2015-02-17 12:33:00

Ziua mondială a tinerilor 2015: mesajul papei Francisc


RV 17 feb 2015. A fost difuzat marți, 17 februarie 2015, Mesajul papei Francisc pentru Ziua mondială a tinerilor 2015 (ZMT), care se marchează în Duminica Floriilor, pe o temă luată din fericirile Evangheliei: ”Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8).

”Dragi tineri” – scrie Pontiful în Mesaj – ”continuăm pelerinajul nostru spiritual spre Cracovia, unde în luna iulie 2016 va avea loc următoarea ediție internațională a Zilei mondiale a tinerilor. Drept călăuză pentru drumul nostru am ales Fericirile evanghelice. Anul trecut am meditat despre Fericirea celor săraci în spirit, încadrată în contextul mai amplu al «Predicii de pe munte». Am descoperit împreună semnificația revoluționară a Fericirilor și rechemarea puternică a lui Isus de a ne lansa cu curaj în aventura căutării fericirii. În acest an vom reflecta despre cea de a șasea Fericire: «Fericiți cei curați cu inima căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5,8).

Cuvântul fericiți apare de nouă ori în prima mare predică a lui Isus (cf Matei 5,1-12). Este ca un refren care ne amintește chemarea Domnului de a străbate împreună cu El o cale care, în ciuda tuturor provocărilor, este calea adevăratei fericiri. Da, dragi tineri, căutarea fericirii este comună tuturor persoanelor din toate timpurile și de toate vârstele. Dumnezeu a sădit în inima fiecărui om și a fiecărei femei o dorință de neșters după fericire, de plinătate. Nu simțiți că inimile voastre sunt neliniștite și în continua căutare a unui bine care să îndestuleze setea lor de infinit?”

(…) ”Astfel, în Cristos, dragi tineri, se găsește împlinirea autentică a viselor voastre de bunătate și fericire. Numai El poate să împlinească așteptările voastre de atâtea ori dezamăgite de falsele promisiuni mundane. Cum spunea sfântul Ioan Paul al II-lea «El este frumusețea care vă atrage atât de mult; El este cel care vă provoacă cu acea sete de radicalitate care nu vă îngăduie să vă adaptați la compromis; El este cel care vă împinge să depuneți măștile care falsifică viața; El este cel care vă citește în inimă deciziile cele mai adevărate pe care alții ar dori să le sufoce. Isus este cel care trezește în voi dorința de a face din viața voastră ceva mare» (Veghe de rugăciune la Tor Vergata, 19 august 2000; Insegnamenti XXIII/2 [2000], p. 2012)”.

”(…) «Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu» (Mt 5,8). Dragi tineri, după cum vedeți, această Fericire atinge îndeaproape existența voastră și este o garanție a fericirii voastre. De aceea, vă repet încă o dată: aveți curajul de a fi fericiți!

Ziua mondială a tinerilor din acest an conduce la ultima etapă a drumului de pregătire spre următoarea mare întâlnire mondială a tinerilor de la Cracovia, în 2016. În urmă cu exact 30 de ani sfântul Ioan Paul al II-lea a înființat în Biserică Zilele mondiale ale tinerilor. Acest pelerinaj al tinerilor pe diverse continente sub conducerea Succesorului lui Petru a fost cu adevărat o inițiativă providențială și profetică. Să-i mulțumim împreună Domnului pentru roadele prețioase pe care le-a adus în viața atâtor tineri de pe întreaga planetă! Câte descoperiri importante, mai ales pe cea a lui Cristos - Calea, Adevărul și Viața - și pe cea a Bisericii ca familie mare și primitoare! Câte schimbări de viață, câte alegeri vocaționale au izvorât din aceste adunări! Sfântul Pontif, patronul ceresc al ZMT, să mijlocească pentru pelerinajul nostru spre Cracovia sa! Iar privirea de mamă a Fericitei Fecioare Maria, cea plină de har, cea toată frumoasă și toată curată, să ne însoțească pe acest drum!”.

Din Vatican, 31 ianuarie 2015,
Comemorarea Sf. Ioan Bosco

N.B. Vom reveni în emisiunile următoare cu traducerea integrală a Mesajului pentru Ziua Mondială a Tinerilor 2015.
(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.