2015-02-05 11:13:00

Slovacia. Biserica sprijină referendum-ul privind familia naturală


RV 06 feb 2015. ”Doresc să-mi exprim prețuirea față de întreaga Biserică din Slovacia, încurajându-i pe toți să continue efortul de apărare a familiei, celulă vitală a societății”: a spus papa Francisc la saluturile adresate pelerinilor din Slovacia, prezenți miercuri la audiența generală.

Sprijinul Suveranului Pontif exprimat Bisericii din Slovacia a venit cu câteva zile înainte de un referendum decisiv pentru țara central-europeană, care sâmbătă, 7 februarie 2015, trebuie să se pronunțe în privința unor chestiuni fundamentale despre familie: ce se înțelege prin căsătorie, adopția copiilor de către cuplurile homosexuale și rolul părinților în educația copiilor. Referendum-ul a fost solicitat de ”Alianța pentru familie”, federație de asociații apolitice și aconfesionale care în Slovacia s-au angajat să apere familia înțeleasă ca uniune între un bărbat și o femeie.

”Alianța pentru familie” a primit sprijinul episcopilor slovaci, care au îndemnat credincioșii să participe numeroși la referendum și să voteze în apărarea familiei. Îndemnul episcopilor a venit după ce s-a constatat că și în Slovacia au crescut presiunile politice pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale și adopția copiilor din partea uniunilor de același sex. Anumite forțe din guvern nu au rămas insensibile față de aceste presiuni și au încercat să introducă un așa zis ”Program național de sănătate reproductivă” bazat pe ”ideologia gender”. Chestiunea a declanșat vii dezbateri în societatea civilă între cei favorabili și cei contrari, dezbateri în care vocea organizațiilor catolice a fost în mod sistematic marginalizată.

Consultarea de sâmbătă, 7 februarie, va avea, însă, o valoare mai mult simbolică, întrucât nu-și propune să modifice nicio lege specifică, ci să prevină introducerea unor legi care pe viitor ar putea modifica instituția familiei fără să țină cont de opinia publică a cetățenilor slovaci.

Referendum-ul prezintă cetățenilor cu drept de vot trei chestiuni aprobate de Curtea Constituțională: prima se referă la definiția căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie; a doua, posibilitatea cuplurilor de același sex de a adopta și educa un copil; a treia, dreptul părinților de a decide neparticiparea copiilor la lecții despre teoria ”gender” sau argumente favorabile eutanasiei.

În sprijinul inițiativei lansată de federația ”Alianța pentru familie”, episcopii slovaci au trimis o scrisoare pastorală, citită duminica trecută în toate parohiile, în care îi îndeamnă pe credincioși să participe la vot pentru a garanta validitatea consultării și să-și exprime votul favorabil familiei naturale. Episcopii din Slovacia au menționat în scrisoarea pastorală pozițiile adoptate în repetate rânduri de papa Francisc în privința familiei și încurajarea dată Bisericii locale în această bătălie de valori, în timpul unei recente întâlniri cu o delegație slovacă.

***

Redacția centrală Radio Vatican a realizat un interviu cu preotul iezuit Josef Bartkovjak, responsabilul Redacției Slovace a emițătorului pontifical:
• ”În această privință, Biserica din Slovacia s-a exprimat cu cea mai mare claritate. Dar e important de subliniat că nu este vorba de o chestiune strict religioasă sau bisericească, ci de o mișcare apolitică în care se regăsesc toate pozițiile locuitorilor Slovaciei. Sprijinul Papei arătat față de Biserica locală este important pentru că foarte multă lume îl iubește pe Sfântul Părinte și știe că aceste valori ale familiei sunt importante pentru Sfântul Părinte. Pentru foarte mulți, sprijinul său spune clar că ceea ce facem este folositor: este vorba de apărarea familiei și a căsătoriei în fața ideologiilor. În Slovacia noi avem experiența ideologiilor din trecut și vedem că astăzi se încearcă introducerea unei alte ideologii. Simțim că opinia publică vrea să se exprime pentru că noi nu dorim introducerea acestei ideologii. (…) Este vorba mai ales de ideologia ”gender”, a influenței pe care aceasta o exercită asupra educației din școli, drept care inițiativa caută să tuteleze dreptul părinților de a fi responsabili pentru educația copiilor lor. Este vorba și de chestiunea eutanasiei. Slovacia face parte din Uniunea Europeană și cu siguranță există valori care se bucură de o mare apreciere, dar sunt și unele tendințe care nu sunt împărtășite și vin din alte țări. De exemplu, eutanasia copiilor în Belgia, sau lucruri care s-au întâmplat în Franța, precum echivalarea căsătoriei cu oricare formă de uniune. Aceasta este percepută ca o ideologie nouă, care în viitor ar putea fi dăunătoare pentru familie și pentru viitorul țării”.

(rv – A. Masotti – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.