2015-11-30 12:00:00

Mesaj al Papei, de Sfântul Andrei, în sărbătoarea Patriarhatului Ecumenic


30 noiembrie 2015.  Cardinalul Kurt Koch, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor conduce în acest an delegația Sfântului Scaun prezentă la Istanbul, în contextul tradiționalului schimb de delegații, cu ocazia sărbătorilor sfinților patroni, la 29 iunie la Roma, în sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Paul și, la 30 noiembrie, la Istanbul, în sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (sărbătoarea Patriarhatului Ecumenic).

La Sfânta Liturghie celebrată în catedrala „Sfântul Gheorghe“ din cartierul Fanar al oraşului Istanbul (Turcia), prezidată de Patriarhul Bartolomeu, cardinalul Kock – în calitate de șef al delegației vaticane – i-a înmânat Patriarhului un mesaj autograf al Papei. Textul a fost citit la finalul celebrării euharistice, mesajul fiind totodată însoțit de un dar.

În Mesaj, Papa Francisc amintește de împlinirea a 50 de ani de la Declaraţia Comună Catolică-Ortodoxă din 1965, care a fost citită public la 7 decembrie 1965. Declarația exprima decizia de a înlătura din memoria și din sânul Bisericii reciproca excomunicare din 1054, "ce a reprezentat timp de secole un obstacol în apropierea, în spiritul iubirii, dintre cele două Biserici", scrie Papa în Mesaj.

Pontiful subliniază totodată necesitatea inspirării din gestul de reconciliere și de pace al predecesorilor Paul al VI-lea și Atenagoras I, în vederea continuării pe calea spre comuniunea deplină. "Relațiile dintre catolici și ortodocși trebuie să reflecte tot mai mult logica iubirii care nu lasă loc spiritului rivalității", scrie Pontiful.

Mesajul face de asemenea referință la ferventa implicare a Patriarhului Bartolomeu în problematica îngrijirii creației, ce reprezintă o mărturie exemplară pentru catolici, datorită modului de a percepe problematica, cu profunzime și sensibilitate, Papa exprimându-și bucuria pentru celebrarea împreună, la 1 septembrie, a Zilei de Rugăciune pentru Creație.

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, Papa i-a exprimat Patriarhului Bartolomeu apropierea sufletească, în spiritul afecțiunii fraterne.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.