Familia, prima școală de ecologie: mărturia unei misionare

13 august 2015. În ediția din 12 august a.c. a cotidianului vatican l'Osservatore Romano, poate fi citit articolul "Ecologia domestică" a misionarei Maria Barbagallo. Autoarea se referă la capitolul al VI-lea al enciclicei Laudato si', în care Papa evidențiază importanța fundamentală a familiei, în cadrul căreia dobândim "bunele obiceiuri", cele care ne rămân pentru toată viața.

"După mulți ani de când nu mai trăiesc în familie –  pentru că sunt în vârstă și am o altă familie –îmi dau seama că repet comportamente pe care le-am învățat de foarte mică, de adolescentă și, apoi de tânără", scrie autoarea, călugărița misionară de origine italiană Maria Barbagallo. 

"La acea vreme" – continuă - "nu se vorbea despre ecologie, ci se trăia în sens ecologic". "Persoanele de vârsta mea erau îndemnate să stingă lumina dacă nu era necesar să o lase aprinsă; să închidă robinetul atunci când se pierdea prea mult timp cu spălatul; să folosim apa cu care am spălat salata pentru a uda florile; să nu rupem foile din caiet; să nu aruncăm hârtii pe stradă, să nu rupem plantele, să nu chinuim animalele, să consumăm seara ceea ce rămânea de la masa de prânz. Ne plângeam când trebuia să ne îmbrăcăm cu hainele surorilor mai mari decât noi și să folosim același cărți pe care studiaseră frații mai mari. Însă, fusese războiul și era necesar să fim atenți."

Autoarea pune în lumină necesitatea educației în spiritul grijii față de lucruri, atrăgând atenția că necesitatea prezenței culturii mediului este la fel de importantă în ambientele sărace ca și în cele cu bunăstare, căci există și posibilitatea de a fi săraci și risipitori totodată. "Când familia este absentă" –  scrie de asemenea misionara -  "școala și parohia trebuie să facă mult, cu mult mai mult. Sunt excelenți acei catiheți care, în timpul sau la sfârșitul întâlnirilor, al catehismului, al drumețiilor, dispun punerea în ordine, curățenia, adunarea gunoaielor, separarea deșeurilor de plastic de cele de carton, a deșeurilor alimentare umede de cele uscate.

Maria Barbagallo a dat de asemenea exemplul unei călugărițe care a însoțit un grup de voluntari italieni în Argentina, dedicând o lună întreagă activității de voluntariat cu grupuri de tineri cu vârste de până la 18 ani. La finalul experienței, părinții acestora s-au dus să-i mulțumească călugăriței, spunându-i că fiii și fiicele lor erau schimbate. "În ce sens", a întrebat ea, cu speranța să-i audă vorbind despre o creștere spirituală. În schimb, părinții erau bucuroși să-și vadă copiii punându-și patul în ordine dimineața, spălându-și singuri hainele murdare, pregătindu-și masa, spălându-și vasele, dând cu mătura în curte și chiar pregătind de mâncare. În primele zile de tabără, când călugărița intra în camerele lor, acestea nu puteau fi privite, într-atât erau de dezordonate, cu lucruri aruncate. Într-un cuvânt, totul era vraiște. Au fost necesare 15 zile de "ecologie domestică" pentru a crea puțină ordine și a-i obișnui pe tineri să împartă același spațiu în mod respectuos și demn.

Dar și mai importante – subliniază autoarea – sunt acele comportamente care, după cum spune Papa, "produc efecte pentru întreaga viață", acele atitudini care revelează un control just al sentimentelor, care generează capacitatea conviețuirii și a integrării în calitate de caractere și tipuri diferite de culturi de proveniență, ca și capacitatea de a se accepta și ierta.

Călugărița misionară Maria Barbagallo, semnatara articolului "Ecologia domestică", publicat în ediția din 12 august a cotidianului vatican L’Osservatore Romano, istorisește că, în regiunea torineză, din nordul Italiei, în care a trăit și predat o perioadă îndelungată, în anii '60 s-a înregistrat un val masiv de imigranți veniți din sudul Peninsulei. "Regiunea era plină de persoane care încercau să se descurce într-un fel sau altul, împărțind un apartament două, trei familii numeroase. Unele străzi și clădiri erau reduse la o stare dezastruoasă. Am admirat-o mult pe directoarea școlii noastre care a ajuns să aibă un procent de 90% de copii din sud care, în decurs de câțiva ani, nu se mai deosebeau de copiii torinezi. Acea călugăriță a reușit să facă din școala pe care o conducea un model de integrare, în ciuda refuzului care se respira în privința persoanelor care veneau din regiunile sudice. Școala fusese capabilă să creeze un mediu de familie primitoare, pentru aceasta fiind necesare adevărate miracole din partea surorilor care au reușit să aducă zeci de copii la nivelul de educație al elevilor torinezi. Deseori, activitățile de studiu de după orele de clasă erau mai solicitate decât cursurile, întrucât era necesar acordarea unui ajutor atent copiilor care rămâneau în urmă și care, cu greu, vorbeau italiana. În acea perioadă și Biserica torineză s-a implicat mult pentru crearea deschiderii necesare primirii. Expresiile "mulțumesc", "scuză-mă" și "te rog" erau la ordinea zilei.

Cu ferma convingere că educația în spiritul grijii față de Creație, opera minunată a Domnului, își are originea în familie, la școală, la Biserică, în diferitele grupuri educative pentru copii și tineri, autoarea încheie articolul spunând despre atenția și grija față de casa noastră comună:

"Aceasta se învață de copii, în acele momente în care mama îl învață pe copil să privească cerul, să observe stelele, ultima licărire a apusului sau parfumul unei flori; când îl învață să mângâie un puișor abia născut sau să simtă bătaia inimii frățiorului pe care-l poartă în trup. Și se continuă astfel până când ne vom întâlni față în față cu infinita frumusețe a lui Dumnezeu (cfr 1 Corinteni 13, 12) și vom cunoaște pe deplin misterul universului, care participă împreună cu noi la plinătatea fără sfârșit".

R.V./A.M.