2015-03-25 15:27:00

Zi de studiu dedicată enciclicei Evangelium vitae, 20 ani


RV  25 martie 2015.  Exact acum 20 de ani, pe 25 martie 1995, Sf. Ioan Paul al II-lea semna aşteptata enciclică Evangelium vitae, unul dintre documentele cele mai semnificative ale pontificatului său. Cu ocazia acestei aniversări Consiliul Pontifical al Operatorilor Sanitari (şi Pastoraţia Sănătăţii) a organizat miercuri, 25 martie, în aula Paul al X-lea din Vatican o „Zi de studiu dedicată enciclicei Evangelium vitae, la 20 de ani de la publicarea acesteia”.

În mesajul adresat participanţilor, mons. Zygmunt Zimowski – preşedintele Consiliului – a subliniat faptul că atacurile la persoana umană, nu s-au diminuat, ci mai degrabă au crescut asumând forme noi.

 „astăzi, în fapt, în urma progresului științific și tehnologic viaţa umană este manipulată în numele pretinsele «drepturi». De aceea, se vorbeşte spre exemplu de aşa-zisul «drept la avort» care femeile să folosească «pilula de a doua zi» fără nicio preocupare pentru infracțiunea cauzată vieții care se naşte şi sănătatea femeilor gravide. Astăzi se evocă tocmai opusul: «dreptul de a avea un copil», folosind tehnicile de reproducere asistată, care conduc, de asemenea, la distrugerea multor embrioni. De asemenea, tot mai multe țări din întreaga lume  au acceptat legalizarea eutanasiei, chiar si pentru copii.

«Cultura morții» - aceasta este trista constatare - nu renunță și nu lasă armele sale letale!

Ziua de studiu organizată de Consiliul pentru Operatorii a dorit să sublinieze importanţei învățăturii Sfântului Ioan Paul al II-lea asupra demnităţii şi inviolabilităţii vieții umane.

Această învățătură a fost reafirmată recent şi de Papa Francis în discursul său adresat pe  5 martie 2015 participanţilor la Adunarea generală a Academiei Pontificale pentru Viață, când spunea: «Repet apelul Sfântului Ioan Paul al II-lea: «Respectă, protejează, iubeşte și serveşte viață, fiecare viață umană! Numai în acest fel vei găsi dreptatea, dezvoltarea, libertatea adevărată, pacea și fericire!” (Evangelium vitae, n. 5)

Printre intervenţiile la simpozionul dicasterului s-a numărat cea a cardinalului Carlos Simón – subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Familie– şi cea a mons. Jean-Marie Mupendawatu – secretar al Consiliului Pontifical al Operatorilor Sanitari, care a purtat şi binecuvântarea Sfântului Părinte.

 (rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.