2015-03-25 12:57:00

Isuse, Marie, Iosife, ascultați şi împliniți rugăciunea noastră: cateheza Papei


25 martie 2015. "În parcursul de cateheză dedicată familiei, străbatem azi o etapă mai specială: facem un popas de rugăciune": cu aceste cuvinte a început Papa Francisc cateheza audienței generale de miercuri, 25 martie, din solemnitatea liturgică Buna-Vestire. Pelerinii au fost prezenți în Piața Sfântul Petru în număr mare, în ciuda unei ploi cicălitoare. În Aula Paul al VI-lea se aflau bolnavii veniți să se întâlnească cu Pontiful, pe care Papa i-a salutat înainte de audiență, pelerinii cu probleme de sănătate având posibilitatea, ca de obicei, de a urmări audiența generală din Piața bazilicii pe maxi-ecranele montate în aula Paul al VI-lea.

Explicând semnificația Bunei-Vestiri, ce marchează începutul misterului Întrupării, Pontiful a adus în prim plan momentul vizitei arhanghelului Gabriel la o smerită tânără din Nazaret căreia îi vestește că va zămisli și va naște un fiu, Fiul lui Dumnezeu. "Prin această Bună-Vestire, Domnul iluminează și întărește credința Mariei, cum va face apoi și cu soțul ei, Iosif, astfel încât să fie posibil ca Isus să se nască într-o familie umană", a explicat Pontiful subliniind cât este de minunat acest moment care ne arată cât este de profund misterul Întrupării, ce cuprinde nu doar zămislirea în sânul Mariei dar și primirea într-o adevărată familie.  

Pontiful a recitat împreună cu pelerinii rugăciune "Bucură-te Marie!", amintind că prima partea a rugăciunii reprezintă întocmai cuvintele pe care Îngerul le-a adresat Preacuratei, reliefând că în solemnitatea liturgică a Bunei-Vestiri, în multe țări se celebrează Ziua Pro-Vita, explicând că acesta a fost și motivul pentru care, în urmă cu 20 de ani, Sfântul Ioan Paul al II-lea a semnat tocmai într-o zi de 25 martie Enciclica "Evangelium vitae".

Amintind conținutul enciclicei, potrivit căreia familia ocupă un loc central, deoarece este trupul destinat vieții omenești. Papa Francisc a amintit cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea care punea în lumină cum "încă de la început, Dumnezeu a binecuvântat cuplul uman pentru a forma o comunitate de iubire și de viață, căreia îi este încredințată misiunea procreării". "Mirii creștini" – a spus Papa Francisc – "celebrând sacramentul căsătoriei își prezintă disponibilitatea de a onora această binecuvântare, prin harul lui Cristos, pentru toată viața. Din partea sa, Biserica se angajează în mod solemn să aibă grijă de familia care se formează ca dar al lui Dumnezeu (…) legătura dintre Biserică și familie fiind sacră și inviolabilă". "Chiar și atunci când cade în păcat sau se îndepărtează de Biserică, aceasta va face, mereu, tot posibilul pentru a încerca să o trateze și să o vindece, îndemnând-o la convertire și la împăcarea cu Dumnezeu " – a continuat Pontiful în cadrul catehezei dedicată familiei.

"Având în vedere marea responsabilitate a Bisericii în raport cu familie apare în mod foarte clar nevoia Bisericii de a fi în măsură, în orice perioadă a istoriei, să-și îndeplinească această misiune", a mai spus Sfântul Părinte, explicând astfel de ce s-a gândit, împreună cu colaboratorii săi, ca în solemnitatea liturgică a Bunei-Vestiri să propună reînnoirea rugăciunii pentru Sinodul Episcopilor dedicat familiei. 

"Aș dori ca această rugăciune, împreună cu întreg parcursul sinodal, să fie însuflețită de milostivirea Bunului Păstor față de turma sa, în special față de persoanele și față de familiile care, din diferite motive, 'sunt istovite și părăsite, ca niște oi care nu au păstor' (Mt 9,36). "Astfel" – a mai spus Pontiful – "susținută și însuflețită de harul lui Dumnezeu, Biserica va putea fi și mai activă, și mai unită în mărturia despre adevărul iubirii lui Dumnezeu și a milostivirii sale față de familiile lumii, fără ca vreuna să fie exclusă, atât înăuntrul cât și înafara staulului".

La încheierea catehezei, Papa Francisc ne-a îndemnat la rugăciune, spunând "toți – pontiful, cardinalii, episcopii, preoții, călugării, călugărițele, credincioșii laici – toți suntem chemați să ne rugăm pentru Sinod". "De aceasta este nevoie, nu de vorbărie!", a mai spus. "Îi îndemn la rugăciune și pe toți aceia care simt că s-au îndepărtat [de rugăciune] sau nu mai sunt obișnuiți să o facă. Această rugăciune pentru Sinodul dedicat familiei este spre binele tuturor. Știu că în dimineața aceasta v-a fost dată o iconiță pe care o aveți în mâini. Vă îndemn să o păstrați și să o purtați cu voi așa încât în lunile următoare să o puteți recita des, cu sfântă insistență, după cum ne-a cerut Isus.

La final, Pontiful a recitat împreună cu pelerinii prezenți la audiența generală rugăciunea pentru Sinodul Episcopilor dedicat familiei:

"Isuse, Marie, Iosife,
în voi contemplăm
splendoarea adevăratei iubiri
şi vouă ne adresăm cu încredere.

Sfântă Familie de la Nazaret,
fă şi din familiile noastre
locuri de comuniune şi cenacole de rugăciune,
adevărate şcoli ale Evangheliei
şi mici Biserici Domestice.

Sfântă Familie de la Nazaret,
fă ca familiile noastre să nu mai cunoască
violenţa, egoismul şi neînţelegerile:

Oricine a fost rănit sau scandalizat
să fie mângâiat şi vindecat.

Sfântă Familie de la Nazaret,
adunarea Sinodului Episcopilor
să retrezească în noi
conştientizarea caracterului sacru şi inviolabil al familiei
şi frumuseţea ei în planul lui Dumnezeu.

Isuse, Marie, Iosife,
ascultați şi împliniți rugăciunea noastră. Amin”.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.