte și despre spiritul acestei slujiri, pe care am fost dintotdeauna bucuroși să o îndeplinim de o manieră cu adevărat dezinteresată. Nu am făcut din asta niciodată un drapel de fluturat în vânt, dar e adevărat că grupul de iezuiți care prestează serviciul la Radio nu este încadrat din punct de vedere al retribuției ca personalul obișnuit din Vatican, iar compensația care este trimisă în contul comunității lor este calculată după criterii inferioare față de cele aplicate personalului normal, laic sau consacrat, ceea ce a dus la o economie nu indiferentă. Și aș putea să adaug și faptul că a duce responsabilitatea unei instituții care prin natura sa are cheltuieli considerabile și care, practic, nu are venituri posibile, te pune în condiția un pic jenantă de a trebui să ceri mereu mulți bani și să nu aduci niciodată. Nu știu câți ar fi acceptat cu disponibilitate această situație timp de decenii, expunându-se mereu la critici și obiecții. Dar noi am făcut-o fără șovăială, crezând în misiunea primită și cred că, în pofida acestei situații, am făcut o muncă bună împreună cu dragii noștri colegi, angajați, redactori și tehnicieni. Acum, în contextul reformei, Papa și-a manifestat dorința ca iezuiții să îndeplinească și pe mai departe o slujire în domeniul comunicării. Dar, cum nu mai există Radio Vatican, care le era încredințată prin statut, va trebui să identificăm  o nouă arie de responsabilitate pentru iezuiți. Este o chestiune deschisă, de care responsabilii Secretariatului pentru Comunicare sunt pe deplin conștienți și pe care o vor aprofunda cu siguranță împreună cu superiorii Societății lui Isus. Între timp, iezuiții continuă să lucreze senini alături de colegii lor, asumându-și responsabilitatea de competență în domeniul activității de redactare, informare și comunicare de la ”Direcțiunea de Programe”, pentru ca procesul de reînnoire să se desfășoare la modul cel mai bun. Așadar, mergem înainte cu încredere, pentru că drumul se va face mai luminos dacă-l parcurgem împreună cu toată bună voința posibilă.

(rv – R. Piermarini – A. Mărtinaș – A. Dancă)