2016-01-23 13:12:00

Festival de orgă în Siria și Liban organizat de Custodia Franciscană


23 ianuarie 2016. Între 24 ianuarie și 7 februarie, se desfășoară în Siria și Liban, Festivalul de Orgă al Țării Sfinte.

În programul de duminică, 24 ianuarie, în biserica „Sfântul Anton” din Damasc: începerea stagiunii de iarnă cu recitalul organistului sirian Aghiad Mansour. În aceiași biserică, în data de 27 ianuarie, are loc un al doilea concert, pentru orgè și cor, cu participarea Corului de Cameră al Conservatorului din Damasc, condus de Missak Baghboudarian.

Succesiv, festivalul se va muta în Liban, unde vor fi susținute cinci concerte, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie, evenimentul fiind denumit "Săptămâna Libaneză pentru Orgă". Toate concertele din cadrul festivalului, atât cele din Siria cât și cele din Liban sunt cu intrare liberă.

Organizat de Custodia Franciscană a Țării Sfinte, Festivalul de Orgă dorește să fie o mărturie a prezenței comunității creștine în Orientul Mijlociu și în sfera culturală în general (în cea muzicală în mod special), fiind totodată o ocazie de promovare a întreținerii orgilor, instrumente muzicale necesare mai ales în cadrul celebrărilor euharistice.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.