2015-10-11 13:32:00

Angelus. De la falsele bogății, la adevărata viață


RV 11 oct 2015. Duminică, la rugăciunea ”Angelus”, în Piața Sfântul Petru, papa Francisc a prezentat o amplă meditație despre evanghelia duminicii, din calendarul roman sau latin, și și-a exprimat adânca durere pentru atentatul de sâmbătă de la gara centrală din Ankara, soldat cu 86 de morți și peste 180 de răniți.

Cea mai mare parte dintre victimele de la Ankara erau participanți la un marș în favoarea păcii. Sfântul Părinte a păstrat un moment de tăcere și i-a îndemnat pe credincioși să se roage împreună pentru victimele atentatului.
• «Ieri am primit cu mare durere știrea despre măcelul teribil din Ankara, în Turcia. Durere, pentru numeroșii morți. Durere, pentru cei răniți. Durere, pentru că autorii atentatului au lovit în persoane lipsite de apărare care manifestau pentru pace. În timp ce mă rog pentru această dragă țară, îi cer Domnului să primească sufletele celor decedați și să-i întărească pe cei care suferă și pe rudele lor. Cu toții împreună să ne rugăm în tăcere».

Referindu-se mai înainte la evanghelia duminicii din calendarul roman (Mc 10,17-31), Sfântul Părinte a subliniat că în cele trei scene din prim planul paginii sacre se notează trei priviri ale lui Isus și că fiecare transmite un mesaj pentru cei care cred în El și îl urmează.

Prima scenă este întâlnirea dintre Isus și un om bogat. Acesta îngenunchează în fața lui Isus și îl întreabă ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică. Răspunsul lui Isus cuprinde poruncile privitoare la iubirea față de aproapele:
• «În această privință acel tânăr nu are să-și reproșeze ceva. Dar evident, respectarea poruncilor nu-i este îndeajuns, nu îndestulează dorința lui de plinătate. Isus intuiește această dorință pe care tânărul o poartă în inimă. De acea răspunsul lui se traduce într-o privire intensă, plină de blândețe și afecțiune. Spune Evanghelia: ”Isus, privindu-l, l-a îndrăgit” (Mc 10,21)».

În cea de-a doua scenă, evanghelistul încadrează din nou ochii lui Isus, dar de data aceasta este vorba de o privire gânditoare, de avertisment. După ce i-a spus să dea săracilor toată bogăția și să-l urmeze, omul bogat a rămas pe gânduri, pentru că avea multe avuții. ”Acel tânăr are inima împărțită între doi stăpâni: Dumnezeu și banul, și pleacă trist. Aceasta arată că nu pot sta împreună credința și atașamentul de bogății”. De aici, cuvintele lui Isus adresate discipolilor săi: ”Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății!” (v. 23). La uimirea discipolilor, care se întrebau cine se mai poate mântui, ”Isus răspunde cu o privire de încurajare – este cea de-a treia privire – și spune: mântuirea este, într-adevăr, imposibilă pentru oameni, dar nu pentru Dumnezeu” (v. 27). ”Dacă ne punem încrederea în Domnul – a reluat Pontiful – putem depăși orice obstacol care ne împiedică să-l urmăm pe drumul credinței”.

A treia scenă din pagina evangheliei de duminică se referă la declarația solemnă a lui Isus: ”Adevăr vă spun, cine a părăsit toate ca să mă urmeze va avea viața veșnică în viitor și de o sută de ori mai mult încă în prezent” (cf vv. 29-30). Acest ”însutit” – a subliniat Sfântul Părinte – este făcut din lucrurile pe care unul le avea mai înainte și apoi le-a lăsat, dar pe care le regăsește înmulțite la infinit. Se detașează de bunuri și se primește în schimb satisfacția adevăratului bine; se eliberează de sclavia lucrurilor și se câștigă libertatea slujirii din iubire; se renunță la proprietate și se dobândește bucuria darului”.

Tânărul din evanghelie nu s-a lăsat cucerit de privirea iubitoare a lui Isus și de aceea n-a reușit să-și schimbe viața.
• «Numai primind cu umilă gratitudine iubirea Domnului ne eliberăm de seducția idolilor și de orbirea iluziilor noastre. Banul, plăcerea, succesul orbesc, dar apoi dezamăgesc: promit viața, dar aduc moartea. Domnul ne cere să ne detașăm de aceste false bogății ca să intrăm în viața adevărată, viața deplină, autentică, luminoasă. (…) Fecioara Maria să ne ajute să deschidem inima noastră la iubirea lui Isus, la privirea lui Isus, singurul care poate să îndestuleze setea noastră de fericire».

După rugăciunea ”Angelus”, papa Francisc a făcut un apel în favoarea unei inițiative de ocrotire a mediului:
• «Marțea viitoare, 13 octombrie, se marchează Ziua internațională pentru reducerea dezastrelor naturale. Trebuie să se recunoască, din păcate, că efectele unor atare calamități sunt deseori agravate de lipsa îngrijirii mediului din partea omului. Mă alătur la toți cei care în mod clarvăzător se angajează în ocrotirea casei noastre comune, pentru a promova o cultură globală și locală de reducere a dezastrelor și de reziliență mai mare la acestea, armonizând noile cunoștințe cu cele tradiționale și acordând o atenție specială populațiilor mai vulnerabile».

Din saluturile adresate grupurilor de pelerini prezenți în Piața Sfântul Petru, menționăm încurajarea adresată asociației italiene ”Davide Ciavattini” care oferă asistență copiilor afectați de boli grave ale sângelui; de asemenea, salutul pentru grupul italian ”Isus iubește”, care a făcut o săptămână de evanghelizare în cartierul Trastevere din Roma, și pentru diaconii și preoții hirotoniți cu o zi înainte în Colegiul Germano-Ungar din Roma, pe care i-a încurajat ”să înceapă cu bucurie și încredere slujirea lor adusă Bisericii”. 

Primiți acum și binecuvântarea apostolică a papei Francisc, invocată duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.