2015-03-11 12:39:00

Misiune pe lângă ONU: Femeia – promotoare a demnităţii umane


RV  11 martie 2015.  „Femeia – promotoare a demnităţii umane” este tema unei conferinţei pregătite de Misiunea Permanentă a Sfântului Scaun pe lângă ONU, care doreşte să aducă în prim-plan activităţile femeilor care au avut și continuă să aibă mari contribuții în societate, dezvoltare, politică și cauze umanitare.

Potrivit unui comunicat de presă al Misiunii, evenimentul se va desfăşura pe 18 martie 2015, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.

„Fericitul papă Ioan Paul al II-lea, scriu organizatorii, înţelegea prin «geniul feminin» darul deosebit al femeilor de a  promova demnitatea intrinsecă a tuturor persoanelor, mai ales ale celor mai vulnerabile. De asemenea, spunea el, ele au capacitatea particulară de a cultiva talentele în ceilalţi. Femeile au un anume tip de înțelepciune prin care reuşesc să facă ordine chiar şi în cele mai haotice situaţii,sau să spargă gheaţa spaţiilor cele mai dezumanizante prin căldura unui cămin”.

Cum a afirmat recent şi Papa Francis, „femeile știu cum să întruchipeze fața lui Dumnezeu, mila Sa, care se traduce în dorința de oferi timp, mai degrabă decât de a ocupa spații, de a primi mai degrabă decât de a exclude”.

Pentru evenimentul de la New York, Misiunea Sfântului Scaun pe lângă ONU a ales patru reprezentante ale femeilor care au demonstrat capacităţi remarcabile de lideri în promovarea demnității umane, în situaţii care strigau pur şi simplu după «geniul feminin».

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.