2015-11-18 11:38:00

"Educația azi și mâine. O pasiune care se reînnoiește": congres mondial la Roma


18 noiembrie 2015.  Între 18 și 21 noiembrie a.c., se desfășoară la "Centrul Mariapoli", din Castel Gandolfo (localitate aflată în apropierea Romei), Congresul Mondial pentru Educație. Deschiderea Congresului are loc miercuri, 18 noiembrie, la ora locală 15.30, în aula Paul al VI-lea din Vatican. Cu titlul "Educația azi și mâine. O pasiune care se reînnoiește", congresul este organizat de Congregația pentru Educație Catolică.

Evenimentul se înscrie în contextul împlinirii a 50 de ani de la Declarația conciliară "Gravissimus educationis" și la 25 de ani de la publicarea Constituției apostolice "Ex corde Ecclesiae", dorind să ofere o nouă ocazie de dialog și de confruntare privind problematicele educative cu care se confruntă societatea din zilele noastre.

La congres participă peste 2000 de invitați, printre care se numără rectori și profesori din universități catolice și directori de școli catolice.

Prin intermediul acestei inițiative la nivel mondial, Congregația pentru Educație Catolică dorește să relanseze eforturile Bisericii în domeniul educației, în special acolo unde educația apare în mod evident, și nu de puține ori dramatic, ca fiind o necesitate urgentă.

În cadrul congresului vor fi dezbătute numeroase tematici, printre care: centralitatea și diversitatea studentului; formarea profesorilor; pluralismul instituțiilor educative și educația integrală a persoanei într-o societate tot mai multiculturală și multireligioasă.

Congresul își propune patru obiective principale:
să ofere școlilor, universităților și asociațiilor educative catolice un spațiu de dialog și de dezbatere privind  problematicele cu care se confruntă în prezent domeniul educativ;
reflectarea în mod critic și formularea unor recomandări utile și a unor orientări în măsură să răspundă la provocările actuale, dând glas tuturor participanților angajați în acest sector;
individualizarea unor parcursuri adecvate pentru a răspunde exigențelor actuale: instituții de formare continuă și cursuri de completare a cunoștințelor pentru directori, formatori și educatori.
regăsirea curajului și a speranței pentru a mărturisi un mesaj semnificativ, rod al unei mereu reînnoite pasiuni educative.

Congresul se încheie  sâmbătă, 21 noiembrie, în aula Paul al VI-lea din Vatican. În cadrul reuniunii de încheiere, vor fi prezentate orientările și propunerile pentru viitorul educației și va interveni, printr-un discurs, Papa Francisc.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.