2015-03-10 11:51:00

Scrisoarea Papei despre creştinii ascunşi din Japonia


RV  10 martie 2015.   „O invitaţie pentru toţi creştinii să participe la sărbătoarea Bisericii din Japonia, dar mai ales un omagiu adus martirilor japonezi care şi-au dat viaţa pentru supravieţuirea Bisericii” – a transmis papa Francisc cu ocazia aniversării a 150 de ani de la descoperirea „creştinilor ascunşi” din Japonia, care se comemorează de pe 14 până pe 17 martie.

Cu această ocazie, se va afla la Nagasaki cardinalul Orlando Quevedo – arhiepiscop de Cotabato în Filipine– trimis special al Sfântului Părinte pentru acest eveniment. Papa Francisc i-a încredinţat prelatului o scrisoare, împărţind  Binecuvântarea Sa apostolică tuturor catolicilor japonezi, care timp de 250 de ani şi-au trăit credinţa în clandestinitate.

În cadrul audienţei generale din Piaţa Sf. Petru de pe 15 ianuarie 2014, papa francisc sublinia mărturia cu viaţa a japonezilor care au reuşit să păstreze aprins focul viu al credinţei, în ciuda secolelor întunecate pe care le-au trăit (…) „aceasta este o istorie din care avem toţi de învăţat” – încheia Pontiful:

„Istoria comunităţii creştine din Japonia este exemplară. Aceasta a trăit o persecuţie foarte dură la începutul secolului al XVII-lea. Au fost numeroşi martiri. Membrii clerului au fost excluşi şi mii de creştini au fost ucişi. În Japonia nu a rămas practic niciun preot. Au fost toţi excluşi”.

Aceasta se întâmpla în 1597, la 50 de ani de când au ajuns în Japonia misionarii iezuiţi, urmaţi de călugării franciscani şi dominicani. Shogunul credea că în spatele apostolatului acestora ar exista intenţii de cuceriri militare. De aceea, creştinii au devenit „kakure kirishitan” (japoneză), creştini ascunşi:  trăiau în catacombe şi neavând preoţi cei care botezau copiii erau taţii. Tot ei le transmiteau învăţătura creştină. În numele credinţei a murit multe persoane: dintre acestea se amintesc 26 de martiri ucişi la Nagasaki şi 188 care şi-au pierdut viaţa în al doilea val al persecuţiilor, între 1603 şi 1639, femei, copii, familii întregi.  Însă comunitatea a rezistat, camuflând simbolurile religioase în spatele celor budiste.

„Creştinii ascunşi” din Japonia au avut şansa la o „nouă viaţă”abia în 1865, când Japonia a redeschis porţile misionarilor francezi – care  în Vinerea Mare au celebrat Sfânta Liturghie în faţa a 10 000 de credincioşi, după cum i-a amintit şi papa Francisc:

„Au supravieţuit prin graţia Botezului lor! Acesta este un lucru mare: Poporul lui Dumnezeu transmite credinţa, îşi botează fiii şi merge mai departe. Ei au păstrat deşi în clandestinitate, un spirit comunitar foarte puternic, pentru că Botezul i-au făcut să devină un singur Trup în Cristos: erau izolaţi şi ascunşi, dar în acelaşi timp erau mădulare ale Bisericii şi parte a Poporului lui Dumnezeu”.

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.