2015-02-18 12:09:00

Campania de fraternitate din Brazilia: Mesajul Papei


18 februarie 2015. Papa Francisc a transmis miercuri, 18 februarie, un mesaj cu ocazia Campaniei de fraternitate din Brazilia, ce se desfășoară în perioada Postului Mare.

Amintindu-le credincioșilor brazilieni că timpul Postului Mare, de pregătire la sărbătoarea Paștelui, este o perioadă de penitență, rugăciune, milostenie și reînnoire a vieții noastre, Papa a îndemnat la identificarea cu Isus prin punerea cu generozitate în slujba fraților, în special a celor mai nevoiași.

De altfel, Conferința Națională a Episcopilor a stabilit ca tema din acest an a tradiționalei campanii de caritate din Brazilia să fie "Fraternitate: Biserică și societate", inspirată din cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Sfântul Marcu: "Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să fie slujit, ci ca să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți" (Mc 10, 45).

În mesaj, Pontiful evidențiază că cei care-l urmează pe Cristos nu pot fi indiferenți față de necesitățile celor care le stau în jur, pentru că "bucuriile și speranțele, tristețile și angoasele oamenilor din zilele noastre, în special ale celor săraci și ale celor care suferă, sunt în același timp bucuriile, speranțele, tristețile și spaimele discipolilor Mântuitorului Isus.

Făcând referire la un fragment din Exortația Apostolică "Evangelii Gaudium", 187, Papa amintește că promovarea demnității ființei umane și a binelui omului nu reprezintă doar o misiune a instituțiilor, fiecare creștin și fiecare comunitate având îndatorirea de a fi instrumente ale lui Dumnezeu pentru eliberarea și promovarea celor săraci, încât aceste persoane să se poată integra pe deplin în societate. Sfântul Părinte a îndemnat la un atent examen de conștiință privind angajarea concretă și efectivă în ascultarea strigătului celui sărac și în ajutorarea lui, dar și în privința contribuției fiecăruia la construirea unei societăți mai drepte, mai fraterne și mai juste.

"Dragi frați și surori, când Isus ne spune: 'Am venit pentru a sluji' (Mc 10, 45), ne învață esența identității creștine: iubirea prin slujire", explică Papa la finalul mesajului cu ocazia Campaniei de fraternitate din Brazilia, exprimându-și speranța ca inițiativa braziliană să conducă la o deschidere a inimilor  către sentimentele de fraternitate și de intensă colaborare.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.