2015-12-26 12:27:00

Angelus. Sfântul martir Ștefan și iertarea care aduce nașterea din nou


RV 26 dec 2015. ”Fiecare dintre noi este născut din iertarea lui Dumnezeu; de fiecare dată când suntem iertați, inima noastră se naște din nou”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, recitată sâmbătă la amiază, în sărbătoarea liturgică a Sfântului Ștefan, primul martir. Mii de credincioși au venit a doua zi de Crăciun în Piața Sfântul Petru ca să se roage împreună cu Papa tradiționala rugăciune mariană ”Angelus Domini” și să se oprească pentru câteva clipe de reflecție la Ieslea Nativității și bradul de Crăciun instalate în fața bazilicii vaticane. Cu aceeași ocazie, Sfântul Părinte și-a exprimat gratitudinea pentru urările primite în diferite forme la sărbătoarea Nașterii Domnului și a cerut să fie însoțit cu afecțiune de rugăciunea credincioșilor.
• «Celebrăm astăzi sărbătoarea Sfântului Ștefan. Amintirea primului martir urmează imediat după solemnitatea Nașterii Domnului. Ieri am contemplat iubirea milostivă a lui Dumnezeu care s-a făcut trup pentru noi; astăzi vedem răspunsul coerent al discipolului lui Isus, care își dă viața. Ieri s-a născut pe pământ Mântuitorul; astăzi se naște pentru cer mărturisitorul său credincios. Ieri ca și astăzi, se prezintă întunericul care refuză viața, dar strălucește și mai puternic lumina iubirii, care învinge ura și inaugurează o lume nouă».

Referindu-se la lecturile biblice ale sărbătorii, Pontiful a scos în evidență faptul că ceea ce îl apropie pe Sfântul Ștefan de Domnul este ”iertarea acordată înainte de a muri lovit cu pietre”. După cum Isus răstignit pe cruce îi ceruse Tatălui să-i ierte pe răufăcători pentru că nu știu ce fac (cf Lc 23,34), tot la fel a făcut și Ștefan care ”căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: Doamne, nu le socoti păcatul acesta” (Fap 7,60).

Iertarea, a remarcat Papa, este mai mult decât o faptă bună, este ”expresia cea mai înaltă a dăruirii” și niciodată nu este lipsită de rezultate. Într-adevăr, printre cei asupra cărora Ștefan a implorat iertarea se afla și un tânăr numit Saul. Din prigonitor al Bisericii, Saul avea să devină mai târziu apostolul neamurilor. ”Am putea spune că Paul s-a născut din harul lui Dumnezeu și din iertarea lui Ștefan”.
• «Și noi ne naștem din iertarea lui Dumnezeu. Nu doar la Botez, dar ori de câte ori suntem iertați inima noastră se renaște, este regenerată. Orice pas înainte pe calea credinței poartă întipărit la început semnul milostivirii divine. Pentru că numai atunci când suntem iubiți putem iubi la rândul nostru. (…) Numai atunci când suntem iertați, când ne simțim iertați, învățăm să iertăm»

Desigur, a recunoscut Sfântul Părinte, ”a ierta nu este ușor, este întotdeauna foarte greu. Cum putem să-l imităm pe Isus? De unde să începem pentru a găsi scuze micilor sau marilor nedreptăți pe care le suferim zi de zi? Mai întâi de toate, să începem de la rugăciune, cum a făcut Ștefan. Se începe de la propria inimă: putem înfrunta resentimentul pe care îl avem cu ajutorul rugăciunii, încredințându-l milostivirii lui Dumnezeu pe cel care ne-a făcut răul: Doamne, te rog pentru el, te rog pentru ea. După care unul își dă seama că această luptă interioară pentru iertare îl purifică de rău și că rugăciunea și iubirea îl eliberează de lanțurile interioare ale ranchiunei”.
• «E atât de urât să trăiești în ranchiună! În fiecare zi avem ocazia de a ne antrena să iertăm pentru a trăi acest gest atât de înalt care îl apropie pe om de Dumnezeu. Asemenea Tatălui nostru ceresc, să devenim și noi milostivi, pentru că iertând noi învingem răul prin bine, transformăm ura în iubire și în acest fel facem lumea mai curată. Fecioara Maria, căreia îi încredințăm pe cei, și sunt foarte mulți din nefericire, care ca Sfântul Ștefan îndură persecuții în numele credinței, pe martirii noștri de astăzi, să îndrepte rugăciunea noastră astfel încât să primească și să dăruiască iertarea».

După rugăciunea ”Angelus” papa Francisc a salutat pelerinii prezenți în Piața Sfântul Petru și le-a dorit ca privindu-l pe Pruncul Isus, alături de Maria și Iosif, să crească în atitudinea de milostivire și iubire reciprocă din familii, comunități parohiale și religioase, mișcări bisericești și asociații, în toți credincioșii și oamenii de bună voință.

În fine, menționând că în ultimele săptămâni a primit foarte multe felicitări cu ocazia zilei de naștere și a Sfintelor Sărbători, papa Francisc a spus că nu poate să răspundă fiecăruia în parte dar le mulțumește astăzi tuturor, ”mai ales pentru darul rugăciunii”.

De adăugat că duminică, potrivit programului anunțat de Oficiul Celebrărilor Liturgice, papa Francisc celebrează Sfânta Liturghie la ora 10.00 în bazilica Sfântul Petru cu ocazia sărbătorii Sfintei Familii.

Primiți acum Binecuvântarea Apostolică invocată de Sfântul Părinte la rugăciunea ”Angelus”, sâmbătă, 26 decembrie, în sărbătoarea Sfântului Ștefan, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.