2015-05-25 10:18:00

Mesajul papei Francisc la beatificarea lui Oscar Romero, episcop, martir


RV 25 mai 2015. ”Monseniorul Romero a construit pacea prin puterea iubirii și a dat mărturie pentru credință cu viața sa dăruită până la sfârșit”: se citește în scrisoarea papei Francisc trimisă arhiepiscopului de San Salvador, mons. José Luis Escobar Alas, cu ocazia beatificării, sâmbătă, 23 mai 2015, a episcopului martir Óscar Arnulfo Romero Galdámez. Ucis la altar în timp ce săvârșea Sfânta Liturghie pe 24 martie 1980, Fericitul Óscar Romero va fi comemorat anual în calendarul liturgic pe 24 martie.

«Domnul – afirmă Pontiful în scrisoare - nu-și abandonează niciodată poporul său în dificultăți și își arată întotdeauna solicitudinea față de necesitățile acestuia. El vede asuprirea, ascultă strigătul de durere al fiilor săi și vine în ajutorul lor ca să-i elibereze de asuprire și să-i conducă spre un pământ nou, roditor și spațios, unde ”curge lapte și miere” (cf Ex 3,7-8). După cum într-o zi l-a ales pe Moise ca, în numele lui, să conducă poporul său, tot la fel continuă să ridice păstori după inima sa, care să ducă la pășune turma sa cu știință și prudență (cf Ier 3,15)».

«În această frumoasă țară din America centrală, scăldată de Oceanul Pacific, Domnul a dăruit Bisericii un episcop plin de zel care, iubindu-l pe Dumnezeu și slujindu-i pe frați, s-a făcut chip al lui Cristos, Bunul păstor. În vremuri de conviețuire grea, mons. Romero a știu să conducă, să apere și să ocrotească turma sa, rămânând credincios Evangheliei și în comuniune cu întreaga Biserică. Slujirea sa s-a distins printr-o atenție deosebită față de cei mai săraci și de marginalizați. Și în momentul morții sale, în timp ce celebra Jertfa Sfântă a iubirii și a împăcării, a primit harul de a se identifica plenar cu Cel care și-a dat viața pentru oile sale».

(…) «Glasul noului Fericit – afirmă papa Francisc – continuă să răsune astăzi pentru a ne aduce aminte că Biserica, adunare a fraților în jurul Domnului lor, este familia lui Dumnezeu, în care nu poate să existe nicio dezbinare. Credința în Isus Cristos, corect înțeleasă și asumată până la ultimele ei consecințe, dă naștere unor comunități făcătoare de pace și solidaritate. La aceasta este chemată astăzi Biserica din El Salvador, din America și din lumea întreagă: să fie bogată în milostivire, să devină ferment de reconciliere pentru societate».

«Cei care îl au pe mons. Romero ca prieten în credință, cei care îl invocă drept ocrotitor și mijlocitor, cei care îi admiră exemplul, să afle în el puterea și curajul de a construi Împărăția lui Dumnezeu și de a se angaja pentru o orânduire socială mai echitabilă și demnă. Este momentul prielnic pentru o adevărată reconciliere națională în fața provocărilor care se înfruntă astăzi. Papa – afirmă Sfântul Părinte, în finalul scrisorii sale – participă la speranțele ei, se unește la rugăciunile ei pentru ca sămânța martiriului să încolțească și să se întărească de a lungul adevăratelor drumuri fiii și fiicele acestei națiuni care este mândră să poarte numele dumnezeiescului Salvator al omenirii».

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.