100 de ani de la Marele rău: Scrisoarea Papei Francisc către armeni

RV 13 apr 2015. Cu ocazia centenarului de la ”martiriul” armenilor și a proclamării ca învățător al Bisericii a Sfântului Grigore din Narek, papa Francisc a adresat o Scrisoare către armeni. Imediat după Sfânta Liturghie celebrată duminică, 12 aprilie 2015, în bazilica San Pietro, Sfântul Părinte a înmânat Scrisoarea catolicosului Bisericii Catolice Armene, patriarhul Nerses Bedros al XIX-lea, celor doi catolicoși ai Bisericii Apostolice Armene, Karekin al II-lea și Aram I, și președintelui R. Armenia, Serž Azati Sargisyan.

”A trecut un secol – se citește în Scrisoare - de la oribilul masacru care a fost un adevărat martiriu al poporului vostru, în care mulți nevinovați au murit ca mărturisitori ai credinței și martiri pentru numele lui Cristos” (cf Ioan Paul al II-lea și Karekin al II-lea, Declarație comună, Etchmiadzin, 27 septembrie 2001). Nu există familie armeană de astăzi care să nu fi pierdut în acel eveniment pe unul din cei dragi: a fost cu adevărat «Marele rău», «Metz Yeghern», după cum ați numit această tragedie. Cu această ocazie trăiesc un sentiment de puternică apropiere față de poporul vostru și doresc să mă alătur spiritual la rugăciunile care înalță din inimile voastre, din familiile voastre și din comunitățile voastre”.

”Ne este oferită o ocazie prielnică de a ne ruga împreună la celebrarea de astăzi, în care îl proclamăm «învățător al Bisericii» pe Sfântul Grigore din Narek”, călugăr din secolul al X-lea, care ”mai mult decât oricare altul a știu să exprime sensibilitatea poporului vostru, dând glas strigătului, care devine rugăciune, unui umanități suferinde și păcătoase, asuprite de angoasa propriei neputințe dar iluminată de splendoarea iubirii lui Dumnezeu și deschise la speranța intervenției sale salvatoare, capabilă să transforme toate realitățile. «În virtutea puterii sale, eu cred cu o speranță care nu se clatină, în așteptare sigură, adăpostindu-mă în mâinile Celui puternic (…) să-L văd pe El însuși, în milostivirea și blândețea lui și în moștenirea Cerurilor» (Sf. Grigore din Narek, Cartea Plângerilor, XII)”.

”Vocația voastră creștină este foarte veche și datează din 301, anul în care Sfântul Grigore Iluminătorul a condus la convertire și botez Armenia, prima dintre națiunile care în decursul secolelor au îmbrățișat Evanghelia lui Cristos”. (…) Această credință a însoțit și susținut poporul vostru chiar și în tragicul eveniment de acum o sută de ani care «în general este definit ca primul genocid al secolului XX» (Ioan Paul al II-lea și Karekin al II, Declarație comună, Etchmiadzin, 27 septembrie 2001). Papa Benedict al XV-lea, care a condamnat drept ”măcel inutil” Primul Război Mondial (AAS, IX[1917], 429), s-a străduit până la capăt să îl împiedice, reluând eforturile de mediere depuse deja de papa Leon al XIII-lea în fața «evenimentelor funeste» din anii 1894-96. El a scris pentru aceasta sultanului Mahomed al V-lea, implorând să fie cruțați atâția oameni nevinovați (cf Scrisoarea din 10 septembrie 1915) și tot el a fost cel care, la Consistoriul secret din 6 decembrie 1915, a afirmat cu vibrantă mâhnire: «Miserrima Armenorum gens ad interitum prope ducitur»,  (AAS, VII [1915], 510).

”A face memoria celor întâmplate – se mai citește în mesajul papei Francisc - este o datorie nu doar pentru poporul armean și pentru Biserica universală, ci pentru întreaga familie umană, pentru ca avertismentul care vine din această tragedie să elibereze de o nouă cădere în asemenea orori, care sunt o ofensă pentru Dumnezeu și demnitatea umană. Și astăzi, în realitate, aceste conflicte degenerează uneori în violențe nejustificabile, susținute prin instrumentalizarea diversităților etnice și religioase. Toți cei care sunt puși la conducerea Națiunilor și a Organizațiilor internaționale sunt chemați să se împotrivească unor asemenea crime cu fermă responsabilitate, fără a ceda la ambiguități și compromisuri”.

”Această dureroasă comemorare să devină pentru toți motiv de reflecție umilă și sinceră și de deschidere a inimii la iertare, care este sursă de pace și de reînnoită speranță”. (…) ”Dumnezeu să ajute reluarea drumului de reconciliere între poporul armean și cel turc, și pacea să izvorască și în Nagorno Karabah. Este vorba de popoare care în trecut, în pofida contrastelor și tensiunilor, au trăit lungi perioade de conviețuire pașnică și chiar în vârtejul violențelor au văzut cazuri de solidaritate și de ajutor reciproc. Numai cu acest spirit noile generații se pot deschide la un viitor mai bun iar jertfa celor mulți poate deveni germen de dreptate și de pace”.

(…) ”Cu spirit fratern, vă asigur de apropierea mea cu ocazia ceremoniei de canonizare a martirilor Bisericii Armene Apostolice, care va avea loc pe 23 aprilie a.c. în catedrala din Etchmiadzin, și la comemorările care se vor ține la Antelias în luna iulie”.

Biserica armeană, atât în componenta ei apostolică dar și în cea catolică, comemorează anual la 24 aprilie Ziua martirilor armeni care au trecut prin ”Marele rău”.

(rv – A. Dancă)