2015-05-06 12:35:00

Biserica are noi Sfinți și Fericiți


RV 06 mai 2015Papa Francisc l-a primit în audiență pe prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Angelo Amato, SDB și a aprobat sentința afirmativă a cardinalilor și episcopilor privind canonizarea Fericitului Mihai Iosif Junípero Serra, preot din Ordinul Franciscan al Fraților Minori. Născut la Petra, în Spania, pe 24 noiembrie 1713, a murit la Monterrey, în Statele Unite ale Americii, pe 28 august 1784. Ceremonia de canonizare, prezidată de papa Francisc, are loc la Washington pe 23 septembrie a.c.

Cu aceeași ocazie, Pontiful a autorizat promulgarea decretelor privind canonizarea Fericitului Vincențiu Grossi, preot diecezan, Italia (1845-1917), fondator al institutului de viață consacrată ”Fiicele Oratoriului”, și canonizarea Fericitei Maria a Neprihănitei Zămisliri, călugăriță, Spania (1926-1998), din congregația ”Compania Crucii”.

De asemenea, Sfântul Părinte a autorizat promulgarea decretelor vizând beatificarea venerabilului Iacob Abbondo, preot diecezan, Italia (1720-1788), și recunoașterea martiriului suferit pentru credință de Marius Borzaga, preot călugăr, din congregația ”Misionarii Oblați ai Fericitei Fecioare Maria Neprihănită”, și a martiriului suferit de Paul Thoj Xyooj, laic catehet, uciși în Laos în luna aprilie a anului 1960.

În fine, papa Francisc a aprobat promulgarea decretelor privind virtuțile eroice ale mai multor slujitoare și slujitori ai lui Dumnezeu - preoți, persoane consacrate, laici și laice, tați și mame - din Uruguay, Croația, Franța, Italia și Spania.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.