2016-01-31 10:34:00

Pr. Ciro Benedettini și-a încheiat slujirea la Sala de Presă a Sfântului Scaun


31 ianuarie 2016. Nu de puține ori, la Radio Vatican, în cadrul știrilor privitoare la Sala de Presă a Sfântului Scaun, ați auzit numele Ciro Benedettini. Este vorba despre preotul italian care, timp de 20 de ani, a îndeplinit misiunea de director adjunct al Sălii de Presă, serviciu ajuns la final, la 31 ianuarie a.c. Părintelui Benedettini îi succede jurnalistul american Greg Burke.

Ciro Benedettini și-a îndeplinit misiunea de vice-director pe durata a trei pontificate, timp în care modalitatea de comunicare a știrilor privitoare la Sfântul Scaun a cunoscut schimbări. Despre aceste metamorfoze, părintele Ciro –  cum îl numesc cu afecțiune ziariștii din toată lumea acreditați la Sala de Presă vaticană – a stat de vorbă cu Alessandro Gisotti, colegul nostru de la redacția centrală, în limba italiană:

P. Ciro Benedettini: "S-au produs schimbări radicale. Când mi-am început misiunea la Sala de Presă, știrile erau comunicate în scris, prin buletine tipărite. La exact un an de la sosirea mea, am reușit ca – împreună cu directorul de atunci, Navaro Valls – să instalăm rețeaua Internet. A face parte din echipa care a dus mai departe activitatea legată de acest mijloc de comunicare atât de important pentru Sala de Presă a Sfântului Scaun reprezintă un aspect care mă onorează. Pe măsură ce s-a avansat în privința digitalizării, sfera buletinelor tipărite a devenit complementară. O altă noutate –  din punctul meu de vedere – este "explozia" de informație la care asistăm. În urmă cu 20 de ani era ușor de făcut o revistă a presei, fiind vorba de consultarea a aproximativ 20 de ziare și reviste. În prezent, cu blogurile, cu rețelele de socializare, informația este atât de vastă încât a devenit aproape imposibil de monitorizat. Desigur, ne-am putea limita la informația furnizată de agențiile de presă, însă comunicarea prin intermediul rețelelor de socializare a devenit importantă datorită influenței majore avută asupra persoanelor. De aceea, este imposibil să nu se țină cont.

Vedeți, cu timp în urmă erau jurnaliștii cei care veneau la Sala de Presă pentru a culege știri în vreme ce acum suntem noi cei care, prin Internet, le furnizăm știri, trimițându-le informațiile de presă oriunde s-ar afla. Fără doar și poate, acest lucru reprezintă un câștig pentru rapiditatea informației. Însă, pe de altă parte, nu mai privești în ochi jurnalistul, fapt ce reprezintă o mare pierdere: pe mulți dintre jurnaliști nu-i vedem decât în ocazii deosebit de importante."

În interviu, părintele Ciro Benedettini care a îndeplinit timp de 20 de ani misiunea de director adjunct la Sala de Presă a Sfântului Scaun, a subliniat că spiritul de slujire este cheia unei comunicări ecleziale autentice:
P. Ciro Benedettini: "Întreaga informație și în mod deosebit informația de tip eclezial trebuie să fie înțeleasă ca pe o slujire, o slujire în favoarea Bisericii și a aproapelui, ca pe un serviciu în slujba adevărului.

Trebuie să fim conștienți de faptul că – prin știrile pe care le transmitem – le oferim altora o cheie de interpretare a realității care ne înconjoară. De aceea, trebuie să avem umilință, prudență și mare respect în darea informațiilor. Consider că una dintre probleme este cea a grabei care, de multe ori, ne constrânge să fim superficiali.

Întrebat despre amintirea cea mai dragă ce-i rămâne după 20 de ani de serviciu la Sala de Presă a Sfântului Scaun, părintele Ciro Benedettini a spus că ia cu sine, printre numeroase amintiri, momentul sublim din zilele care au urmat morții papei Ioan Paul al II-lea. Își amintește mulțimea, numărul persoanelor  prezente era atât de mare încât se avea impresia că "bandajau" zona. Însă, între mulțime și angajații Sălii de Presă se crease o osmoză: "sentimentele mulțimii erau și sentimentele noastre, iar trăirea din inimile noastre era asemenea simțirii din sufletele oamenilor", a spus părintele Benedittini care, referitor la acel moment, spune în încheierea interviului: "Desigur, eram îndurerați pentru pierderea Papei însă, în ansamblu, se respira o atmosferă de triumf al unității cu privire la Sfântul Părinte, în consecință era și un triumf al credinței, al credinței în viața eternă".

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.