PS Virgil Bercea: la Betleem s-a născut Isus, milostivirea divină

RV 28 Dec 2015 „La Bethleem s-a născut Isus, acolo s-a născut Biserica, acolo s-a născut primul samarinean, acolo s-a născut „milostivirea divină” și prima mângâiere”, citim în Scrisoarea Pastorală de Crăciun a episcopului Virgil Bercea al eparhiei greco-catolice de Oradea. „Domnul stă la uşa sufletului nostru, la ușa inimii noastre și bate”, mai citim în documentul publicat pe site-ul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

„Iată stau la ușă și bat, de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Ap 3, 20). Cu aceste cuvinte din cartea Apocalipsei, episcopul Virgil Bercea se adresează credincioșilor pentru a spune că: „Domnul stă la uşa sufletului nostru, la uşa inimii noastre şi bate. Doreşte să se nască, să crească şi să trăiască şi în noi şi împreună cu noi, cei de astăzi, să cineze cu cei primitori şi bucuroşi de o aşa mare minune. Este o mare tristeţe să vedem în lumea în care trăim că foarte adesea dăm de porţi închise, porţi bine ferecate pe dinăuntru, astfel încât nimeni să nu poată intra: nici chiar El, Domnul Isus.

”Maria se preumbla,/Vreun locaş a-şi căpăta”, spune una dintre frumoasele noastre colinzi. Maria, împreună cu Iosif, băteau la porţile închise ale Bethleemului, dar nimeni nu i-a primit în casă, nimeni nu i-a invitat la cină, încât au eşuat, am spune noi în limba de astăzi, într-un grajd străin şi umil, la marginea oraşului, într-o periferie. Acolo şi doar acolo poarta s-a deschis, iar călătorii au intrat, găsindu-şi un loc de odihnă alături de nişte animale, iar nu de prezenţe umane. Tristă, pe de o parte, această venire a Domnului pe lume, dar plină de farmec şi, mai ales, de speranţă – pentru că s-a născut un Împărat – Isus Cristos, Mântuitorul lumii. Era o sărbătoare a bucuriei! A unei bucurii căreia oamenii aveau să-i simtă taina abia după semne magice şi după confirmări mai presus de puterea lor de pătrundere”, afirmă episcopul.

În continuarea scrisorii prelatul vorbește despre deschiderea Porții Sfinte la Roma, amintind de evenimentul similar care a avut loc și în eparhia pe care o păstorește. „Și noi, la Oradea”,citim în scrisoarea episcopului, „am deschis în virtutea înaltului exemplu o poartă a milostivirii divine. Ştim prea bine că Dumnezeu ”voieşte milă, iar nu jertfă” (cf. Osea 6,6; Mt 9,13; 12,7), milostivire şi nu sacrificii. Trebuie să ştim, de asemenea, că sacrificiul este unilateral: porneşte de la om către Dumnezeu şi exprimă o relaţie incompletă, adică dorinţa omului de a obţine merite făcând ceva pentru Dumnezeu, pentru a-L avea de partea sa. Dar mila, milostivirea sunt legătura completă dintre Dumnezeu şi om, şi, totodată, dintre oameni între ei”.

În atmosfera sărbătorii Crăciunului episcopul Virgil Bercea afirmă că suntem chemați să ne punem această întrebare: „Îl vedem pe Isus la poarta vieţii noastre, ne dăm seama că El vine din nou? Domnul stă la uşă şi bate. Da, Domnul a bătut la uşa de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi tot Domnul a bătut la uşa sufletelor la Paris, la Beiruth, în Siria, în Mali şi în atâtea alte locuri încercate din lumea asta largă”.

Referindu-se la Evanghelia nașterii Domnului, scrisoarea pastorală preia cuvintele îngerului care spune: „Vă binevestesc vouă bucurie mare” (Lc 2, 10). Cristos este iubire!” continuă episcopul Virgil Bercea. „El vine să înlăture frica şi teama, spaima şi teroarea: El vine să îl împace pe om cu Dumnezeu; El vine să ne dea un program de viaţă, ”Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru din ceruri este milostiv” (Lc 6, 36), un program pentru toate zilele, de fapt, o Cale bună de trecut vrăjmăşiile şi prăpăstiile”, amintește episcopul.

Scrisoarea continuă cu un îndemn la organizarea propriei vieți după poruncile Domnului, urmând exemplul Sfântului Iosif și al Mariei: „A avea un program pentru viaţă înseamnă a şti ”să privim în trecut cu gratitudine, să trăim prezentul cu pasiune şi să îmbrăţişăm viitorul cu speranţă” (3). Acest lucru se învaţă la şcoala familiei lui Zaharia şi a Elisabetei care au ”umblat fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului” (Lc 1, 6), precum şi la şcoala celor care fără de frică acceptă Cuvântul (cf. Mt 1,20; Lc 1, 38) – Iosif şi Maria. Toate acestea se întâmplă într-o periferie, Bethelemul Iudeii. Noi, astăzi, ştim că ”la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Lc 1,37), ştim ”în cine am crezut” şi suntem convinşi că El poate ”să păzească comoara ce ne-a încredinţat” (Tm 1, 12). Fraţilor, spune Papa Francisc, suntem chemaţi să arătăm lumii că Domnul născut în ieslea din Bethleem aduce fericirea, bucuria şi împlinirea în sufletele şi în viaţa noastră, în familiile noastre, în Biserica noastră; suntem chemaţi să dăm mărturie lumii prin capacitatea de a scruta faptele înaintaşilor noştri, a interpreta prezentul şi a pune premizele viitorului precum santinelele care vestesc ”Răsăritul cel de Sus”. Modelele ne sunt la îndemână: în Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Benedict, în Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Augustin, în Sfântul Francisc de Asissi şi Fericitul Monsenior Ghica, în Maica Tereza de Calcutta (4) şi Episcopii noştri martiri. Cu toţii au auzit ”glasul lui Dumnezeu”, au deschis, şi-au suflecat mânecile şi şi-au spus: ”Să mergem dar până la Betleem” (Lc 2, 15). Acolo s-a născut Isus, acolo s-a născut Biserica, acolo s-a născut primul samaritean, acolo s-a născut ”milostivirea divină” şi prima mângâiere!

”Să mergem dar până la Betleem” (Lc 2, 15) şi să îl urmăm pe Isus care astăzi se naşte şi împreună cu El să devenim Biserica adevărată care ştie să fie aproape de toţi: păcătoşi sau virtuoşi; marginalizaţi ai sorţii sau ”binecuvântaţi ai Tatălui” (Mt 25, 34); băştinaşi sau emigraţi; tineri sau vârstnici. Noi şi ei, ei şi noi, cu toţii împreună să fim Biserica. Pe toţi Domnul ne aşteaptă. El bate, bate la uşă neîndoilenic. Maria şi Iosif ştiu bine ce înseamnă o poartă închisă, cum ştiu şi ce înseamnă o poartă deschisă – ”Şi fiind obosită/Sălaş îşi căuta/Şi-n Viflaimul mare/Nimeni n-o primea”. Biserica trebuie să aibă întotdeauna poarta deschisă, să fie recunoscută de oricine drept aceea care-l propovăduieşte pe Cristos cel care bate la uşă, şi, în acelaşi timp, ca o mamă care primeşte pe oricine şi la orice oră, cu orice problemă, pentru alinare şi înseninare sufletească şi spirituală. Biserica este ceea ce trebuie să fie: ”poarta sfântă a milostivirii lui Dumnezeu”. Biserica, dragi credincioşi, suntem noi: să-i primim pe cei care bat la poarta noastră cu o inimă deschisă!”.

„Un Crăciun sfânt şi binecuvântat şi un An Nou fericit!”, astfel își încheie episcopul Virgil Bercea scrisoarea pastorală adresată credincioșilor din eparhia de Oradea.

(rv – I. Ursuleac)