Ppapa Francisc: ”Să comemorăm dar și să intrăm în misterul morții și învierii lui Isus”

RV 01 apr 2015. După exemplul patimii, morții și învierii lui Isus, pe care le celebrăm în triduum-ul pascal, să-i amintim pe cei care prin mărturia existenței, oglindesc o rază din iubirea desăvârșită, deplină și nepătată a lui Cristos: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, în Piața Sfântul Petru, cu participarea a zeci de mii de pelerini de pe toate continentele. La saluturile finale pontiful a menționat împlinirea, pe 2 aprilie, a zece ani de la moartea ”unui mare mărturisitor al lui Cristos”, Sfântul Ioan Paul al II-lea.

La cateheza audienței generale papa Francisc a vorbit pe larg despre semnificația misterelor pe care Biserica le celebrează în zilele care formează așa numitul ”triduum pascal”: Joia Sfântă, Vinerea Sfântă și Sâmbăta Sfântă a Vigiliei pascale. Triduum-ul începe în seara Joii Sfinte când se comemorează Ultima Cină.
• ”Isus, în ajunul pătimirii sale, a oferit Tatălui trupul și sângele său sub speciile pâinii și vinului și, dăruindu-le ca hrană apostolilor, le-a poruncit să perpetueze jertfa în amintirea sa. Evanghelia acestei celebrări, amintind spălarea picioarelor, exprimă aceeași semnificație a Euharistiei dintr-o altă perspectivă. Isus, ca un slujitor, spală picioarele lui Simon Petru și ale celorlalți unsprezece discipoli (cf In 13, 4-5). Prin acest gest profetic, El exprimă sensul vieții sale și al pătimirii sale, ca slujire adusă lui Dumnezeu și fraților: «Fiul omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească» (Mc 10,45).

Aceasta s-a întâmplat și la Botezul nostru, când harul lui Dumnezeu ne-a spălat de păcat și am fost înveșmântați cu Cristos (cf Col 3,10). Aceasta se întâmplă ori de cât ori facem memorialul Domnului în Euharistie: intrăm în comuniune cu Cristos Slujitorul pentru a asculta de porunca sa, aceea de a ne iubi așa cum El ne-a iubit (cf In 13,34; 15,12). Dacă ne apropiem de Sfânta Împărtășanie fără să fim sincer dispuși să ne spălăm picioarele unii altora, noi nu recunoaștem Trupul Domnului. Este slujirea lui Isus care se dăruiește pe sine însuși până la capăt”.

Papa a vorbit mai departe de celebrările din Vinerea Sfântă în care ”medităm misterul morții lui Cristos și adorăm Crucea. În ultimele clipe ale vieții, mai înainte de a-și încredința duhul în mâinile Tatălui, Isus a spus: «S-a împlinit!» (In 19,30). Ce înseamnă acest cuvânt pe care îl spune Isus «s-a împlinit»? Înseamnă că lucrarea mântuirii s-a împlinit, că toate Scripturile își găsesc împlinirea totală în iubirea lui Cristos, Mielul jertfit. Isus, prin jertfa sa, a transformat cea mai mare nedreptate în cea mai mare iubire”.
• ”În decursul secolelor există bărbați și femei care prin mărturia existenței lor oglindesc o rază din această iubire desăvârșită, deplină și nepătată. Îmi place să-l amintesc pe un mărturisitor eroic din zilele noastre, pe pr. Andrea Santoro, preot din dieceza de Roma și misionar în Turcia. Cu câteva zile înainte de a fi fost asasinat la Trabzon scria: «Sunt aici ca să locuiesc în mijlocul acestor oameni și să-i permit lui Isus să o facă împrumutându-i trupul meu (…) Unul devine capabil de mântuire numai oferindu-și trupul său. Răul din lume trebuie dus și durerea trebuie împărtășită, absorbindu-l în propriul trup până la sfârșit, cum a făcut Isus» (A. Polselli, Don Andrea Santoro, le eredità. Città Nuova, Roma 2008, p. 31). Exemplul unui om din timpurile noastre și atâtea altele să ne ajute să ne oferim viața noastră ca dar de iubire față de frați, imitându-l pe Isus. Și astăzi există bărbați și femei, adevărați martiri care își oferă viața în unire cu Isus pentru a-și mărturisi credința, numai din acest motiv. Este o slujire, slujirea mărturiei creștine până la sânge, slujirea pe care a îndeplinit-o Isus, care ne-a răscumpărat până la capăt. Aceasta este semnificația cuvântului său «S-a împlinit!»”.

Referindu-se la Sâmbăta Sfântă, ziua în care se contemplă ”odihna” lui Cristos în mormânt după lupta biruitoare de pe cruce, papa Francisc a subliniat că ”în Sâmbăta Sfântă Biserica se identifică, încă o dată, cu Maria: toată credința este cuprinsă în ea, prima și cea mai desăvârșită discipolă, prima și cea mai desăvârșită credincioasă. În obscuritatea care învăluie creația, Ea rămâne singura care ține aprinsă flacăra credinței, sperând împotriva oricărei speranțe (cf Rm 4,18) în Învierea lui Isus”.
• ”Uneori întunericul nopții pare să pătrundă sufletul. Uneori ne gândim: «De acum nu mai e nimic de făcut» și inima nu mai găsește puterea de a iubi. Dar tocmai în acel întuneric Cristos aprinde focul iubirii lui Dumnezeu: un fulger străpunge întunericul și vestește un nou început, ceva începe în întunericul cel mai adânc. Noi știm că noaptea este mai noapte și este mai întunecoasă cu puțin timp înainte de a începe ziua. Dar tocmai în acel întuneric este Cristos care învinge și care aprinde focul iubirii. Piatra suferinței este dată la o parte lăsând spațiu speranței. Iată marele mister al Paștelui! În această noapte sfântă Biserica se încredințează luminii Celui înviat, pentru ca în noi să nu mai fie regretul celui care spune ”de acum…„ ci speranța celui care se deschide la un prezent plin de viitor: Cristos a învins moartea și noi, [am învins-o] împreună cu El. Viața noastră nu se termină la piatra unui mormânt, viața noastră merge mai departe cu speranța în Cristos care a înviat tocmai din acel mormânt. Ca creștini suntem chemați să fim santinele ale dimineții, care știu să întrezărească semnele Celui înviat, cum au făcut femeile și discipolii care au alergat la mormânt în zorii primei zile a săptămânii.

Dragi frați și surori - a încheiat Pontiful - în aceste zile din Triduum-ul Sfânt, să nu ne mulțumim să comemorăm patima Domnului, ci să intrăm în mister, să ne însușim simțămintele Lui, atitudinea Lui, după cum ne îndeamnă să facem apostolul Paul: «Să aveți în voi aceleași sentimente care sunt în Cristos Isus» (cf Fil 2,5). Și atunci vom avea la rândul nostru un «Paște fericit».”

Primiți și Binecuvântarea Apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)