2015-12-22 11:21:00

Fără Isus, Crăciunul nu are sens: episcopii din Argentina


RV 22 decembrie 2015. Crăciunul este Isus. Fără de El, această sărbătoare nu are niciu sens: scrie Comisia permanentă a episcopilor Conferinţei catolice din Argentina  (Cea) într-un mesaj foarte scurt transmis cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului din acest an. Episcopii invită credincioşii din toată lumea să „împărtăşească bucuria naşterii lui Isus cu fraţii şi surorile, şi cu toţi oamenii de bună-voinţă”.

Isus, este cadoul de Crăciun de oferit unii altora
În centrul acestei solemnităţi, explică episcopii argentinieni, există „bucuria de a şti că milostivirea lui Dumnezeu se manifestă omului într-un mod atât de apropiat şi tandru, încât alege o familie pentru a intra în istoria noastră, pentru totdeauna”.

De aici, prelaţii din Buenos Aires subliniază că cel mai frumos „cadou pe care trebuie să ni-l dăruim în primul rând este, întâi de toate, însuşi Isus”, pentru că „El a venit printre noi pentru ca noi să îl ducem celorlalţi”, iar „în El putem contempla reconcilierea definitivă dintre Dumnezeu şi om”.

Naşterea Domnului vorbeşte omului despre demnitatea sa ca fiu al lui Dumnezeu
„Crăciunul – spun încă o dată episcopii din Argentina – ne vorbeşte şi despre demnitatea noastră: Dumnezeu s-a făcut om pentru ca noi, oamenii să ajungem să fim fii ai lui Dumnezeu şi să trăim ca fraţii”.

De aici, invitaţia de a „celebra această solemnitate angajându-ne la fraternitate şi practicând operele de milostivire”, astfel ca „în acest An Sfânt al milostivirii să putem înţelege că omul posedă doar ceea ce îi dăruieşte lui Dumnezeu şi aproapelui”. Să fim astfel, cum spune şi Pontiful argentinian, papa Francisc, o „insulă a milostivirii în marea indiferenţei”.

Să-i consolăm pe cei bolnavi şi chinuiţi
La final, episcopii Conferinţei catolice din Argentina invită creştinii să se roage, pentru ca „harul ieslei să se răspândească în toate familiile noastre, să vindece legăturile rupte, să poarte iubire şi bucurie în toate casele, şi nu în ultimul rând, să aducă consolare bolnavilor, încarceraţilor şi persoanelor singure”.

„Pacea Crăciunului  – se încheie mesajul – să ajungă la toţi oamenii. Feliz Navidad! / Crăciun Fericit!”.

(rv– M. Caba – I.P.)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.