2016-02-23 11:37:00

Părintele Lombardi își încheie misiunea la Radio, după 26 de ani de admirabilă slujire


23 februarie 2016. În vederea încheierii misiunii la Radio Vatican a părintelui Federico Lombardi, în calitate de director general, și a domnului Alberto Gasbarri, în calitate de director administrativ, la sfârșitul lunii februarie, prefectul Secretariatului pentru Comunicare, mons. Dario Viganò – potrivit indicației Secretariatului de Stat – l-a numit ad interim, de la 1 martie, pe dr. Giacomo Ghisani, în calitate de reprezentant legal și de responsabil al direcției administrative la Radio Vatican, pentru a se îngriji de chestiunile administrative ale postului radiofonic "în contextul actualei restructurări" a mijloacelor de comunicare în masă din Vatican.

Părintele Federico Lombardi se desparte de Radioul Papei după 26 de ani de extraordinară slujire. În 1990 a fost chemat la "Palazzo Pio", sediul Radio Vatican, în calitate de director de programe, în 2005 fiind numit director general. În contextul actualei decizii, Secretariatul pentru Comunicare a publicat o notă la care se referă colegul nostru Alessandro Gisotti, în următorul serviciu:

Continuă procesul de unificare a mijloacelor mass-media vaticane, în linie cu decretul Motu proprio a papei Francisc care, în data de 27 iunie 2015, a instituit Secretariatul pentru Comunicare astfel încât toate sectoarele care se ocupă de comunicare "să fie reunite într-un unic departament al Curiei Romane": este vorba despre Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale, Sala de Presă a Sfântului Scaun, Serviciul Internet al Vaticanului, Centrul Vatican de Televiziune, L'Osservatore Romano, Tipografia Vaticană, Serviciul Fotografic și Librăria Editurii Vaticane. Deja din data de 1 ianuarie, Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale și Sala de Presă a Sfântului Scaun s-au reunit din punct de vedere administrativ și managerial. În schimb, nu are loc nicio modificare referitoare la competența Secretariatului de Stat în privința comunicării instituționale.

În 2016, unificarea dintre Radio Vatican și Centrul Vatican de Televiziune
În 2016, se citește într-o notă a departamentului prezidat de mons. Dario Eduardo Viganò, potrivit unui program prezentat și aprobat se prevede unificarea dintre Radio Vatican și Centrul Vatican de Televiziune, proces început deja în practică, cu privire la unele servicii. Nota citează un exemplu:"serviciul celebrări dedicat producerii și distribuirii unor materiale audio și video de la celebrările pontificale și de la alte evenimente importante vaticane, pentru o mai bună utilizare a resurselor umane.

În acest cadru se înțelege motivul pentru care – odată cu încheierea mandatului pentru părintele Lombardi și a ieșirii la pensie a domnului Gasbarri – cele două figuri reprezentative din conducerea postului de Radio "nu sunt înlocuite cu altele, similare în privința rolului de conducere, ci a fost numit un responsabil legal și un responsabil al oficiului administrativ în unica persoană a domnului Giacomo Ghisani, deja în prezent director adjunct al Direcției generale din cadrul Secretariatului pentru Comunicație și bun cunoscător al realității de la Radio Vatican, unde a lucrat timp de mai mulți ani ca responsabil al Oficiului legal și de relații internaționale.

Radio și CTV împreună în vederea valorizării patrimoniului celor două sectoare mass-media
În nota mons. Dario Viganò se evidențiază de asemenea că "procesul de restructurare este acompaniat de cel al formulării unor noi statute, nu doar în privința departamentului dar și pentru fiecare dintre cele două structuri. În afara "noilor statute" se prevede și reformularea tabelelor organice ale noii structuri unificate. "Activitatea care ne așteaptă" – se mai citește în nota prefectului Secretariatului pentru Comunicare – "este o mare ocazie pentru a putea valoriza, în ambele instituții, domeniile de excelență și patrimoniul constituit din multilingvism și multiculturalism.   

RV/AM 








All the contents on this site are copyrighted ©.