2015-07-16 09:48:00

Săracii cheia de înțelegere a ceea ce nu funcționează: părintele Lombardi


16 iulie 2015. Nu s-au stins încă ecourile călătoriei apostolice a Papei Francisc în America Latină, între 5 și 13 iulie, pe parcursul căreia a vizitat trei țări: Ecuador, Bolivia și Paraguay. După cum ne-a obișnuit, Sfântul Părinte ne-a oferit o cheie de lectură personală, directă, de primă mână a călătoriei. Și părintele Federico Lombardi a fost intervievat la rândul său, în calitate de director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, oferind la cald primele impresii legate de cea de-a 9-a călătorie apostolică, interviu pe care vi l-am prezentat în ediția de miercuri, 15 iulie.

Succesiv, părintelui Federico Lombardi i-a fost solicitată o reflecție asupra unor puncte cheie din călătoria Papei, propunându-vă acest interviu pentru ediția zilei. Interviul a fost realizat de colegul nostru Alessandro Gisotti, de la redacția centrală în limba italiană:

P. Lombardi: "M-a impresionat prezența unui număr atât de mare de persoane pe parcursul călătoriei și relația lumii cu Sfântul Părinte; când spun lume mă refer desigur la persoane, cuvântul lume nefiind unul prea frumos, căci are o caracteristică colectivă care depersonalizează. Numărul nelimitat de persoane prezente de-a lungul acestei călătorii m-a impresionat în mod deosebit, prezența lor de-a lungul străzilor, pentru a-l întâmpina și saluta pe Pontif. Cred că intensitatea și extraordinara încărcătură emotivă a momentelor trăite nu m-au impresionat doar pe mine, dar și pe alții, poate chiar și pe Sfântul Părinte. M-a impresionat așadar gradul de mobilizare umană și spirituală din țările vizitate, a popoarelor vizitate și profunda sintonie dintre păstor și credincioși, dintre un păstor care-și cunoaște oițele, care stă în mijlocul lor, impregnat cu mirosul lor. Astfel ar putea fi definită prezența Papei în țările vizitate din America Latină."

Întrebat dacă, după întoarcerea din America Latină, există vreun element de noutate în privința Papei Francisc, în comparație cu imaginea  cu care ne-a obișnuit până acum, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun a spus:

P. Lombardi: "Tocmai modul său de a se raporta la persoane ne explică și mai bine nouă, care aparținem unei alte culturi și experiențe, felul său intens de a vorbi, chiar și atunci când se adresează păstorilor, spunându-le că trebuie să fie apropiați de persoane, că nu trebuie să fie străini față de viața persoanelor. Această raportare a sa cu persoanele a fost înțeleasă și experimentată în mod mai intens cu ocazia acestei călătorii."

O altă întrebare a colegului nostru a adus în discuție unele stereotipuri avute în Occident în legătură cu America Latină. Papa a schimbat perspectiva referitoare la bogăție, subliniind imensa valoare pe care o reprezintă tinerii pentru continentul Latino American, tineretul fiind legat de speranță și de energia pe care o poate transmite altor continente…

P. Lombardi: "Cu siguranță vizita Papei ajută la îndepărtarea de unele stereotipuri, căci am văzut stima și iubirea Papei față de aceste popoare, care nu au fost nici pe departe tratate asemenea unor popoare care ar avea nevoie de un ajutor extern pentru a ajunge la o mai mare dezvoltare umană și spirituală. Dimpotrivă, aceste popoare au fost privite ca protagoniste ale propriei dezvoltări, îndemnându-le să găsească împreună – în mod solidar și activ – modalitatea de construire a propriului viitor. Acest aspect, al încurajării de a fi protagoniștii propriului viitor, a fost deosebit de impresionant."

Referindu-se la comentariile unora potrivit cărora Papa ar fi prea orientat spre Mișcările Populare și forțele sociale – în definitiv spre cei săraci – neglijând așa-numita clasă medie, părintelui Federico Lombardi i s-a cerut o cheie de lectură referitoare la acest aspect.

P. Lombardi: "A fost interesant faptul că Papa a spus că există elemente de adevăr în această observație. 'Trebuie să reflectez și să văd cum pot ține cont', a spus Pontiful. Însă, cred că trebuie să înțelegem foarte bine care este perspectiva din care privește Papa lucrurile. Dacă noi recunoaștem că situația din lume nu este ideală și că este necesar să se facă schimbări, chiar în mod urgent – atât în privința aspectelor economice, guvernamentale și al parcursului umanității, cât și în ceea ce privește consecințele pe care le-ar putea avea aceste alegeri asupra raporturilor sociale – atunci trebuie să vedem care este perspectiva justă din care trebuie să privim lucrurile în vederea schimbării care apare ca fiind necesară.

Această perspectivă este atenția față de cei săraci, căci doar pornind de ei se ajunge la înțelegerea a ceea ce nu funcționează și trebuie să fie schimbat în mod urgent. Trebuie să privim situația din punctul de vedere al persoanelor care suferă consecințele negative ale unor situații care nu funcționează. În acest sens, insistența Papei este foarte curajoasă, este împotriva curentului dar este totodată de înțeles, căci dacă cineva se situează și privește lucrurile din centrul sistemului care nu funcționează și nu din perspectiva acelora care suferă de pe urma consecințelor negative, atunci este foarte dificil ca lucrurile să se schimbe într-adevăr.

Desigur, și clasa medie are un rol important și pot exista țări în care acest rol este extrem de important. Însă, dacă cineva privește la lume în ansamblu, la situațiile de inegalitate, de suferință și la problemele care necesită o schimbare, nu prin forme violente ci prin forme de creștere a solidarității și a justiției, atunci devine foarte semnificativ discursul adresat de Papă Mișcărilor Populare și, în sens mai larg, semnificația acestei călătorii și a gesturilor de solidaritate ale Papei cu aceste popoare, comportamente propuse și la nivelul unei dinamici a dezvoltării mondiale. De aceea, cred că este foarte semnificativ ca revenirea Papei pe continentul său să reprezinte totodată o contribuție în vederea unei reflecții a Bisericii universale și a umanității."

R.V./A.M. 








All the contents on this site are copyrighted ©.