2015-12-01 11:24:00

Cum se pregătesc refugiaţii creştini irakieni de Jubileu?


RV 1 decembrie 2015.  Un cort deschis ca Poartă Sfântă, pe care creştinii o trec pentru a-şi încredinţa viaţa lor, a celor dragi şi a ţării: astfel se pregăteşte comunitatea catolică irakiană, refugiată în propria țară, de inaugurarea Jubileului Milostivirii.

Lovit oraşul Mosul, unde teroriștii statului islamic (Isis) au șters prezenţă milenară a creştinilor, aproape înlocuită Câmpia Ninive, unde 120 de mii de creştini au fost nevoiţi să fugă vara trecută, minoritatea creștină are acum în Irak mai puțin de o jumătate de milion de credincioși, comparativ cu un milion şi jumătate care a fost înainte de invazia Irakului în 2003 de americani și aliații lor.

Potrivit agenţiei SIR, majoritatea creştinilor se află acum în zonele kurde, considerate mai sigure, precum: Irbil, capitala Kurdistanului irakian şi suburbia creștină Ankawa. Aici sunt în siguranță, dar nu au niciun fel de perspective.

Patriarhul Sako: martiriul este carisma Bisericii din Irak
„Oamenii ar dori să se întoarcă în orașele și sate lor, dar acest lucru este pur și simplu imposibil”, mărturisește patriarhul caldeean de Bagdad, Louis Sako. În scrisoarea sa pastorală intitulată «Milostivirea este calea creştinului», prelatul îi îndeamnă pe credincioși să trăiască Jubileul în memoria martirilor care şi-au dat viaţa pentru credinţa lor. Printre aceştia, arhiepiscopul de Mosul, Paul Faraj Rahho, preoţii Raghid Ganni, Wassim, Thair și mulți alţii.

„Pentru noi, creștinii din Irak, martiriului este carisma Bisericii noastre –scrie patriarhul – în această minoritate ne confruntăm cu dificultăți și sacrificii, dar suntem conştienţi că în acelaşi timp suntem martori ai lui Cristos, ceea ce însemnă şi martiriu”.

Lăsați întotdeauna deschisă Poarta Milostivirii
„Pentru Cristos, subliniază patriarhul Sako, trebuie să depăşim orice limită, până la sacrificiu, așa cum au făcut creștinii din Mosul și satele din câmpia Ninive cu un an în urmă. Ei sunt o onoare pentru noi și un semn de generozitate. De aceea, uşa Milostivirii trebuie să fie întotdeauna deschisă”.

Patriarhul Sako va deschide Poarta Sfântă în Bagdad, pe 19 decembrie 2015, în prima catedrala din țară, cu hramul „Maicii Sfinte cea Îndurerată”. La Irbil, arhiepiscopul caldeean Bashar Matti Warda deschide Poarta Sfântă în catedrala „Sf. Iosif” din Ankawa, pe 13 decembrie2015.

 „În ultimele luni – spune el – s-a făcut un parcurs cu refugiaţii creştini, câte patru ore de formare săptămânală. Ei au nevoie de sprijin spiritual și material, au nevoie să se roage, să împărtăşească povestea lor, pentru a re-elabora ceea ce s-a întâmplat şi a deveni conștienți de situația în care se află acum. Practic, ei au nevoie de tot, deoarece nu au nimic, se agaţă de credința lor în Cristos. Acest lucru îi sprijină și le dă puterea să meargă mai departe”.

Pentru a reprezenta această nouă condiție de viață este folosit pentru Jubileul Milostivirii un cort, singurul pe care îl mai au după ce au trebuit să fugă. Deși astăzi mulți trăiesc în apartamente mici sau caravane, daruri ale Bisericilor din lume și a guvernul kurd, refugiaţii îşi doresc să aibă un cort care să reprezinte Poarta Sfântă Milostivirii. O dorință pe care arhiepiscopul Warda încearcă să realizeze cu părintele Douglas Al Bazi, preot caldeean al eparhiei, care în trecut a fost răpit și torturat de teroriștii islamici.

„Avem o singură vocație – reiterează arhiepiscopul Warda – să fim martori ai bucuriei Evangheliei, chiar dacă trăim într-o țară sfâșiată de ură și război. Anul Sfânt este un timp al binecuvântărilor”.

 (rv– I.P.–M. Caba)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.