2015-09-15 13:04:00

Papa Francisc în Cuba, pe urmele predecesorilor săi


15 septembrie 2015. Mai lipsesc doar câteva zile până la călătoria apostolică a Papei Francisc în Cuba și Statele Unite ale Americii. Va fi cea mai lungă vizită din pontificatul său, cu o durată totală de 10 zile, între 19 și 28 septembrie. Referitor la prima etapă a vizitei, vă reamintim că Papa Francisc este al treilea Pontif care merge în insula caraibică. În 1998, a avut loc prima vizită, cea a lui Ioan Paul al II-lea, devenită istorică. În 2012, între 26 și 28 martie, a fost rândul lui Benedict al XVI-lea să viziteze Cuba, călătorie despre care ne vorbește colegul nostru Sergio Centofanti, de la redacția centrală în limba italiană.

În inima lui Benedict al XVI-lea, aspirațiile juste ale tuturor cubanezilor
Benedict al XVI-lea a mers în Cuba ca "pelerin al carității", purtând în inimă "aspirațiile juste și dorințele legitime ale tuturor cubanezilor, oriunde s-ar afla, cu bucuriile și suferințele lor". Aflat în ținutul cubanez, primul său gând s-a îndreptat spre cei săraci și spre deținuți, vorbind despre justiție, pace, libertate, drepturi fundamentale și reconciliere, într-un moment marcat de "dificultăți economice" și de o profundă criză "cu caracter spiritual și moral" care l-a lăsat pe om fără valori și lipsit de apărare în fața ambițiilor și egoismului anumitor puteri care nu țin cont de binele autentic al persoanelor și al familiilor". Benedict al XVI-lea sublinia că adevăratul progres implică existența unei etici care să pună în centru persoana umană cu dimensiunea sa spirituală și religioasă.

În cadrul călătoriei apostolice în insula caraibică, Benedict al XVI-lea a amintit istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în Cuba, în 1998, despre care a spus că "a dat o nouă vigoare Bisericii", "trezind în mulți o reînnoită conștiință a importanței credinței", mai ales într-o țară cu "profunde rădăcini creștine", stimulând dorința "de a se implica în mod curajos "pentru un viitor mai bun".

"Unul din roadele cele mai importante ale acestei vizite a fost inaugurarea unei noi etape în relația dintre Biserică și Statul cubanez, cu un spirit de majoră colaborare și încredere, chiar dacă rămân încă multe aspecte în care se poate și trebuie să se înainteze".

Dacă societatea îl elimină pe Dumnezeu, devine un loc neprimitor
"Când Dumnezeu este înlăturat, lumea se transformă într-un loc neprimitor pentru om", a spus Benedict al XVI-lea la Sanctuarul "Maica Iubirii" din „El Cobre", în Cuba,  cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la fondarea lăcașului. "Îndepărtarea de Dumnezeu duce la îndepărtarea de noi înșine și la prăbușirea în gol. Ascultarea în spirit de credință reprezintă adevărata libertate. Papa a amintit că "familia fondată pe căsătorie" are "o foarte mare misiune de a fi celula fundamentală a societății", subliniind necesitatea "acceptării vieții, în special a celei mai lipsite de apărare și mai nevoiașă ". Benedict al XVI-lea a invocat "armele păcii, ale iertării și ale înțelegerii" pentru construirea unei societăți deschise și reînnoite, o societate mai bună, mai demnă pentru om", rugându-se totodată pentru cei lipsiți de libertate.

În Isus se află adevărata libertate
La Sfânta Liturghie, prezidată în "emblematica piață a Revoluției din Havana", Benedict al XVI-lea l-a vestit în mod deschis pe Domnul Isus ca fiind Calea, Adevărul și Viața, în care vor afla cu toții deplina libertate. Creștinismul – a explicat – nu impune ci propune îndemnul lui Cristos de a cunoaște adevărul libertate". Creștinismul – a explicat – "nu impune ci propune îndemnul lui Cristos de a cunoaște adevărul care ne face liberi". "Nu ezitați să-l urmați pe Isus Cristos, căci în El aflăm adevărul despre Dumnezeu și despre om", a îndemnat Pontiful, subliniind totodată că "libertatea religioasă este esențială" și "constă în a proclama și celebra și în mod public credința". Pontiful a recunoscut cu bucurie că, în Cuba, au fost făcuți pași astfel încât Biserica să împlinească misiunea sa ineluctabilă de vestire în mod public și deschis a credinței. Însă, este necesar să se meargă pe această cale, Benedict al XVI-lea vorbind despre libertatea educativă. Trebuie să sperăm ca, în curând să ajungă și la aici momentul în care Biserica să poată duce în diferitele domenii ale științei beneficiile misiunii pe care Domnul le-a încredințat. Cuba are nevoie de schimbări, însă acestea vor avea loc doar dacă fiecare este în condiția de  a-și pune întrebări despre adevăr în mod liber.

În Cuba să conviețuiască justiția și libertatea
În cadrul ceremoniei de rămas bun, Papa a lansat un însuflețit apel, spunând: "Cuba să fie casa tuturor și pentru toți cubanezii, în care să conviețuiască justiția și libertatea. "Respectul și grija față de libertate, care palpită în inima fiecărui om este esențială pentru a răspunde în mod adecvat la exigențele fundamentale ale demnității sale și pentru a construi astfel o societate în care fiecare să se simtă protagonist al viitorului propriei vieți, al propriei familii și al propriei patrii": "nimeni să nu se simtă împiedicat" din cauza limitării propriilor libertăți fundamentale să ia parte la efortul angajant al construirii unei societăți de ample orizonturi, reînnoită și reconciliată".

Cu prilejul călătoriei apostolice în Cuba, Papa Benedict a reafirmat că este contrar embargoului impus de Statele Unite, îndemnând la un dialog plin de răbdare și "la eliminarea pozițiilor inamovibile și a punctelor de vedere unilaterale care tind să facă tot mai dificilă înțelegerea și tot mai ineficient efortul de colaborare".

În apelul final, Papa Benedict și-a exprimat speranța ca în Cuba să reînvie credința Părinților săi, luând din această credință forța necesară pentru edificarea unui viitor mai bun și, încrezătoare în promisiunile Domnului, să-și deschidă inima pentru primirea Cuvântului Domnului, astfel încât viața personală și socială să cunoască o reînnoire autentică".  

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.