2015-04-22 12:31:00

Întâlnire între papa Francisc şi directorul UNICEF


RV 22 aprilie 2015. O nouă colaborare între UNICEF şi Scholas Occurentes– reţeaua educativă fondată de papa Francis pentru a încuraja integrarea socială și «cultura întâlnirii»– a fost semnată în cadrul întâlnirii dintre papa Francisc şi directorul general UNICEF, Anthony Lake, care a avut loc marţi, 21 aprilie, în Casa „Sf. Marta” din Vatican.

Potrivit unui comunicat de presă emis de cele două organizaţii, parteneriatul „are la bază încrederea reciprocă în potențialul și forţa creativă a tinerilor”. Scopul acestuia este de a asigura adolescenților contemporani instrumentele, informațiile și cunoștințele de care au nevoie pentru a lua parte activă la viața societății lor şi a lumii.

 „Scholas doreşte să unească eforturile tuturor  pentru educație” – a spus papa Francisc marţi – „și își propune să reformeze într-un mod armonios pactul de învățământ, pentru că numai în acest fel – lucrând împreună toți cei implicați în educaţia copiilor și tinerilor noștri– putem schimba educația. Scholas încearcă să includă cultura, sportul și știința; de aceea, caută «punţile de legătură» prin care poate ajunge în fiecare loc. Astăzi, această perspectivă va fi implementată pe toate continentele”.

De cealaltă parte, directorul Anthony Lake a spus că „UNICEF este încântată să poată sprijini Scholas în ceea ce face şi să se alăture eforturilor sale de a îmbunătăți viața adolescenților”. Aceasta pentru că adolescenta este un moment crucial – o vârstă de riscuri, dar și de oportunități. Tinerii care învață să lucreze împreună și să rezolve probleme comune comportamente de cetățeni activi care îi vor ajuta să construiască un viitor mai bun pentru întreaga lume” – a încheiat directorul executiv UNICEF.

Scholas și UNICEF vor lucra iniţial cu inițiative globale comune, pentru a pune capăt violenței și a promova conectivitatea între tineri. Cele două organizaţii vor explora conexiunile dintre platformele lor specifice de mobilizare socială și mass-media, iar  împreună vor sprijini campaniile digitale și mișcări sociale pentru tinerii dezavantajaţi.

Planurile specifice de colaborare includ implicarea reţelei Scholas prin conținuturi și oportunităţi de interacțiune pentru spațiul on-line creat de UNICEF pentru adolescenți și tineri, «Vocile Tinerilor» (Voice of Youth). UNICEF, de asemenea va ajusta aşa zisul «U-raport» pentru comunitatea globală, al organizaţiei susţinute de Pontif, prin care membrii săi pot să devină parte a rețelei în care unii 500.000 de tineri folosesc deja platforma digitale ca să-și exprime ideile și să participe.

Potrivit aceleaşi surse, colaborarea va dezvolta şi noi oportunități de a muncă, în cadrul evenimentelor de nivel internaţional, precum: GenUin – Summit-ul Special Olympics Impact, care se va desfăşura pe parcursul ediţiei speciale a Jocurilor Olimpice Mondiale din această vară, la Los Angeles.

În 2016, parteneriatul UNICEF – Scholas va explora alte inițiative la nivel regional, național și european, cu campanii de informare și acțiuni comune de sprijin cu privire la aspectele care afectează milioane de adolescenți în prezent.

Tinerii între 10 si 19 ani reprezintă aproximativ 20% din populaţia lumii.

Cei mai mulţi dintre cei 1,2 miliarde de adolescenți dezavantajaţi trăiesc în țările în curs de dezvoltare. Garantarea unor oportunități importante de participare și a noi modalități de conectare pentru a învăța unii de la alții, îi poate ajuta să îşi dezvolte  propriul potențial pentru a contribui la dezvoltarea asociaţiilor lor. Acest lucru este important în special în țările afectate de conflicte, unde unitatea tinerilor – dincolo diferențe de etnie, rasă și religie– poate ajuta la întreruperea ciclului de violență inter-generaţională și consolidarea structurii sociale.

Scholas Occurentes este o inițiativă globală de promovare a integrării și a păcii între oameni, prin intermediul educației. Rețeaua, fondată de papa Francisc, conectează în prezent peste 400.000 de școli și rețele educaționale, ale tuturor religiilor lumii, atât publice, cât și private.

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.