Părintele Andrea Santoro, misionar în Turcia: forţa rugăciunii

RV 02 decembrie 2015. Rugăciunea părintelui Andrea Santoro: titlul întâlnirii care a avut loc recent la Roma în bazilica „Sf. Cruce în Ierusalim”, în memoria preotului fidei donum ucis pentru credinţă în Turcia, în anul 2006. Anul viitor, pe 6 februarie, se împlinesc 10 ani de la moartea sa, ocazie cu care va fi celebrată o Sfântă Liturghie în basilica „Sf. Ioan în Lateran”, catedrala Romei, de cardinalul vicar Agostino Vallini.

„Un păstor autentic pe urmele lui Cristos”: cu aceste cuvinte îl descrie prefectul Congregaţiei pentru Cler, cardinalul Beniamino Stella, pe preotul misionar, un „om care şi-a dăruit viaţa pentru Evanghelie”, la început în parohiile romane şi apoi în Turcia, la Trabzon, în biserica „Sfânta Maria”, lăcaş unde a fost ucis acum 9 ani. Acelaşi cardinal Stella:
• „Dincolo de fapte şi cuvinte, rămâne profilul spiritual al acestui preot, exemplu pentru toate persoanele consacrate pentru legătura sa profundă pe care a avut-o cu Domnul. Pentru un preot, rugăciunea are întotdeauna o individualitate puternică. Un preot care este într-un dialog profund cu Dumnezeu, cu care discută, «negociază» cum ar spune papa Francisc: preotul Andrea Santoro a negociat cu Domnul – a continuat prelatul – în această ultimă etapă a vieţii sale prin slujirea sa pe pământul misiunii ce i-a fost încredinţată, acel tip de misiune totală, care a constituit la final şi moartea sa”.

Un „păstor al sufletelor” este şi în memoria surorii sale, Maddalena Santoro:
• „Părintele Andrea era o persoană consacrată până în măduva oaselor. El se simţea preot, păstor, dorind să fie aproape de turma sa şi spunea că «turma nu se abandonează niciodată» pentru ca această să facă un parcurs de credinţă. Această forţă a preotului, cunoscut în Italia ca don Andrea Santoro, în a se simţi păstor m-a impresionat întotdeauna – mai spune sora sa – şi impresionează pe oricine citeşte scrierile sale. Transpare în toate manuscrisele lui – de la jurnalul din anii 80, când avea doar 35 de ani, până la scrisorile trimise din Turcia, când avea 55-60, aflându-se de 5 ani în această ţară. O forţă care îl anima, o ardoare, o sete de a trăi ca păstor”.

 „Misiunea este exil, misiunea înseamnă a lăsa Ierusalimul pentru a se întoarce acolo la final, misiunea este transmiterea în altă parte a slavei lui Dumnezeu. Misiunea înseamnă a trece dincolo de orice limită pentru o întoarcere finală”: scria preotul roman în jurnalul unde a adunat impresii și reflecții a călătoriei sale în Orientul Mijlociu, în 1980, la care făcea întotdeauna referire când era întrebat de ce a ales în anul 2000 să lase Roma şi să plece în Turcia. Părintele Andrea Santoro, de fapt, a fost ferm convins că, în acele locuri, poate fi încă vizibile semnele prezenței creștine. În Trabzon, s-a dedicat foarte mult celor din urmă, acelor «ultimi» de care vorbeşte adesea papa Francisc, străduindu-se să promoveze în mod special dialogul între religii.

(rv– M. Caba)