2016-01-13 09:42:00

Papa Francisc la sinagoga din Roma. Creștinul nu poate fi antisemit


RV 13 ian 2016. Vizita papei Francisc la Sinagoga din Roma, programată pentru duminică, 17 ianuarie 2016, va fi un moment forte pentru a spune din nou un mesaj la care Pontiful ține în mod deosebit, și anume că este ”absolut imposibil să fim creștini și, în același timp, să fim antisemiți”: afirmă într-un interviu pentru «L’Osservatore Romano» cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului pontifical pentru promovarea unității creștinilor și al Comisiei pentru raporturile religioase cu ebraismul.

Referindu-se la faptul că vizita Papei are loc la începutul Jubileului Milostivirii, cardinalul a subliniat semnificația gestului de dialog între religii, în continuitate cu tradiția Bisericii catolice în această privință. Ioan Paul al II-lea a fost primul papă din istorie care a vizitat sinagoga din Roma în 13 aprilie 1986. Pe urmele lui a mers și Benedict al XVI-lea în 17 ianuarie 2010, aceeași zi în care Biserica catolică din Italia marchează Ziua de reflecție și dialog cu ebraismul. Este și ziua care precedă începutul Octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor, pentru a exprima faptul că ”ebraismul este foarte aproape de creștinism”.

În continuarea interviului cardinalul Koch a evidențiat bunele raporturi ale papei Francisc cu reprezentanții religiei ebraice, care datează încă din anii episcopatului său în Argentina. Expresie a acestei sensibilități o reprezintă și prietenia papei Francisc cu rabinul Abraham Skorka, cel care l-a însoțit pe pontif în călătoria apostolică efectuată în Țara Sfântă.

De aceea, a încheiat cardinalul Koch, ”vizita papei Francisc la sinagoga din Roma are în sine un mesaj pe care Pontiful îl consideră foarte important și pe care nu încetează să-l spună cu claritate: că este absolut imposibil să fim creștini și, în același timp, să fim antisemiți. În aceste timpuri, în care asistăm la noi valuri de antisemitism în Europa, mi se pare un mesaj care își păstrează încă importanța sa. Este cu siguranță un gest foarte frumos faptul că Papa vrea să aprofundeze relația cu comunitatea ebraică din Roma, care și-a trăit aici credința cu mult timp înainte de sosirea creștinismului”, a mai subliniat cardinalul Kurt Koch. 

(rv – OR – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.