2016-01-18 12:14:00

Viaţa în spiritul Evangheliei, șansa dăinuirii poporului nostru


18 ianuarie 2016. "Cu adâncă admiraţie şi recunoştinţă răspundem în aceste zile invitaţiei făcute de către creştinii din Letonia de a ne reuni în rugăciune comună pentru a reface, fie şi numai parţial, unitatea eclezială a celor care se vor ucenici ai lui Isus Cristos. Unitatea creştinilor tuturor Bisericilor s-a dovedit salvatoare pentru poporul leton în perioadele în care regimul fascist mai întâi, şi cel comunist mai apoi, i-au hotărât nimicirea. În acele momente, în mod unanim, creştinii tuturor confesiunilor au dat o mărturie admirabilă, prin cuvânt şi viaţă, pentru Evanghelie", scrie arhiepiscopul mitropolit de București, Ioan Robu, în introducerea Mesajului prilejuit de Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, 2016, publicat de situl angelus.com, al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.

Referindu-se la propunerea credincioșilor letoni – care au pregătit broșura cu texte pentru cele opt zile de rugăciune din acest an – păstorul arhidiecezei de București subliniază ocazia contemplării Bisericii vii, oferită de textul din Scrisoarea întâi a Sfântului Apostol Petru, ales pentru acest an: Vestiţi în lume faptele măreţe ale Celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină (1Pt 2,9)

"Lumea timpurilor noastre aşteaptă să vadă aceste fapte măreţe ale Celui care îl poate scoate pe om din întuneric la minunata sa lumină", se spune în continuarea Mesajului, atrăgând atenția asupra unui pericol:

"Când, însă, aceste fapte mărețe sunt înlocuite de „răutăţi, înşelăciuni, invidie, ipocrizie şi vorbire de rău” (1Pt 2,1) atunci lumea, dezamăgită, îşi îndreaptă atenţia în altă parte. Aşa se explică de ce în ţara noastră valorile Evangheliei sunt tot mai contestate şi de ce compatrioţi de-ai noştri îmbrăţişează credinţe ori pseudo-credinţe străine celor lăsate moştenire de străbuni. Mai mult, naţiunea noastră se destramă atunci când solidaritatea creştină întemeiată pe iubirea generoasă cedează în faţa egoismului posesiv care înseamnă pentru unii, foarte puţini la număr, îmbogăţire dezumanizantă, iar pentru alţii, cei mai mulţi la număr, sărăcie dezumanizantă."

"Şansa dăinuirii poporului nostru nu poate veni din altă parte decât din revenirea la o viaţă trăită unanim în spiritul Evangheliei", scrie de asemenea PS Ioan Robu care, însușindu-și cuvintele Sfântului Petru ne spune: „Să aveţi o purtare bună între păgâni, pentru ca, în cazul în care vă calomniază ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă să-l laude pe Dumnezeu în ziua vizitării” (1Pt 2,12).

Mesajul se încheie cu formularea speranței rugăciunea comună din aceste zile "să ne obţină lumina Duhului Sfânt pentru a înţelege aceste lucruri şi, trecând dincolo de orgoliile noastre confesionale, să nutrim dorinţa angajării responsabile pe calea unităţii în trăirea Evangheliei."

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.