2015-10-21 11:43:00

Sinodul Episcopilor 2015: finalul dezbaterilor din cercurile lingvistice


RV 21 oct 2015S-au încheiat în cursul serii de marți, 20 octombrie, dezbaterile din cercurile lingvistice din cadrul celei de-a XIV-a adunări generale a Sinodului Episcopilor, convocată de papa Francisc de la 4 la 25 octombrie pe tema ”Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”. În ultimele zile, cele 13 cercuri lingvistice ale Părinților Sinodali au abordat ultima parte din documentul de lucru (”Instrumentum laboris”): misiunea familiei, astăzi. Miercuri, 21 octombrie, are loc prima reuniune a Comisiei însărcinată cu elaborarea Raportului final (”Relatio finalis”) al actualei adunări sinodale, Raport care va fi prezentat și supus votului în ultima zi de lucrări, sâmbătă, 24 octombrie, după care va fi înmânat Sfântului Părinte.

Cu ce așteptări abordează Părinții Sinodali ultimele zile ale adunării generale a Sinodului Episcopilor? Colegul nostru de la Redacția Centrală Paolo Ondarza i-a cerut o reflecție episcopului Petru Gherghel, ales de Conferința Episcopilor din România: Interviul a fost realizat în pauza lucrărilor sinodale.

După cum s-a spus, miercuri are loc prima reuniune a Comisiei însărcinată cu elaborarea Raportului final (”Relatio finalis”), care va fi prezentată și supusă votului în Aula Sinodului sâmbătă, 24 octombrie. După votul Părinților Sinodali, Raportul va fi înmânat Sfântului Părinte, care va decide în privința publicării sau nu a textului final.

Sinteza dezbaterilor din cercurile lingvistice
Există încă un drum lung de făcut iar căile de străbătut sunt multe: reiese din concluziile prezentate de cele 13 cercuri lingvistice după încheierea dezbaterilor despre partea a treia a documentului de lucru (”Instrumentum laboris”). Referitor la temele abordate, două dintre acestea au oferit ocazia unor abordări diferite: pe de o parte, chestiunea divorțaților recăsătoriți și accesul lor la sacramente, iar pe de alta, pastorația persoanelor cu tendințe homosexuale.

În prima chestiune se observă un acord general cu privire la necesitatea însoțirii și primirii familiilor rănite, urmând o ”pedagogie a milostivirii” care să evite atitudini sectare și să armonizeze pastorala cu doctrina, fără a o dilua pe aceasta din urmă. Rămân, însă, deschise, numeroase posibilități în ce privește modul de a pune în practică această atitudine: unii au sugerat analizarea fiecărui caz în parte, sub responsabilitatea episcopului sau a Conferințelor episcopale locale, în optica unei descentralizări și a unui discernământ oportun; alte propuneri subliniază că chestiunea este de ordin doctrinar și, prin urmare, intră în competența unui conciliu și nu a unui sinod; unii propun calea forului intern specific; alții, în fine, țin cont de procesele de declarare a nulității unei căsătorii, simplificate de documentul ”motu proprio” al papei Francisc ”Mitis Judex”, ca exemplu de apropiere față de persoanele în dificultate, care să nu ducă la o ieșire din albia doctrinei Bisericii.

Alte propuneri pentru divorțații recăsătoriți au evidențiat importanța împărtășaniei spirituale a acestora și așa numita ”cale penitențială”, deși unii preferă să o numească ”calea reconcilierii” sau ”itinerar de caritate”. Conștienți de complexitatea chestiunii, Părinții Sinodali au subliniat funcția consultativă și nu deliberativă a adunării generale a Sinodului Episcopilor. De aici, așteptarea ca Papa să realizeze o intervenție specifică, în contextul apropiatului Jubileu al milostivirii, pentru ca Pontiful să înființeze o Comisie ”ad hoc” pentru aprofundarea chestiunii și să reaprindă speranța familiilor rănite. Majoritatea cercurilor lingvistice, însă, au ținut să menționeze că actuala adunare sinodală nu trebuie judecată doar după propunerile făcute în privința divorțaților recăsătoriți.

Abordări diverse, și pe versantul celeilalte teme, persoanele cu tendințe homosexuale: afirmând necesitatea primirii acestor persoane fără a le discrimina, unele cercuri au evidențiat că această chestiune nu face parte din tematica actualei adunări sinodale și că, prin urmare, ar trebui tratată în cadrul unei reuniuni sinodale separate. Concluziile cercurilor lingvistice sunt comune în a respinge adopția copiilor din partea cuplurilor de același sex și echivalarea între căsătoria naturală și uniunile gay.

La fel de ample au fost și dezbaterile privind celelalte teme despre ”misiunea familiei, astăzi”. Printre acestea, capacitatea familiei de a fi protagonistul și nu doar destinatarul evanghelizării, necesitatea unor parcursuri formative pentru cuplurile de soți atât înainte cât și după celebrarea căsătoriei, importanța reînnoirii limbajului și a dialogului cu familiile (de exemplu, pentru divorțații recăsătoriți, expresia ”excluziune” de la Sacramente să fie înlocuită cu ”abținere”); mai departe, frumusețea dăruirii sexuale în interiorul vieții conjugale, cunoașterea învățăturii enciclicei ”Humanae Vitae” cu privire al paternitatea responsabilă și la castitatea în viața de cuplu. Multe cercuri lingvistice au evidențiat realitatea căsătoriilor mixte, oportunitate pentru dialogul dintre confesiuni și religii, și a cuplurilor care conviețuiesc sau sunt căsătorite doar la starea civilă, care deși rămân în afara formei creștine de căsătorie, trebuie însoțite cu atenție și respect pentru a le arăta calea către căsătoria sacramentală.

În fine, concluziile din cercurile lingvistice au remarcat că partea a treia din ”Instrumentum laboris” este excesiv de dezorganizată și au sugerat o nouă dispunere a subiectelor și a textului în vederea Raportului final care urmează să fie dezbătut și înmânat Sfântului Părinte.

***
La briefing-ul cu jurnaliștii, marți, în Sala de Presă a Sfântului Scaun, au intervenit, după dezbaterile din cercurile lingvistice, arhiepiscopul de Barcelona, cardinalul Lluis Martinez Sistach, arhiepiscopul de Durban, în R. Africa de Sud, card. Wilfrid Fox Napier, și arhiepiscopul de Morelia, în Mexic, card. Alberto Suárez Inda.

Familia nu reprezintă doar o provocare, dar mai ales o oportunitate pentru a fi fericiți: a spus cardinalul Martinez Sistach, subliniind că pregătirea la căsătorie, atât cea imediată cât și cea de lungă durată, este de importanță fundamentală pentru a evita separările și divorțurile. În cuvântul său, cardinalul spaniol a făcut referință și la documentul ”motu proprio” al papei Francisc cu privire la reforma procesului de declarare a nulității unei căsătorii. Această reformă a procedurilor juridice, a afirmat, este în armonie cu milostivirea Bisericii, dar în lumina trăsăturii indisolubile a căsătoriei creștine. În acest sens, arhiepiscopul spaniol a subliniat gratuitatea acestor procese, ținând cont în același timp că dacă nu se poate ajunge la adevărul obiectiv și imediat, procesul se transformă din unul de scurtă durată în unul normal:
• «Nu în toate tribunalele ecleziastice din diecezele lumii există persoane cu o pregătire adecvată» în acest domeniu, a spus cardinalul Martinez Sistach, drept care Biserica se confruntă aici cu o nouă provocare.

Familia este la baza societății, este celula ei fundamentală: a spus, la rândul său, cardinalul mexican Suarez Inda, manifestându-și speranța ca toate instituțiile publice să acționeze în apărarea ei. Preluând situația dramatică din țara sa din domeniul migrației, prelatul a spus că această provocare aduce nenumărate probleme familiilor, și nu doar din cauza distanțelor geografice dar și a legislației care uneori împiedică reîntregirea familiei. Cardinalul mexican și-a exprimat recunoștința față de episcopii din Statele Unite ale Americii pentru efortul susținut în primirea migranților mexicani. Familiile, pe de altă parte, au de suferit în Mexic din cauza criminalității organizate precum și din cauza globalizării care deseori îi lasă pe tineri singuri în parcursul de formare. Referitor la procesele de examinare a nulității unei căsătorii, cardinalul Suarez Inda a spus că episcopii au o responsabilitate mai mare după ce Papa le-a încredințat atribuțiile judecătorești la nivel diecezan pentru a fi martorii Bisericii, maică a blândeții. La întrebarea unui jurnalist cu privire la călătoria papei Francisc în Mexic, care a fost anunțată săptămânile trecute, cardinalul Suarez Inda a răspuns:
• «Vizita Papei este, fără îndoială, un motiv de bucurie imensă». Deși nu au fost încă stabilite datele acestei călătorii apostolice, se poate spune cu siguranță că va fi o călătorie care va avea în centrul atenției reconcilierea și pacea. Cu siguranță, a continuat prelatul mexican, papa Francisc va merge la sanctuarul Maicii Domnului de la Guadalupe, va avea ocazia de a efectua o vizită la închisoare și de a se întâlni cu tinerii, pentru a reda țării speranța într-un viitor mai bun.

Reforma Bisericii trece prin familie, care este la baza Bisericii: a spus, în fine, cardinalul sudafrican Wilfrid Fox Napier:
• «Episcopii africani au adus la Sinod o adiere de optimism», urmând chemarea lui Dumnezeu și a papei Francisc. Prelatul și-a îndreptat atenția spre credincioșii laici și spre familiile fericite: ei sunt cei care, într-un anumit fel, arată adunării sinodale direcția în care trebuie să meargă. Important este să se pună în centru vocația și misiunea familiei în Biserica de astăzi și să se ofere asistență pastorală soților atât înainte cât și după căsătorie, pentru că se reformează Biserica reformând familia, care este baza acesteia.

La solicitarea jurnaliștilor cu privire la scrisoarea trimisă Papei de unii cardinali, arhiepiscopul de Durban a precizat că era un mesaj rezervat pentru Pontif iar conținutul era în spiritul a ceea Papa însuși a cerut, și anume, să se vorbească cu sinceritate și să se asculte cu deschidere. În orice caz, ”lucrând împreună la Sinod, noi, episcopii”, a încheiat cardinalul sud-african, ”am regăsit spiritul colegialității, căutând întotdeauna să facem ceea ce este mai bine pentru întreaga Biserică”.

(rv – I. Piro – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.