2015-03-28 14:25:00

Papa Francisc începe riturile Săptămânii Sfinte


RV 28 mar 2015. Papa Francisc prezidează duminică, 29 martie 2015, în Piața Sfântul Petru riturile sacre din Duminica Floriilor, începând cu ora 9.30. Sfânta Liturghie a Patimii Domnului este precedată de tradiționala procesiune de intrare, de la Poarta de Bronz a Palatului Apostolic până la altarul amenajat în fața bazilicii Sfântul Petru. În aceeași zi liturgică Biserica Catolică marchează la nivel diecezan sau parohial și cea de a XXX-a Zi mondială a tinerilor, care anul acesta are ca temă ”Fericiți cei cu inima curatè pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” Mt 5,8). La încheierea celebrării euharistice papa Francisc recită rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu tinerii și credincioșii prezenți.

Participanții la procesiunea Sfintei Liturghii din Piața Sf. Petru duc în mâini ramuri de palmier și de măslin. Papa Francisc primește așa zisul ”parmurel”, împletitură din frunze de palmier care se inspiră din tradiția populară a credincioșilor din regiunea italiană Liguria, mai precis din orașul San Remo. De aici vin și miile de împletituri din palmier pe care donatorii le distribuie gratuit în rândul cardinalilor, episcopilor și al participanților la Sfânta Liturghie. Ramurile de măslin, în schimb, pe care credincioșii le poartă în mâini la Sfânta Liturghie din Duminicii Floriilor au fost dăruite de dieceza de Cerignola-Ascoli Satriano, din regiunea italiană Puglia. Aceeași dieceză a trimis în Piața Sfântul Petru și cei trei măslini care de obicei împodobesc obeliscul pe timpul Săptămânii Sfinte, urmând ca după solemnitatea Învierii Domnului să fie plantați în Grădinile Vaticanului.

Duminica Floriilor, prin care Biserica începe Săptămâna Sfântă, evocă prin gesturi rituale intrarea lui Isus în Cetatea Sfântă a Ierusalimului. Pentru credincioșii de rit bizantin Duminica Floriilor cade anul acesta pe 5 aprilie.

Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor prezidată de Pontiful Roman la 29 martie în Piața San Pietro poate fi urmărită în transmisiune video în direct accesând pagina noastră de internet ro.radiovaticana.va. (rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.