2015-06-05 12:23:00

Mari speranțe de la vizita Papei la Sarajevo: cardinalul Parolin


5 iunie 2015. Papa Francisc efectuează sâmbătă, 6 iunie, o călătorie apostolică de o zi la Sarajevo, capitala Bosniei și Herțegovinei. Potrivit programului călătoriei apostolice, papa Francisc pleacă de la Roma Fiumicino sâmbătă, la ora locală 7.30 și ajunge la Sarajevo la ora locală 9.00. După întâlnirea oficială cu autoritățile, găzduită la Palatul Prezidențial, urmează Sfânta Liturghie solemnă pe Stadionul Koševo. După-amiază, la ora 16.20, întâlnirea Sfântului Părinte cu preoții, persoanele consacrate și seminariștii în catedrala din Sarajevo. Succesiv, la 17.30, întâlnirea ecumenică și inter-religioasă la Centrul Studențesc Internațional Franciscan. În fine, la ora locală 18.30, întâlnirea Papei cu tinerii, la centrul diecezan de tineret ”Sfântul Ioan Paul al II-lea”. La ora 20.00, Sfântul Părinte pornește cu aeronava companiei Alitalia spre Roma Ciampino, unde sosirea este prevăzută la ora 21.20.

În legătură cu de-a de-a opta călătorie internațională a pontificatului și a treia pe care papa Francisc o efectuează în Europa, după cea din Albania (21 septembrie 2014) și de la Strasbourg (25 noiembrie 2014), cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin, a acordat un interviu Centrului Vatican de Televiziune.

Având ca moto cuvintele "Pacea să fie cu voi", Succesorul lui Petru voiește să le ducă un mesaj de încurajare catolicilor din Bosnia și Herțegovina, fiind totodată purtătorul unui mesaj de pace și reconciliere pentru întreaga populație.

Referindu-se la scopul călătoriei apostolice de o zi la Sarajevo, cardinalul Parolin a spus:
Card. Parolin: "Înainte de toate, Papa merge cu intenția de a-i încuraja pe credincioșii catolici care trăiesc în Bosnia și Herțegovina, dorind să suscite fermenți ai binelui în acea țară, promovând tot ceea ce favorizează prietenia, fraternitatea, dialogul interreligios dintre diferitele componente ale țării și pacea. Este interesat de observat că aceste teme sunt propuse atât de emblema cât și de moto-ul acestei călătorii. Pe emblemă apare un porumbel care ține în cioc o ramură a păcii încadrat între culorile steagului țării, prezentat în mod stilizat, țară din care face  comunitatea catolică, compusă în majoritate din croați. Și moto-ul: "Pacea să fie cu voi", ce reprezintă salutul adresat de Isus cel Înviat apostolilor, sugerează că Papa Francisc merge ca pelerin al păcii la Sarajevo, oraș definit de Ioan Paul al II-lea 'Ierusalimul Europei'."    

Cardinalul Secretar de Stat a fost întrebat: "Ce fel de țară va primi vizita Sfântului Părinte, după contextul de război și moarte din Bosnia și Herțegovina"…
Card. Parolin: "Se acordă prea puțină importanță consecințelor războiului care a afectat Bosnia și Herțegovina. Consecințele războiului s-au făcut simțite mai ales în cadrul comunității catolice care, începând cu anii '90, s-a înjumătățit practic, scăzând de la 800 de mii la 400 de mii de persoane. De fapt, în unele parohii au rămas doar câteva familii, majoritatea fiind vârstnici. În prezent se înregistrează mai ales fenomenul emigrației tinerilor, cauzată de șomaj, de lipsa locurilor de muncă și de căutarea unor perspective mai bune în alte medii. Totodată, se înregistrează o scădere demografică ce lovește în mod deosebit comunitatea catolică. De asemenea, există o complexitate în structura politică a acestei țări, rod al Acordurilor de la Dayton, complexitate care se manifestă în conviețuirea dintre etniile constitutive: cea a bosniacilor, cea a sârbilor și cea a croaților și care – la nivelul structurilor – se exprimă prin conviețuirea dintre aceste realități care sunt pe de o parte Federația Bosniacă, Republica Srpska și Districtul Brčko. În luna decembrie, se împlinesc 20 de ani de la sfârșitul războiului, dar acest război continuă să lase urme și răni. Însă, cu toții îl așteaptă pe Papa cu mare nerăbdare și cu mare speranță, cu încrederea că venirea Pontifului va fi de ajutor astfel încât Bosnia și Herțegovina să fie o casă primitoare pentru toți locuitorii ei".

R.V./A.M. 








All the contents on this site are copyrighted ©.