2015-07-27 11:06:00

INTC 2015, Cluj-Napoca: 2.100 de «căutători ai fericirii»


RV 27 iulie 2015. Două mii o sută de „căutători de fericire” veniţi din întreaga ţară la INTC 2015, împreună cu episcopi, preoţi şi persoane consacrate din toate diecezele şi eparhiile României: aceasta a reunit a XIII-a ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din România (INTC 2015), care s-a încheiat duminică, 26 iulie a.c., la Cluj-Napoca, după cinci zile sub egida: „Fericiţi cei cu inima curată, căci aceia îi vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).

 «Fericirea înseamnă sfinţenie. Sfinţenia înseamnă fericire», «Cuvântul lui Dumnezeu este fericirea adevărată» şi «Fiţi mândri şi demni de sângele vărsat de martirii voştri»: sunt câteva dintre cheile oferite la Cluj-Napoca de părintele benedictin Daniel Ange, catihetul întâlnirii INTC. El i-a ajutat pe tineri să reflecte asupra drumului fericirii, care este de fapt un drum al sfinţeniei, o procesiune a iubirii şi o adoraţie continuă, căci „această fericire a trăirii cu Dumnezeu dă sensul vieţii”, cum a subliniat în acelaşi context PS Virgil Bercea, episcop de Oradea Marea şi responsabil cu Pastoraţia Tineretului în cadrul CER.

După zilele pline de soare, bucurie şi noutăţi minunate despre Dumnezeu – spun organizatorii – tinerii au avut ocazia experienţei pelerinajului şi a rugăciunii, a Adoraţiei în faţa Mântuitorului Isus Hristos prezent în Euharistie.

Astfel, în cadrul aceleiaşi întâlniri a avut loc în a treia zi a întâlnirii, vineri, 24 iulie a.c., o procesiune cu şi pentru tinerii de la INTC, organizată de Mănăstirea Surorilor Congregaţiei Maicii Domnului. «Curajul de a fi fericiţi» la care papa Francisc i-a îndemnat pe tineri în mesajul său pentru ZM Tineretului 2015, a fost însoţit de îndemnul aceluiaşi Sfânt Părinte adresat persoanelor consacrate în Anul dedicat acestora: «Treziţi lumea!». Astfel, procesiunea a fost „o mărturie a credinţei în Dumnezeu”.

Potrivit unui comunicat de presă primit în redacţie, episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, i-a binecuvântat pe tineri la pornirea în procesiune, îndemnându-i ca acest drum pe străzile oraşului cetăţii medievale „să fie un drum spiritual, care să le amintească de drumul vieţii pământeşti spre acel final al întâlnirii cu Dumnezeu”.

Tinerii au străbătut în cântări şi rugăciune oraşul care în acest an este şi Capitală Europeană a Tineretului. Prin „procesiune, ei au afirmat  tuturor – locuitorilor, trecătorilor, catolicilor, credincioşilor de alte confesiuni, sau pur şi simplu oamenilor în căutarea fericirii – existenţa tinerilor catolici în România, existenţa şi vitalitatea Bisericii Catolice în lumea secularizată şi desprinsă de valorile creştine. (…) ei [tinerii] sunt cei care îi vor reda lumii frumuseţea, valoarea şi lumina credinţei în Cristos, Cel ce care a murit pentru fiecare om şi a înviat glorios pentru a da viaţă tuturor!”.

Miile de tineri au trecut prin faţa Catedralei episcopale greco-catolică „Schimbarea la Faţă” şi Catedrala ortodoxă cu hramul „Buna Vestire” din piaţa centrală a oraşului. În urma Crucii tinerii, purtând logo-ul în formă de inimă care a marcat INTC 2015, şi-au continuat drumul «în căutarea fericirii», trecând pe la Catedrala greco-catolică dedicată Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului al XX-lea, până la mănăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” a Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Cluj.

A urmat Adoraţia Euharistică, rugăciune animată de Grupul de adoraţie „Triumful Inimii Neprihănite”. Înainte de binecuvântarea finală, PS Florentin, gazda INTC, a mulţumit surorilor pentru momentul comunitar de adoraţie, cu toţii „sub mantia Preasfintei Fecioare Maria”: episcopi, preoţi şi persoanelor, precum şi „minunaţilor tineri pentru care a fost făcut acest moment de rugăciune”.

Aceeaşi sursă informează că „alături de ierarhul locului, PS Florentin Crihălmeanu, la momentul de comuniune au participat ierarhii: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, PS Virgil Bercea, episcop de Oradea Mare, PS Laszlo Bocsei, episcop romano-catolic de Oradea, PS Vasile Bizău, episcop de Maramureş.

După o serie de programe alternative, participarea zilnică la Sfânta Liturghie – alternativ de rit latin şi bizantin– la cateheze, momente şi un concert grupului Voltaj, tinerii români îşi dau întâlnire cu tinerii din întreaga lume la Cracovia, peste exact 366 de zile: pe 26 iulie 2016, la Ziua Mondială a Tineretului Catolic, care are ca temă „Fericiţi cei milostivi, căci ei vor găsi milostivirea” (Mt 5,7).

(rv– M. Caba – Eparhia de Cluj-Gherla)








All the contents on this site are copyrighted ©.