2015-04-16 14:59:00

Reforma Curiei Romane: se vor înființa alte două departamente


16 apr 2015. Reforma Curiei Romane se va încheia înainte de finele anului 2016: a spus directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, pr. Federico Lombardi, la conferința de presă care a avut loc miercuri după amiază cu ocazia încheierii reuniunii Consiliului celor nouă cardinali, însărcinat de papa Francisc cu proiectul de reformă a Curiei Romane. La finele anului 2016, a mai spus pr. Lombardi, dacă nu va fi completată noua Constituție apostolică, vor fi finalizate cel puțin liniile operative. La sesiunile de lucrări ale Consiliului, desfășurate de la 13 la 15 aprilie în Vatican, a luat parte și papa Francisc.

Intervențiile din aceste zile – a mai spus pr. Lombardi la conferința de presă – au abordat cu insistență chestiunea înființării a două noi departamente care, practic, vor unifica actualele consilii pontificale: un nou departament care să înglobeze Caritatea, dreptatea și pacea, și un altul, chestiunile privind Laicii, familia și viața umană.

O altă temă abordată de Consiliul cardinalilor este reforma mijloacelor de comunicare ale Sfântului Scaun, pornind de la un proiect care a fost deja formulat în linii mari. Cardinalii au cerut Sfântului Părinte să numească un grup de lucru sau o comisie care să aibă responsabilitatea de a studia bine pașii necesari pentru actualizarea acestei scheme care a fost deja aprobată.

Un alt punct care a catalizat interesul jurnaliștilor acreditați pe lângă Sfântul Scaun se referă la ocrotirea minorilor și responsabilitatea Bisericii. Altfel spus, a remarcat pr. Lombardi, Consiliul cardinalilor s-a confruntat cu chestiunea privind modul de abordare, procedurile și competențele respective în cazul delictelor de abuz sexual asupra persoanelor – chestiuni care într-un anumit fel sunt deja reglementate de normele existente – dar și în cazul în care se verifică un abuz de oficiu sau omisiuni de responsabilitate din partea celor care au o responsabilitate în Biserică, fie că e vorba de preoți, episcopi, superiori ai congregațiilor și ordinelor călugărești sau alte răspunderi.

La întrebarea unui jurnalist privind folosirea cuvântului ”genocid”, duminica trecută, din partea papei Francisc la Liturghia prilejuită de centenarul ”Marelui rău” sau ”martiriul” poporului armean, pr. Lombardi a explicat că limbajul Sfântului Părinte urmează o ”linie precisă și coerentă, în brazda dialogului”.
• «Ceea ce a spus Papa mi se pare limpede ca lumina soarelui. A vorbit făcând referință la citarea din Declarația comună a lui Ioan Paul al II-lea și Karekin al II-lea. A folosit termenul ”genocid” în contextul citării acestei Declarații, plasându-se în continuitate cu un uz deja efectuat al acestui cuvânt, care spune și faptul că este ”considerat în general primul din secolul XX”. După care – a continuat pr. Lombardi – există și această viziune foarte interesantă a Papei, care mi se pare cu adevărat inspirată, o contextualizare istorică. Papa nu a spus: ”Continuăm să discutăm despre genocidul armenilor. Atenție, acesta este unul, au urmat și altele în secolul trecut; au avut loc atâtea alte fapte oribile și continuă să se întâmple în prezent, drept care să încercăm să luăm act de ceea ce s-a întâmplat în istorie, astfel încât să avem atitudinea adecvată pentru a merge înainte spre o istorie mai bună, în care aceste fapte să nu se repete”. Acest discurs, așadar era foarte clar pentru cel care avea dorința de a-l prinde, foarte bogat și chiar cu această referință pozitivă, în cele din urmă, la dorința de reconciliere și dialog între poporul turc și poporul armean. Este, prin urmare, o perspectivă pozitivă”.

Următoarele reuniuni ale Consiliului cardinalilor pentru reforma Curiei Romane – a mai spus pr. Lombardi – sunt programate în anul curent de la 8 la 10 iunie, de la 14 la 16 septembrie și de la 10 la 12 decembrie.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.