2015-05-19 11:33:00

Viena, OSCE: discriminarea creştinilor şi spirala intoleranţei


RV 19 mai 2015. Intoleranța și discriminarea bazate pe apartenenţa religioasă sau convingerile personale limitează drepturile și libertățile creştinilor. Creştino-fobia creşte în Europa– acestea sunt premisele celei de a II-a conferinţe internaţionale a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), desfăşurată pe18-19 mai, la Viena. Sesiunile de lucru au avut în centrul atenţiei prevenţia şi represiunea intoleranţei, discriminarea şi violenţa împotriva creştinilor. La reuniune au fost prezenţi delegaţi din 57 de ţări, inclusiv din partea Sfântului Scaun, şi organizaţii non-guvernamentale din întreaga lume. Au fost evidenţiate două aspecte recurente în contextul actual: discriminarea şi intoleranţa.

Conferinţa OSCE de la Viena  este a II-a de acest gen, după cea care s-a desfăşurat pe 12 septembrie 2011, la Roma, cu aceeaşi tematică.

Printre promotorii iniţiativei se numără sociologul torinez Massimo Introvigne – reprezentant OSCE al luptei împotriva rasismului, xenofobiei şi intoleranţei faţă de creştinii şi credincioşii de alte religii.

Reuniunea de la Viena a fost deschisă luni, 18 mai, de acelaşi sociolog, care a evidenţia legătura dintre prima şi a doua întâlnire, la patru ani distanţă:

„Conferinţa italiană din 2011 – a spus el – este memorabilă mai ales pentru «Modelul propus la Roma» când s-a descris o situaţie care trece de la intoleranţă la discriminare, şi de la discriminare la persecuţie sau manifestări ale urii. Un grup etnic, a continuat sociologul, fie că este vorba de evrei, musulmani, rrom, şi astăzi tot mai mult de creştini, este la început ridiculizat şi defăimat prin intoleranţa – care a devenit deja un fapt cultural. Apoi, grupul este discriminat de legi şi prevederi administrative, ajungându-se în cele din urmă la adevărate conflicte cauzate de ură sau la persecuţii, pe care multe persoane le plătesc cu viaţa”.

Intoleranţa

Despre tema intoleranţei, Introvigne a evidenţiat dificultatea de a fixa limita dintre libertatea de expresie şi satira sau arta pusă în serviciul intoleranţei:

„Libertatea de expresie şi libertatea artei – a afirmat el – sunt importante, dar nu sunt ilimitate”.  Printre exemplele aduse la Viena au fost: filmul de propagandă nazistă din anii ’40 «Jud Süß» sau recentul caz «Charlie Hebdo»  – care au expus în mod dramatic această problemă.

De aceea „este nevoie de oprirea fermă a teroriştilor asasini şi în acelaşi timp o reflecţie clară şi profundă asupra acestei problematici(…) ”. Sociologul a luat în considerare şi criticile dure pe care cardinalul Bergoglio – astăzi papa Francisc– le-a avut faţă de anumite opere, numite de el «profanatoare» sau «ruşinoase» ale artiştilor contemporani argentinieni care «deseori îl au ca ţintă pe Isus Cristos»”.

Discriminarea

În ceea ce priveşte discriminarea – informează OSCE– „astăzi se defineşte «ambiguu» rolul pe care îl îndeplineşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care uneori tutelează drepturile creştinilor, dar alteori consideră libertatea religioasă mai puţin importantă decât alte drepturi”.

Printre exemplele concrete din zilele noastre au fost enumerate la Viena: dreptul la obiecţia de conştiinţă a ofiţerilor stării civile creştini de a refuza oficierea uniunilor între persoanele de acelaşi sex. Tot la fel, situaţia florarilor şi fotografilor creştini din SUA, care au fost sancţionaţi pentru că au refuzat să-şi presteze serviciile în cadrul uniunilor homosexuale”.

Massimo Introvigne a amintit şi legile discriminatorii împotriva grupurilor de creştini din Europa:

„Cine consideră că gesturile de ură împotriva creştinilor îi interesează doar pe africani sau asiatici, greşeşte” – consideră sociologul italian. Acestea „există şi în Europa, iar statisticele le scot în evidenţă foarte bine. Să ne gândim la agresiunile din ultima perioadă, profanarea bisericilor, decapitarea statuilor şi distrugerea obiectelor de cult”. În plus, a mai spus el, „datele statistice arată că infracţiunile motivate de aşa-zisa creştino-fobie cresc de la an de an”.

În acest sens, participanţii la a II-a conferinţă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) consideră că este nevoie astăzi de „adoptarea unor măsuri continue şi coerente pentru a preveni şi reprima aceste conflicte”.

Una dintre soluţiile-cheie întrevăzute la reuniune este dialogul: atât „dialogul dintre religii”, cât şi „dialogul religiilor necreştine cu guvernele”. În acest fel, încheie participanţii, „poate fi evitată «spirala intoleranţei» care conduce inevitabil la violenţă”.

La conferinţa de la Viena au intervenit printre alţii părintele Vsevolod Chaplin, responsabil cu Relaţiile externe ale Patriarhatului din Moscova, doamna Gudrun Kugler, director al Observatorului din Viena asupra intoleranţei şi discriminării împotriva creştinilor, şi fostul ministru german al Afacerilor europene, Michael Georg Link. Liderul german a trasat concluziile sesiunilor de lucru, ca director al Biroului pentru instituţiile democratice şi drepturile omului al Organizaţiei pentru Siguranţă şi Cooperare în Europa (OSCE), rol pe care îl ocupă în prezent.

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.