2015-10-22 12:11:00

Viața creștină nu este efortul unui fachir, ci lucrarea Duhului Sfânt


RV 22 octombrie 2015. Efortul creştinului deschide Duhului Sfânt poarta sufletului: este ceea ce a spus papa Francisc, la liturghia de dimineaţă de joi, 22 octombrie a.c., la Liturghia din Casa „Sf. Marta”. Papa a subliniat că pentru un creştin convertirea este „o misiune, un efort de zi cu zi” care ne poartă la întâlnirea lui Isus. Ca exemplu, Succesorul lui Petru a relatat întâlnirea sa cu o mamă bolnavă de cancer, care s-a dedicat total pentru a învinge boala.

Pentru creştini, convertirea este „o datorie zilnică”: papa Francisc se inspiră din scrisoarea Sfântului apostol Pavel către Romani pentru a sublinia că trecerea de la serviciul inechităţii la sanctificare, presupune un efort zilnic.

Efortul nostru de a deveni sfinţi
Sfântul Pavel, a observat Papa, utilizează «imaginea sportivului», a celui care «se antrenează pentru a se pregăti de un meci important» şi depune un mare efort pentru aceasta. El spune: „«Dar dacă acesta [sportivul] face un asemenea efort pentru a învinge, noi, care trebuie să ajungem la marea victorie în Ceruri, ce vom face?»”. Sfântul Pavel – subliniază papa Francisc – ne invită să perseverăm în această misiune:

• „Părinte, ne putem gândi că sanctificarea este atinsă prin efortul pe care eu îl fac, aşa cum e victoria pentru cel care se antrenează? Nu, asigură Papa. Efortul pe care noi îl depunem, această misiune cotidiană îndeplinită pentru a-l servi pe Domnul cu tot sufletul nostru, cu toată inima noastră, cu tot corpul, cu toată viaţa noastră, ne deschide către acţiunea Spiritului. Duhul Sfânt este cel care intră în  noi şi ne salvează! El este darul lui Isus Cristos! Altfel, ne vom asemăna  fachirilor: nu, noi nu suntem asemenea lor. Noi, cu efortul nostru, deschidem poarta sufletului nostru”.

Să mergem mai departe, fără a ne da înapoi în faţa ispitelor

Aceasta este o sarcină dificilă, a evidenţiat Papa, deoarece „slăbiciunea noastră, păcatul originar, diavolul,  ne trag întotdeauna înapoi”. Autorul Scrisorii către Evrei, a mai spus Pontiful, ne încurajează împotriva acestei tentaţii de a ne da înapoi, ne avertizează să „nu dăm înapoi, să nu cedăm păcatului”. Trebuie „să privim înainte– îndeamnă Papa – întotdeauna. Să mergem mai departe, câte puţin în fiecare zi, chiar şi atunci când este foarte greu”.

• „Acum câteva luni – împărtăşeşte emoţionat papa Francisc – am întâlnit o femeie: tânără, mamă a unei familii minunate. Ea avea cancer, o boală urâtă, dar se mişca fericită, ca şi cum ar fi sănătoasă. Vorbind despre această atitudine a ei, ea îmi spune: «Părinte, mizez totul ca să înving cancerul!». Aşa este un creştin. Noi, care am primit acest dar prin Isus Cristos şi am trecut de la păcat, de la viaţa nedreaptă la viaţa harului în Cristos şi în Duhul Sfânt. Noi trebuie să facem la fel. În fiecare zi câte un pas, iar mâine încă unul”.

Să cerem Domnului harul de a fi bravi în antrenamentul vieţii  
Papa a indicat câteva dintre tentaţiile pe care le experimentăm, printre care: bârfa ori «dorinţa de a vorbi împotriva cuiva», situaţie în care trebuie să ne străduim să tăcem. Sau, a mai spus el uneori „ne ia somnul” şi „nu avem chef să ne rugăm”, dar apoi învingem lenea.

Să începem cu lucrurile mărunte, ne spune Papa pentru că acestea „ne ajută să nu cedăm, să nu dăm înapoi, să nu ne întoarcem la mizerie, ci să mergem înainte spre darul sfinţeniei, asigurat de promisiunea lui Isus Cristos că îl ne vom întâlni personal cu El”.

• „Să cerem Domnului harul de a fi buni  în antrenamentul vieţii pământeşti, pentru întâlnirea noastră din viaţa de apoi. Am primit acest dar al justificării, darul harului, al Duhului, întru Isus Cristos”.

(rv– M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.