2016-01-04 11:19:00

Cracovia. Lăsați-l pe Dumnezeu să atingă inimile voastre


RV 4 Ian 2016  În cadrul pregătirilor pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor, eveniment la care va participa și papa Francisc, de la 26 la 31 iulie 2016 la Cracovia, coordonatorul general al întâlnirii, monseniorul Damian Muskus, a adresat un mesaj tinerilor. „Lăsați-l pe Dumnezeu să atingă inimile voastre cu milostivirea Sa și să le transforme”, a spus monseniorul polonez ca mesaj de pregătire pentru cei ce vor veni la Cracovia ca să participe la evenimentul ce va avea loc peste șase luni. „Pregătiți-vă să experimentați surprizele extraordinare pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru voi și cultivați misterul Domnului, care din iubire pentru noi a venit pe pământ”, mai spune prelatul polonez. „Splendoarea prezenței lui Dumnezeu poate ilumina viața cotidiană, iar iubirea Sa poate fi pentru ei izvor de curaj, putere și bucurie”, afirmă monseniorul. „Duceți toate acestea aproapelui vostru”, a mai spus Damian Muskus, adresându-se din nou tinerilor, „în special celor care au nevoie de speranță și de susținere. Astfel veți deveni pentru lume un semn clar al iubirii milostive a Tatălui”.

Pregătiri în toate diecezele lumii pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor
Între timp, în toate diecezele lumii, o multitudine de tineri se pregătesc pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Cracovia. În Franța, de exemplu, conferința episcopală a dedicat evenimentului o secțiune specială pe propriul site web. Prima pagină se intitulează „Trei motive pentru a merge la Întâlnirea Mondială a Tineretului de la Cracovia”. „Trebuie mers la Cracovia, înainte de toate, pentru că tinerii polonezi pregătesc o primire excepțională; în al doilea rând, pentru a experimenta marea iubirea a lui Dumnezeu față de tinerii din toată lumea; și în al treilea rând, pentru a-l întâlni pe papa Francisc, care deja a spus: „Eu merg”!”. Secțiunea specială dedicată evenimentului conține și reflecția președintelui Consiliului pentru Pastorația copiilor și a tinerilor din cadrul Conferinței Episcopale Franceze, monseniorul Denis Moutel, care spune: „Tinerii nu sunt viitorul Bisericii, ci mai degrabă prezentul și jucându-ne puțin cu cuvântul „prezent” se poate spune că ei sunt un dar pentru Biserică”. Din acest gând derivă și îndemnul monseniorului Moutel la evanghelizare, văzută ca „o adevărată provocare fie pentru tineri cât și pentru biserică”.

Sfântul Ioan Paul al II-lea: un important exemplu
„Tinerii au nevoie de prietenia lui Cristos. Au nevoie să se redescopere iubiți și salvați de puterea iubirii Tatălui, care îi așteaptă mereu”, mai spune Denis Moutel. În încheiere monseniorul francez se oprește asupra figurii sfântului Ioan Paul al II-lea, cel care a avut ideea unei astfel de inițiative. În fața barbariilor și ideologiilor totalitare din a doua jumătate a secolului trecut, s-a pus pe el însuși și toată Biserica în mâinile Divinei Milostiviri, oferind o speranță lumii.

(rv - I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.