2015-02-18 10:11:00

La papa Francisc, o delegație a Gărzii de Coastă italiene


18 feb 2015. Papa Francisc a primit marți seară, 17 februarie 2015, la reședința sa din Casa Sf. Marta, o delegație a Gărzii de Coastă italiene care i-a adus mărturia serviciului desfășurat în apele Mării Mediterane în contextul operațiunilor dificile de acordare a primului ajutor refugiaților și migranților. Delegația, a precizat pr. Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, era compusă din 8 persoane, fiind însoțită de ministrul italian al Infrastructurilor și Trasporturilor, Maurizio Lupi. Membrii delegației i-au relatat papei Francisc câteva aspecte din experiențele lor concrete și impresionante. La încheierea întrevederii, Sfântul Părinte și-a exprimat participarea și prețuirea sa pentru serviciul îndeplinit cu curaj și dăruire în favoarea celor mai săraci.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.