2016-01-29 12:50:00

Turcia: o biserică din secolul V, descoperită în Capadocia


29 Ian 2016  Săpăturile arheologice efectuate în subsolul orașului Nevsehir din Turcia, regiunea istorică a Capadociei, începute în 2012, au descoperit o biserică săpată în piatră care ar putea data din secolul V d.C. Edificiul are în interiorul său fresce aflate într-un stadiu bun de conservare, fapt care a produs o mare bucurie și un mare entuziasm în rândul experților și istoricilor de artă.

Biserica, mai scrie agenția Sir, se află în interiorul unei zone subterane care se extinde pe o suprafață de 360 de mii de metri pătrați. Sit-ul din care face parte edificiul cuprinde 11 așezări cu un labirint de galerii care se extinde pe cel puțin 7 kilometri, făcând legătura între lăcașe de cult și locuințe.

Printre frescele descoperite se regăsesc unele foarte prețioase care prezintă scene rar întâlnite în iconografia creștină. Primarul orașului a spus că în interiorul bisericii au fost descoperite picturi unice, reprezentări sugestive cum ar fi cea în care Isus lasă peștii să cadă din mâinile sale, cea în care Isus se înalță la cer sau cea în care luptă împotriva spiritelor rele. „Când biserica va fi adusă la lumină, Capadocia ar putea deveni un loc însemnat pentru pelerinaje”, mai spune primarul.

Celelalte fresce găsite reprezintă răstignirea lui Isus, apostolii, sfinți și profeți precum Moise și Ilie. Continuarea săpăturilor arheologice, încă neterminate, ar putea duce la descoperirea altor spații cu pereți pictați.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.