Biserica trăiește frumusețea de a merge împreună: papa Francisc, la Sinodul Episcopilor

RV 17 oct 2015. La 50 de ani de la înființarea Sinodului Episcopilor Biserica trăiește un ”motiv de bucurie, preamărire și recunoștință față de Domnul”: a spus papa Francisc sâmbătă, în Aula Paul al VI-lea, la actul comemorativ dedicat înființării, acum 50 de ani, în contextul Conciliului Vatican II, a Sinodului Episcopilor. În prezența participanților la cea de-a XIV-a adunare generală a Sinodului, care se desfășoară de la 4 la 25 octombrie, Sfântul Părinte a pus accentul pe intensificarea dimensiunii sinodale a Bisericii și pe implicațiile ecumenice ale acesteia, într-o societate care se confruntă cu un deficit de participare și fraternitate.

Într-un discurs pe care observatorii l-au definit unul din cele mai importante ale pontificatului, papa Francisc a reiterat urgența unei ”convertiri a papatului” pe linia deschisă de Ioan Paul al II-lea și oportunitatea unei ”descentralizări” a instituțiilor bisericești în spiritul unei colegialități episcopale afective și efective.
Papa Francisc: • «Încă de la începutul slujirii mele ca Episcop al Romei am dorit să pun în valoare Sinodul, care constituie una din cele mai prețioase moșteniri ale ultimei adunări conciliare. Pentru Fericitul Paul al VI-lea, Sinodul Episcopilor trebuia să reia imaginea Conciliului ecumenic și să-i oglindească spiritul și metoda».

Pontiful a subliniat insistența predecesorilor săi ca, în raport cu experiența concretă și cu trecere timpului, acest instrument de colegialitate și responsabilitate pastorală să fie perfecționat, din convingerea că aceasta este calea de urmat:
Papa Francisc: • «Lumea în care trăim și pe care suntem chemați să o iubim și să o slujim chiar și cu contradicțiile ei, cere din partea Bisericii o consolidare a sinergiei între toate domeniile misiunii sale. Tocmai calea sinodalității este calea la care Dumnezeu se așteaptă din partea Bisericii în al treilea mileniu».

De fapt, a reluat papa Francisc, ceea ce ne cere Dumnezeu este cuprins deja, într-un anume fel, în cuvântul ”sinod”: a merge împreună, laici, păstori, episcopul Romei. Totalitatea credincioșilor care au primit ungerea Celui Sfânt, după cum învață Conciliul Vatican II, nu se poate înșela în credință și manifestă această prerogativă prin simțul supranatural de credință al întregului popor atunci când, de la episcopi și până la ultimii credincioși laici, își exprimă consensul universal în materie de credință și morală (cfr Lumen Gentium, 12).
Papa Francisc: • «Aceasta a fost convingerea care m-a călăuzit când mi-am exprimat dorința ca Poporul lui Dumnezeu să fie consultat în pregătirea celor două reuniuni sinodale despre familie. Cu siguranță, o consultare de acest gen n-ar putea în nici un fel să fie îndeajuns pentru a asculta ”simțul credinței”. Dar cum ar fi fost posibil să vorbim de familie fără a interpela familiile, ascultând bucuriile și speranțele lor, durerile și angoasele lor? Prin răspunsul la cele două chestionare trimise Bisericilor particulare, am avut posibilitatea de a asculta cel puțin pe unele dintre ele cu privire la chestiunile care le ating îndeaproape și asupra cărora au atât de mult de spus».

De aceea, o Biserică sinodală este o Biserică a ascultării în conștiința că ”a asculta înseamnă mai mult decât a auzi”. Este o ascultare reciprocă în care fiecare are ceva de învățat. Poporul credincios, colegiul episcopal, episcopul Romei: unul în ascultarea celorlalți și toți în ascultarea Duhului Sfânt, Duhul adevărului (In 14,17), pentru a cunoaște ceea ce El ”spune Bisericilor” (Ap 2,7).

În această privință, Sinodul Episcopilor este punctul de convergență al acestei dinamici de ascultare realizată la toate nivelurile din viața Bisericii: drumul sinodal începe prin a asculta poporul credincios, continuă ascultându-i pe păstorii săi și culminează în a-l asculta pe episcopul Romei, ”chemat să se pronunțe ca «păstor și învățător al tuturor creștinilor», nu pe baza propriilor convingeri personale, ci ca martor suprem al credinței întregii Biserici, «garant al supunerii și conformității Bisericii la voința lui Dumnezeu, la Evanghelia lui Cristos și la Tradiția Bisericii» (Papa Francisc, Discurs la încheierea Adunării extraordinare a Sinodului Episcopilor, 18 octombrie 2014).
Papa Francisc: • «Faptul că Sinodul acționează întotdeauna ”cum Petro et sub Petro” – așadar, nu doar ”cum Petro” dar și ”sub Petro” – nu este o îngrădire a libertății, ci o garanție a unității. Papa este, într-adevăr, din voința Domnului, ”principiul și fundamentul perpetuu și vizibil al unității atât a Episcopilor cât și a mulțimii credincioșilor” (Lumen Gentium, 23)».

Sinodalitatea, ca dimensiune constitutivă a Bisericii, oferă și cadrul interpretativ cel mai adecvat pentru a înțelege slujirea ierarhică. Isus a constituit Biserica punând în fruntea ei Colegiul apostolic, în care apostolul Petru este ”stânca” (Matei 16,18), cel care trebuie ”să-i întărească” pe frați în credință (Lc 22,32). Dar în această Biserică, asemenea unei piramide răsturnate, vârful este situat sub bază. De aceea, cei care exercită autoritatea se numesc ”miniștri”, ”slujitori”, pentru că după semnificația originară a cuvântului, sunt cei mai mici dintre toți. Pentru discipolii lui Isus, ieri, astăzi și întotdeauna, unica autoritate este autoritatea slujirii, iar unica putere este puterea crucii.

Într-o Biserică sinodală, Sinodul Episcopilor este doar cea mai evidentă manifestare a unui dinamism de comuniune care inspiră toate deciziile bisericești. Primul nivel de exercitare a sinodalității se realizează în Bisericile particulare, prin ”nobila instituție a sinodului diecezan” și acele ”organisme de comuniune” indicate de Codul de drept canonic: Consiliul presbiteral, Colegiul consultanților, Capitolul canonicilor și Consiliul pastoral. Chiar dacă atare instrumente dau uneori semne de oboseală în funcționarea lor, ”trebuie valorificate ca ocazie de ascultare și împărtășire”. Al doilea nivel este cel al provinciilor și regiunilor ecleziastice, al conciliilor particulare și în special al Conferințelor episcopale. ”Trebuie să ne gândim să realizăm mai mult, prin intermediul acestor organisme, instanțele intermediare ale colegialității, integrând și aducând la zi unele aspecte din orânduirea ecleziastică antică. Dorința Conciliului ca aceste organisme să contribuie la creșterea spiritului de colegialitate episcopală nu s-a realizat încă pe deplin”.
Papa Francisc: • «Într-o Biserică sinodală, după cum am afirmat deja, ”nu este oportun ca Papa să se substituie Episcopatelor locale în discernământul tuturor problematicilor care se prospectează în teritoriile lor. În acest sens, simt necesitatea de a proceda la o salutară descentralizare».

”Al treilea nivel – a continuat Sfântul Părinte - este cel al Bisericii universale, în care Sinodul Episcopilor, reprezentând episcopatul catolic, devine expresie a colegialității episcopale a unei întregi Biserici sinodale. Acesta exprimă colegialitatea «afectivă», care în unele circumstanțe poate deveni «efectivă», care îi unește pe Episcopi între ei și cu Papa în solicitudinea față de Poporul lui Dumnezeu”.

Efortul de a edifica o Biserică sinodală este purtător de implicații ecumenice, din convingerea că ”analiza atentă a modului în care se articulează în viața Bisericii principiul sinodalității și slujirea celui care prezidează” va oferi o contribuție semnificativă la progresul relațiilor dintre Biserici.
Papa Francisc: • «Sunt convins că într-o Biserică sinodală, chiar și exercițiul primatului petrin va putea să primească o lumină mai mare. Papa nu stă, singur, deasupra Bisericii, ci în interiorul acesteia, ca botezat între cei botezați, și în interiorul Colegiului episcopal, ca episcop între episcopi, chemat în același timp, ca succesor al apostolului Petru, să conducă Biserica Romei care prezidează în iubire toate celelalte Biserici».

În această privință papa Francisc a reiterat ”necesitatea și urgența de a gândi o «convertire a papatului», mergând pe urmele Sfântului Ioan Paul al II-lea care în enciclica ”Ut unum sint” (nr. 95) îndemna la ”găsirea unei forme de exercitare a primatului care, fără a renunța în nici un fel la esențialul misiunii sale, să se deschidă la o nouă situație”.

În fine, privirea unei Biserici sinodale se extinde la întreaga umanitate, care deși invocă participare, solidaritate și transparență în administrarea realităților publice, constată deseori că destinul popoarelor este decis de câteva grupuri restrânse de putere:
Papa Francisc: • «Ca Biserică ce ”merge împreună” cu oamenii, părtașă la travaliul istoriei, cultivăm visul ca redescoperirea demnității inviolabile a popoarelor și a funcției de serviciu a autorității, să ajute și societatea civilă să se edifice în dreptate și fraternitate, dând naștere unei lumi mai frumoase și mai demne de om pentru generațiile care vor veni după noi».

Lucrările celei de-a XIV-a adunări generale a Sinodului Episcopilor se vor relua luni cu intervențiile Părinților Sinodali în congregațiile generale despre partea a treia din documentul de bază ”Instrumentum laboris”: misiunea familiei, astăzi.

(rv – A. Dancă)