2016-02-10 13:07:00

Misionarii Milostivirii cu mandatul Sfântului Părinte


10 februarie 2016. Miercuri, 10 februarie, la ora 17, în bazilica vaticană: Sfântă Liturghie, cu binecuvântarea și impunerea cenușii. În cadrul aceleiași celebrări euharistice, prezidată de papa Francisc, Misionarii Milostivirii primesc din partea pontifului mandatul de a fi predicatorii milostivirii și duhovnici plini de îndurare.

Numiți exclusiv de Sfântul Părinte, Misionarii Milostivirii primesc facultatea iertării păcatelor rezervate Scaunului Apostolic, fiind astfel un semn al apropierii și iertării lui Dumnezeu.

După cum a explicat mons. Rino Fisichella, președintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare,  în cadrul unei conferințe de presă ținută în data de 29 ianuarie a.c., "Misionarii Milostivirii sunt acei preoți care primesc din partea pontifului misiunea de a fi, în Bisericile locale, mărturisitori ai caracterului extraordinar al evenimentului jubiliar. Misionarii Milostivirii pot fi numiți doar de Sfântul Părinte, nu de episcopi, acestora fiindu-le încredințat mandatul de a vesti frumusețea milostivirii lui Dumnezeu și de a fi duhovnici smeriți și înțelepți, capabili  să transmită darul iertării acelora care vin la scaunul de spovadă.

Misionarii milostivirii sunt peste 1000 și provin din toate continentele, printre țările de origine ale acestora numărându-se de asemenea Birmania, Liban, China, Corea de Sud, Tanzania, Emiratele Arabe, Israel, Burundi, Vietnam, Zimbabwe, Letonia, Timorul de Est, Indonezia, Thailanda și Egipt.  Printre Misionarii Milostivirii se află de asemenea preoți de rit oriental. La Roma sunt prezenți 700 dintre aceștia, Sfântul Părinte celebrând împreună cu ei Sfânta Liturghie de miercuri, 10 februarie, cu primirea mandatului de predicatori ai milostivirii unit cu facultatea de a ierta chiar și păcatele rezervate Scaunului Apostolic.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.