RV 11 iun 2015. ”Drum, slujire și gratuitate”, este trinomul în jurul căruia papa Francisc a vorbit la predica Sfintei Liturghii celebrată joi, comemorarea Sfântului Barnaba în calendarul roman sau latin, în capela reședinței din ”Casa Sfânta Marta”. Pontiful a subliniat că un discipol este chemat să înainteze pe cale pentru a sluji și a vesti gratuit Evanghelia, învingând ispita potrivit căreia ”mântuirea vine din bogății”.
Vorbind despre pagina Evangheliei, proclamată joi
în ritul roman sau latin, în care Isus îi trimite pe cei 72 de ucenici să predice
Vestea cea bună, papa a remarcat că Isus îi trimite să facă un drum care nu este o
plimbare, dar îi trimite ca purtători ai unui mesaj: să vestească Evanghelia, să iasă
pentru a duce mântuirea. Evanghelia mântuirii este îndatorirea pe care Isus o dă discipolilor
săi. ”Dacă un discipol rămâne pe loc și nu iese, nu pornește la drum, nu dă celorlalți
ceea ce a primit la Botez, nu este un adevărat discipol al lui Isus: îi lipsește suflul
misionar, îi lipsește capacitatea de ieșire pentru a duce altora binele primit”. Dar
mai înainte de a-și pune pașii în mișcare, un discipol care pornește în misiune trebuie
să pornească la drum cu inima:
• «Parcursul discipolului lui Isus este să meargă
mai departe pentru a duce această veste bună. Dar există și un alt parcurs al discipolului
lui Isus: parcursul interior, parcursul pe care trebuie să-l facă înăuntrul său, parcursul
discipolului care îl caută pe Domnul zi de zi în rugăciune, în meditație. Discipolul
trebuie să facă și acest drum, pentru că dacă nu-l caută întotdeauna pe Dumnezeu,
Evanghelia pe care o duce la ceilalți va fi o Evanghelie fără vlagă, apoasă, fără
putere».
”Acest parcurs dublu – a continuat Papa – este
drumul dublu pe care Isus a vrut să-l încredințeze discipolilor săi”. Dar drumul discipolului
este marcat mai presus de toate de atitudinea slujirii. ”Un discipol care nu-i slujește
pe ceilalți nu este creștin”. ”Ucenicul trebuie să facă ceea ce Isus a predicat în
cele două coloane ale creștinismului: Fericirile și protocolul, pentru a spune astfel,
pe baza căruia noi vom fi judecați, capitolul 25 al evangheliei după Sf. Matei. Aceste
două coloane ”sunt cadrul specific al slujirii evanghelice”.
• «Dacă un discipol nu merge pe cale ca să slujească,
nu este de folos să meargă. Dacă viața lui nu este pentru slujire, nu folosește pentru
a trăi, ca creștin. Și aici se află ispita egoismului, prin care unul spune: ”Da,
eu sunt creștin, în ce mă privește sunt liniștit, merg la spovadă, merg la Liturghie,
țin poruncile”. Dar – a reluat papa Francisc – unde este slujirea ta? Slujirea față
de ceilalți, slujirea lui Isus în cel bolnav, în cel aflat la închisoare, în cel flămând
și gol? Ceea ce Isus ne-a spus că trebuie să facem pentru El, aici este: slujirea
lui Cristos în ceilalți».
Al treilea cuvânt cheie care răsună în Evanghelia
zilei este gratuitatea: ”în dar ați primit, în dar să dați”, spune Isus ucenicilor
săi (Mt 10,8). Drumul slujirii este poartă spiritul gratuității ”pentru că noi am
primit mântuirea gratuit, este har. Nimeni dintre noi nu a cumpărat mântuirea, nimeni
dintre noi nu a meritat-o. Este harul curat al Tatălui în Isus Cristos, în jertfa
lui Isus Cristos”.
• «Este trist când se află creștini care uită de aceste
cuvinte ale lui Isus: „în dar ați primit, în dar să dați”. Este trist când vezi comunități
creștine, parohii, congregații religioase, dieceze, care au uitat de gratuitate, pentru
că dincolo și în spatele acestei uitări se află înșelăciunea potrivit căreia mântuirea
provine de la bogății, de la puterea umană».
Drumul, slujirea, gratuitatea. Aceste trei cuvinte cuprind misiunea discipolului cu adevărat creștin: ”drumul, ca o trimitere pentru a vesti” Evanghelia; ”slujirea”: viața creștinului nu este pentru el însuși, este pentru ceilalți, cum a fost viața lui Isus; în fine, ”gratuitatea”: speranța noastră este în Isus Cristos care ne trimite astfel o speranță care nu dezamăgește niciodată. Dar, a fost îndemnul final al Papei la predica Sfintei Liturghii, ”când speranța este pusă în propria comoditate a drumului sau în egoismul de a căuta lucrurile pentru sine și nu pentru a-i sluji pe ceilalți sau când speranța este pusă în bogății sau în micile certitudini lumești, toate acestea se prăbușesc. Domnul însuși le face să se prăbușească”.
(rv – A. Gisotti – A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |