2015-04-14 11:37:00

Comisia Pontificală Biblică în Adunare plenară 2015


RV  14 aprilie 2015. În Casa Sfânta Marta din Vatican este în desfăşurare de pe 13 până pe 17 aprilie, Adunarea plenară a membrilor Comisiei Pontificale Biblice.

Sesiunea plenară este prezidată de preşedintele comisiei, cardinalul Gerhard Ludwig Müller, iar sesiunile de lucru sunt coordonate de secretarul general, părintele iezuit Pietro Bovati.

Potrivit unui comunicat de presă al Comisie, în cadrul adunării din acest an, sunt abordate tematici de antropologie biblică.

Ultima Adunare plenară a Comisiei Pontificale a avut în centru tema inspiraţiei şi adevărului biblic. În urma acelei sesiuni, în 2014 a fost publicat documentul „Inspiraţia şi adevărul Bibliei. Cuvântul care vine de la Dumnezeu şi vorbeşte de Dumnezeu pentru a salva lumea”.

În acest an, spune Comisia Pontificală Biblică, „scopul reflecţiei finale este acela de a aduce o contribuţie pozitivă asupra unui argument care are de-a face nu doar cu credinţa şi identitatea creştinilor, ci cu omul ca atare, care în mentalitatea sa de zi cu zi este tentat să respingă orice lege morală, pentru o concepţie falsă de libertate şi adevăr”.

 (rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.