2015-07-01 12:49:00

Duminica Mării 2015: pentru un apostolat al recunoştinţei


RV 01 iulie 2015. Toate comunităţile creştine şi societatea în general să recunoască în persoanele care se află pe mare fiinţe umane care fac viaţa noastră mai confortabilă şi să fie prevenit traficul de persoane care fug de situaţiile de conflict şi sărăcie– acesta este auspiciul exprimat de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia migranţilor şi itineranţilor în mesajul trimis de papa Francisc cu ocazia Duminicii Mării din acest an, marcată pe 12 iulie. Propusă de Biserica occidentală pentru al XXX-lea an consecutiv, Duminica Mării este ocazie de a aprecia şi în acest an activitatea tuturor persoanelor implicate în Apostolatul Mării şi de a recunoaşte contribuţia navigatorilor pentru economia mondială. Sărbătoarea este marcată şi în ţara noastră de comunităţile catolice din judeţul Constanţa.

Redăm mai jos textul mesajului din acest an trimis de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia migranţilor şi itineranţilor, cardinalul Antonio Maria Vegliò:

• „Pentru a transporta mărfuri şi produse în toată lumea, economia globală se bazează foarte mult pe industria maritimă, susţinută în prezent de 1,2 milioane de persoane, care prin munca lor pe mările şi oceanele lumii, guvernează nave de orice dimensiune, întâmpinând nu de puţine ori forţele puternice ale naturii. Deseori porturile sunt construite departe de oraş, iar pentru rapiditatea încărcării și descărcării mărfurilor, membrii echipajelor sunt persoane „invizibile”. Din păcate – continuă cardinalul – noi recunoaştem importanța și beneficiile pe care profesia maritimă le aduce doar când are loc o tragedie. Atunci devenim conştienţi de munca şi sacrificiile navigatorilor”.

În ciuda dezvoltării tehnologice actuale, care face viața la bordul navelor mai confortabilă și facilitează comunicarea cu cei dragi, navigatorii sunt obligați să-și petreacă luni întregi într-un spațiu închis, departe de familiile lor.

• „Uneori regulile restrictive şi nedrepte îi împiedică pe aceştia să coboare pe uscat atunci când ajung într-un port. De asemenea, ei trăiesc sub amenințarea continuă a pirateriei prezente pe numeroase rute de transport maritim, care amplifică stresul şi disconfortul în timpul serviciului lor”.

În acest cadru, Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia migranţilor şi Itineranţilor îşi manifestă convingerea că ratificarea și intrarea în vigoare în tot mai multe ţări a Convenției privind munca maritimă (2006), însoțită de controale eficiente ale guvernelor, poate duce la îmbunătățirea concretă a condițiilor de muncă la bordul navelor.

• „Situația actuală de conflicte, violență și instabilitate politică prezentă în mai multe țări, dă naştere la un fenomen nou care afectează industria transportului maritim. Începând de anul trecut, împreună cu Garda de coastă si Forțele navale italiene, Malta și Uniunea Europeană, navele care tranzitează bazinul mediteranean sunt implicate activ în salvarea zilnică a de mii de migranți, care doresc cu orice preţ să ajungă pe coastele mediteraneene, în ciuda navelor supraaglomerate şi a condiţiilor inadecvate”.

În mesaj este amintită obligaţia străveche onorată de navigatori în a ajuta persoanele aflate în dificultate, în orice condiţie. Cu toate acestea, salvarea migranţilor pe mare este un risc pentru sănătatea, bunăstarea şi siguranţa multor organizații maritime ale navelor comerciale de salvare.

• „Navele sunt concepute pentru transportul de mărfuri (container, petrol, gaze, etc.), în timp ce serviciile de la bord (cazare, bucătărie, baie, etc.) sunt construite pentru a răspunde numărului limitat de membri ai echipajului. Prin urmare, aceste nave nu sunt pregătite pentru a oferi asistența unui număr mare de imigranți”.

În plus, se mai subliniază în mesaj, navigatorii calificați profesional în activitatea lor sunt instruiți să se ocupe de situațiile de urgență, dar „pentru salvarea a sute de bărbați, femei și copii care încearcă frenetic să urce la bord nu i-a pregătit niciun curs de școală maritimă”.

Efortul depus de «îngerii mării» în a salva cât mai mulți oameni și a găsi corpurile neînsufleţite de pe mare este o experiență traumatizantă, care afectează membrii echipajului. De aceea, este nevoie de o asistenţă spirituală şi psihologică adecvată pe navele maritime.

În Duminica Mării, Biserica Catolică doreşte să-și exprime recunoștința faţă de navigatori şi persoanele din domeniul maritim în general, pentru contribuția lor esențială.

• „În acest an, în mod special, se doreşte recunoașterea marelui efort umanitar al echipajelor navelor comerciale, care fără ezitare, și, uneori, cu riscul vieţii, au lucrat în numeroase operațiuni de urgenţă pentru salvarea a mii de imigranți.

De asemenea, în Duminica Mării nu pot fi uitaţi capelanii și voluntarii Apostolatului Mării pentru angajamentul lor zilnic în serviciul adus persoanelor de pe mare. Prezenţa lor în porturi şi pe nave este „semn al Bisericii în mijlocul oamenilor şi arată chipul compasional şi milostiv al lui Cristos”, se încheie mesajul.

La final, cardinalul Antonio Maria Vegliò face un apel către toate guvernele europene şi ţările cu un flux migrator ridicat, pentru a „căuta o soluţie politică de durată şi definitivă, care să pună capăt instabilităţii existente în multe țări cu ieşire la mare”.

 (rv– M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.